Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Meseria plătită cu 14.000 de lei net pe lună pe care tinerii nu o mai vor. "E comod, confortabil, aer condiţionat"

Agricultură.... fără agricultori. Grânarul Europei nu mai are cu cine să-şi lucreze pământurile. Meseria de tractorist este pe cale de dispariţie. Deşi salariile ajung la 2.000 de euro, tinerii preferă să muncească în străinătate. La noi fac doar cursurile de profil. 

de Clara Mihociu

la 08.08.2023 , 17:42

Reporter: Acum câţi ani v-aţi urcat prima dată într-un tractor?

Ioan Glăvan, fermier: Sunt vreo 30 de ani, cred că mai mult. Nu era rău, dar nu erau condiţiile care sunt acum.

Reporter: Era cald?

Vezi și

Ioan Glăvan, fermier: Da, da, era cald. Trebuia să mergem cu geamurile deschise. 

Pe acelaşi subiect

Ioan Glăvan are 59 de ani şi de câţiva ani şi-a înfiinţat o fermă cu peste 1.000 de hectare cultivate în judeţul Iaşi. Pe câmp, nu are cine să lucreze, iar utilajele sunt abandonate în garaj, din cauza lipsei forţei de muncă.

Ioan Glăvan, fermier: E comod, confortabil, aer condiţionat, avem şi radio. Din păcate nu găsim oameni pentru meseria asta. E o problemă cu forţa de muncă, nu găsim. Eu am căutat şi i-am specializat eu să zicem.

Sergiu este unul dintre cei mai tineri tractoristi din fermă. E fericit că are unde să muncească aproape de casă.

Sergiu Iuriciuc, tractorist: Am avut tractor de când eram mititel, dar după l-au vândut şi am ales să vin la domnul Ion. Rămân aici, am familia aici. 

Totuşi, cei mai mulţi aleg să plece. Nici măcar salariile mari nu reușesc să îi convingă să aleagă meseria de tractorist şi să rămână în ţară. 

Ioan Glăvan, fermier: Le-am oferit o mie de euro pe lună. Am avut un băiat, a fost la mine, a fost angajat şi apoi a plecat în Italia. N-a stat mai mult de şase luni, a venit acasă. 

Salarii de până la 14.000 de lei pentru meseria de tractorist

Clara Mihociu, reporter Observator: În România, salariul net al unui tractorist variază între 3.000 şi 14.000 de lei. Cele mai mici astfel de salarii se dau în sudul ţării, în jur de 3.000 - 4.000 de lei pe lună. În timp ce în nordul si nord-estul ţării se dau între 7.000 şi 8.000 de lei. Cele mai mari salarii pentru tractorişti se înregistrează în Ardeal, peste 10.000 de lei pe lună. 

Tinerii se pregătesc la noi în ţară, dar pleacă să muncească peste hotare. La cursurile de formare ca tractorişti, toate locurile sunt ocupate integral. 

Roxana Florea, purtător de cuvânt Direcția Agricolă Iași: Este un curs care are popularitate atât în rândul persoanelor fizice, cât şi al fermierilor, al II-urilor, al PFA urilor. Sunt cazuri în care fermierii îţi trimit oamenii, angajaţii, la cursurile organizate de noi. Anul trecut am avut un record, adică am avut în jur de 150 de cursanţi. 

În ţări precum Franţa sau Germania, un tractorist poate câştiga chiar şi 5000 de euro pe lună. 

Clara Mihociu Like

Se spune că în fiecare glumă există și un sâmbure de adevăr. Cam așa am ajuns eu pe tărâmul presei. În glumă, un profesor mi-a spus că am voce de radio la finalul primului an de facultate.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri economice » Meseria plătită cu 14.000 de lei net pe lună pe care tinerii nu o mai vor. "E comod, confortabil, aer condiţionat"