Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Nivelul de trai din România l-ar putea depăși pe cel din Marea Britanie în următorii 7 ani, avertizează liderul opoziției de la Londra

Politicienii britanici din opoziţie folosesc numele ţărilor din Europa de Est, inclusiv al României, pentru a da exemplu cât de rău poate ajunge Regatul.  Laburiştii au publicat astăzi o analiză care arată că nivelul de trai ar putea rămâne în urma celui din Polonia, Ungaria şi România în următorii şapte ani, dacă politica economică a Londrei nu se va schimba. Economia Marii Britanii a evitat recesiunea la limită la sfârşitul anului trecut.  

de Redactia Observator

la 28.02.2023 , 22:06

În plus, rata inflaţiei din Marea Britanie a scăzut în ianuarie pentru a treia lună consecutiv, ajungând la 10,1%, sub aşteptările economiştilor, dar preţurile ridicate ale alimentelor şi energiei au continuat să exercite presiuni asupra gospodăriilor britanice, transmite CNBC.Economiştii chestionaţi de Reuters au estimat că inflaţia va încetini la 10,3%, după ce rata a coborât la 10,5% în decembrie. Inflaţia a încetinit constant de când a atins un maxim din ultimii 41 de ani, de 11,1%, în octombrie.

IPC de bază, care nu include alimente, energie, alcool sau tutun, a fost de 5,3%, faţă de 5,8% în decembrie, potrivit ONS. Agenţia a spus că cea mai mare contribuţie la creşterea preţurilor a venit din partea costurilor pentru locuinţe, gaze şi electricitate, alimente şi băuturi nealcoolice, în timp ce cele mai mari scăderi ale preţurilor au fost în transporturi şi restaurante şi hoteluri. În timp ce rata inflaţiei a scăzut, este important să ne amintim că preţurile nu vor începe neapărat să scadă, potrivit Richard Ollive, consilier senior la firma de servicii financiare Wesleyan.

Prețurile din Marea Britanie, în creștere

Vezi și

"[Preţurile] vor continua să crească, doar nu la fel de repede. Presiunea asupra bugetelor va fi în continuare dureros de strânsă, mai ales dacă pachetele de salarii ale oamenilor nu au crescut la fel de repede ca facturile lor", a spus Ollive într-o notă a analistului.

Salariile angajaţilor continuă să rămână în urmă faţă de inflaţie, cu o creştere a salariului total mediu la 5,9%, în rândul angajaţilor din Marea Britanie, între octombrie şi decembrie, de la an la an, a raportat marţi ONS.Întreprinderile vor continua să simtă, de asemenea, efectele, potrivit şefului de cercetareal Camerelor de Comerţ britanice, David Bharier.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri economice » Nivelul de trai din România l-ar putea depăși pe cel din Marea Britanie în următorii 7 ani, avertizează liderul opoziției de la Londra