Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Noua ordonanță din energie, din nou pe masa coaliţiei. Guvernul a uitat de la plafonare instituţiile publice şi bisericile

Noua ordonanță privind plafonarea prețurilor la energie ajunge din nou pe masa coaliţiei de guvernare. Liderii partidelor aflate la cârma ţării şi-au dat seama că au fost omise de la plafonare instituţiile publice sau bisericile.

de Redactia Observator

la 12.09.2022 , 14:32

"Ordonanţa pe energie a ajuns deja în Parlament, se află în acest moment la Senat, acolo urmează să intre în dezbatere mai întâi la comisiile de specialitate. Însă, până să se apuce de treaba senatorii trebuie o decizie în coaliţia de guvernare şi asta pentru că lideri PNL, PSD şi UDMR şi-au dat seama că există şi câteva excepţii care nu au fost introduse în această ordonanţă prin care se plafonează preţul la energie şi la gazele naturale. Ne referim spre exemplu la biserici sau la alte instituţii ale statului, acolo unde aceştia ar urma să plătească preţul întreg prevăzut în contractul de energie. Pe de altă parte, anunţul a fost făcut chiar de Marcel Ciolacu, preşedintele PSD, iar Nicolea Ciucă, premierul României spunea foarte clar că aşteaptă şi alte propuneri. Cel mai probabl discuţia va avea loc în această săptămână în cadrul coaliţei de guvernare şi ne aşteptăm ca în aproximativ o lună toate aceste modificări să treacă şi de Parlament şi să intre în vigoare.", a transmis reporterul Observator, Larisa Bernaschi. 

Schema de plafonare şi de protecţie a populaţiei va fi extinsă până la 31 august 2023

Preşedintele interimar al Senatului, Alina Gorghiu, susţine că ordonanţa privind energia va fi amendată în Comisia de resort "dacă sunt scăpări" în actul normativ, dar modificările vor fi făcute doar cu acordul coaliţiei de guvernare.

Vezi și

"Ştiţi că toată lumea a agreat acel text (...) Dacă sunt însă lucruri care în urma dezbaterilor publice, în urma intervenţiilor venite din piaţă, şi constatăm că ne-au scăpat lucruri şi că trebuie făcute amendamente, cu mare plăcere. La noi termenul de raport, dacă nu mă înşel, pe această ordonanţă este după jumătatea lunii septembrie. Dar nu vom susţine amendamente care nu sunt agreate în coaliţie. Eu cred că discuţiile ample cu specialiştii, cu acel Comitet interguvernamental, din care a făcut parte şi ANRE şi Ministerul Energiei şi al Finanţelor şi toată lumea avizată, şi specialiştii, acele dezbateri au avut rostul lor", a afirmat Gorghiu, luni, la Senat.

Pe acelaşi subiect

Potrivit senatorului PNL, în Comisia de energie nu se va relua "discuţia de la zero".

"Discuţia se face pe un text de ordonanţă cu un impact pe care doar Guvernul ţi-l poate furniza, cu anvelopă bugetară pe care Ministerul de Finanţe a pus o la dispoziţia Guvernului. Acum, în Parlament, în Comisia de energie, vom ţine cont de toate aceste lucruri. Vom încerca însă să vedem dacă sunt scăpări şi în urma ok- ului din coaliţie să putem introduce amendamente", a adăugat Gorghiu.

Referitor la economia de energie, preşedintele interimar al Senatului speră ca iarna să fie depăşită fără costuri foarte mari.

"Dar învăţăm cu toţii să vedem cum putem să facem economie. Toată Europa se gândeşte la genul acesta de măsuri. Vom vedea care sunt pârghiile şi mecanismele astfel încât să putem să ajungem la soluţii, să ajungem în primăvară, fără foarte mari pierderi, costuri", a mai spus Gorghiu.

După elaborarea raportului, ordonanţa va intra în dezbaterea plenului Senatului, ca prim for sesizat.

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a declarat pe 1 septembrie, la finalul şedinţei de Guvern în care a fost aprobată Ordonanţa de modificare şi completare a OUG 27/2022, că schema de plafonare şi de protecţie a populaţiei va fi extinsă până la 31 august 2023.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri economice » Noua ordonanță din energie, din nou pe masa coaliţiei. Guvernul a uitat de la plafonare instituţiile publice şi bisericile