Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Oamenii din Beiuş se încălzesc cu apă geotermală: plătesc 100 de lei lunar, pentru un apartament cu 3 camere. "Se stă cu geamurile deschise"

În timp ce mulţi români au palpitaţii când se gândesc cât o să-i coste încălzirea, iarna aceasta, la Beiuş oamenii sunt relaxaţi. Sub oraşul din Apuseni zace o rezervă uriaşă de apă geotermală. Aşa că autorităţile nu trebuie decât să extragă apa de aici şi să o distribuie direct caldă în calorifere. Evident, la un tarif mult mai mic decât în restul ţării.

de Redactia Observator

la 09.11.2021 , 09:32

Trei sferturi din cei zece mii de locuitori din Beiuș primesc în calorifere apă geotermală. Aceasta este extrasă de la 2.400 de metri adâncime şi transformată în agent termic de mai multe stații montate între blocuri. "Intră în punctul ăsta termic în jur la 80 de grade. Ajungând în casă la 23 - 25 de grade", explică Alecu Marin, preşedinte asociaţie de proprietari.

Facturi mai mici, graţie apei geotermale

Şi facturile sunt mult mai mici ca în alte localităţi. Pentru un apartament cu trei camere, o familie plăteşte pentru încălzire în jur de 100 de lei. Spre comparaţie, în Oradea, unde se folosește agent termic convențional, preţul este în medie de 500 de lei. "La un apartament cu două camere, pe luna trecută s-a plătit în jur la 70-80 de de lei, iar la trei camere, cam în jur la 100", arată Marin Alecu. "Cred că suntem cei mai favorizaţi din România cu apa geotermală", spune o femeie, iar o alta povesteşte că "se stă cu geamurile deschise, dar nu că o aruncăm afară pe geam, confortul este foarte bun în apartamente".

Vezi și

Apa geotermală a început să fie folosită ca agent termic în Beiuş de peste două decenii. Zece milioane de euro au fost investite până acum în sistem. Există trei staţii care aduc apa la suprafaţă. Ultima construită anul acesta. "Primele două au în jur de 60 de litri pe secundă, iar acesta, ultimul, va fi la 80 de litri pe secundă", a declarat Gabriel Popa, primarul Municipiului Beiuș.

Preţul gigacaloriei la Beiuş

Preţul gigacaloriei la Beiuş este de 95 de lei, cu TVA inclus. La case, apa caldă costă patru lei pe metru pătrat.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri economice » Oamenii din Beiuş se încălzesc cu apă geotermală: plătesc 100 de lei lunar, pentru un apartament cu 3 camere. "Se stă cu geamurile deschise"