Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video OMV Petrom a obținut un profit colosal în România, dar vrea să evite cu orice preț taxa de solidaritate. Austriecii pun la cale două tactici ca să nu dea 1 miliard de euro

Război total între statul român şi cea mai mare companie din România. OMV Petrom a anunţat că nu va plăti contribuţia de solidaritate impusă de Guvern la sfârşitul anului trecut. Susţin că veniturile nu depășesc 75% din cifra de afaceri, cum cere regulamentul european. În schimb, grupul OMV va plăti contribuţie de 40% în Austria, dar şi în alte state europene. 

de Florentina Lazăr

la 12.01.2023 , 19:34

Peste un miliard de euro. Atât ar trebui să plătească Petrom pentru superprofitul de anul trecut. Însă cel mai mare producător de țiței și gaze din România susţine că nu intră în sfera de aplicare a taxei.

"Ne aşteptăm ca OMV Petrom să nu intre în scopul acestei contribuţii de solidaritate pentru anul fiscal 2022, având sub 75% din cifra de afaceri din sectoarele definite", a transmis OMV Petrom printr-un comunicat de presă. 

Petrom se bazează chiar pe regulamentul european, pe baza căruia România a impus această taxă suplimentară. Ministerul Finanţelor recunoaşte că există posibilitatea ca Petrom să scape de plată.

Vezi și

Alin Chițu, secretar de stat Ministerul de Finanțe: După ce vor fi finalizate situaţiile financiare şi vor fi depuse la Ministerul de Finanţe, inclusiv raportările fiscale, vom analiza dacă respectiva analiză facută de Petrom se confirmă sau nu.

Pe acelaşi subiect

Varianta alternativă a austriecilor pentru a nu da bani în plus statului român

Austriecii mai au o variantă de a nu da niciun ban în plus statului român. Ar putea transfera profitul către compania-mamă, OMV, din simplul motiv că în Austria taxa este de 40%, faţă de 60% în România.

Daniel Dăianu, expert fiscal: Mai şi spui că plăteşti în Austria, dar nu plăteşti în România. Adică ce să înţelegem noi? Că legislaţia europeană favorizează un stat ca Austria şi defavorizează un stat membru precum România cu acest prag de 75%. 

Petrom ar fi urmat să fie principala companie afectată de noua taxă de solidaritate. Compania a obţinut în perioada 2017-2021 un profit mediu de aproape 3 miliarde de lei.  Anul trecut, pe fondul scumpirilor, are un "plus" de 9 miliarde în doar 9 luni, adică un profit estimat de 12 miliarde pe tot anul. Noua taxă de solidaritate este de 60% din diferenţa de profit faţă de media ultimilor patru ani, majorată cu 20%. Rezultă peste 5 miliarde de lei băgaţi în buzunarul statului doar pentru 2022. 

Dumitru Chisăliță, președinte Asociația Energia Inteligentă: Este o taxă care cu siguranţă va reduce nivelul profiturilor acestor companii. 

Mircea Coșea, profesor universitar de economie: E greu să ne închipuim că va exista din partea acestor companii o idee de solidaritate.

Florentina Lazăr, reporter Observator: Pentru primele 9 luni ale anului 2022, OMV Petrom precizează că a plătit la bugetul de stat impozite şi contribuţii în valoare de aproximativ 5,2 miliarde lei, la care se adaugă aproximativ 1,6 miliarde lei impozit pe profit. În total, pentru primele 9 luni ale anului trecut, acestea reprezintă aproximativ 60% din profitul brut înainte de impozitare și au crescut de peste 6 ori faţă de aceeaşi perioadă a anului 2021. 

Rezultatele financiare pe tot anul 2022 vor fi publicate pe 2 februarie.

Florentina Lazăr Like

În Guvern se iau cele mai importante decizii pentru noi, românii. Se majorează sau scad pensiile și salariile, se măresc taxele și impozitele, se fac sau se mimează reforme.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri economice » OMV Petrom a obținut un profit colosal în România, dar vrea să evite cu orice preț taxa de solidaritate. Austriecii pun la cale două tactici ca să nu dea 1 miliard de euro