Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Românii vor să fie proprietari. Apartamentul cu două camere, cea mai căutată locuinţă: cât sunt dispuşi să plătească

Cu toata criza, românii îşi doresc tot mai mult să fie proprietari!

de Redactia Observator

la 14.12.2021 , 13:51

Potrivit unui sondaj realizat pe site-urile de anunţuri imobiliare, la care au participat peste 2.500 de persoane, esenţial pentru că e primul realizat din prisma cumpărătorilor potenţiali, aproape 70% dintre respondenţi caută o locuinţă pe care să o achiziţioneze, în timp ce doar 23% au spus că intenţionează să închirieze.

Cât sunt dispuşi să plătească cei care vor cumpere şi cei care vor să stea în chirie

Cei care s-au arătat însă interesaţi de o nouă achiziţie sau o închiriere, s-au orientat cel mai mult înspre case şi apartamente cu două camere. În timp ce garsoniera a fost o opţiune pentru doar unul din zece respondenţi. În privința prețului, 29% dintre potențialii cumpărători au spus că sunt interesați de o locuinţă care să coste cel mult 100.000 de euro. În timp ce chiriaşii sunt dispuşi în proporţie de 85% să dea maximum 350 de euro pe lună.

Vezi și

Sumele ar putea creşte, însă, dacă imobilul dispune de îmbunătăţiri multiple. Cum ar centrala termică, pentru care aproape jumătate dintre respondenţi s-au arătat dispuşi să plătească mai mult. Oamenii sunt de acord să dea mai mulţi bani şi pentru băi moderne, instalaţii electrice şi sanitare schimbate recent, bucătărie utilată şi balcon închis. Pentru unul din trei cumpărători sau chiriaşi cu vârsta de până la 34 de ani contează foarte mult şi dacă locuinţa este într-o clădire nouă. Mai ales că, pe fondul pandemiei, bugetul de renovare sau amenajare a scăzut pentru 43% dintre chiriași și 35% dintre cumpărători.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri economice » Românii vor să fie proprietari. Apartamentul cu două camere, cea mai căutată locuinţă: cât sunt dispuşi să plătească