Video Lovitura pregătită de Guvern pentru angajaţi în 2025. CALCUL: românii cu 6.000 lei brut vor pierde 230 în mână
Anul urmator vom plăti mai mult din salariu la stat, este concluzia la care au ajuns specialiștii care au analizat planul fiscal pregătit de Guvern. Impozitul pe venit ar putea crește cu 6%. Iar în 2026 și TVA-ul s-ar putea majora la 21%.
Veniturile statului din impozitul pe salarii cresc anul viitor cu 1,2% din Produsul Intern brut, adică cu aproape 22 de miliarde de lei. 5 miliarde se vor strânge la buget din eliminarea facilităților fiscale din IT, construcții, agricultură și industria alimentară, arată analiza specialiştilor. Restul de bani ar putea veni din creșterea impozitului pe venit, cred experţii.
Lovitura pregătită de Guvern pentru angajaţi în 2025
"Aceste 2 cifre, 2,8, 4, ne arata ca anul viitor probabil la inceputul trimestrului II sau trimestrului III cota unica creste de la 10 la 16%. Noi am mai avut 16%. În momentul în care cota unică a fost scăzută de la 16 la 10 de Dragnea în 2018 ea n-a fost scăzută să scada sarcina pe muncă, ci să compenseze creşterea CAS şi CASS, practic mutarea contribuţiilor de la angajator la angajat", a declarat Gabriel Biriş, expert fiscal.
Asta înseamnă că un angajat plătit cu 6.000 lei brut spre exemplu, ar putea primi cu 230 lei mai puţin în mână.
- Restructurări, salarii îngheţate şi impozit de la 10% la 16%. Măsurile care ar putea fi luate în 2025
- Românii au trecut pe economisire. Au pus în bănci peste 600 de miliarde de lei
- Scumpirile "explodează" din primăvară: dispar plafonările la energie, RCA şi adaosul comercial
- Cu cât cresc alocaţiile de stat pentru copii de la 1 ianuarie 2025
- Preţul gazul european, în creştere după ce Putin a declarat că va fi greu de obţinut un nou acord cu Ucraina
"Jumătate din cât câştigă un salariat va merge către stat, iar apoi din banii care îi vor rămâne va plăti şi TVA. Suntem pe locul 2 după Grecia la impozitarea muncii", a declarat Adrian Codîrlaşu, vicepreşedinte CFA.
Guvernul ar putea creşte, însă, deducerile pentru cei cu venituri mici. Planul fiscal prevede şi creşterea veniturilor din TVA de la 6,8% din PIB în 2025, la 7,3% în 2026.
"Această creştere îmi sugerează o majorare de fapt a cotei deTVA fie de la 19 la 21 fie umblând în interiorul cotelor de TVA cu rate reduse şi aduse acele cote reduse către cota standard. De la 9% poate merg către 14,15% şi unele chiar către 19%", a declarat Adrian Codîrlaşu, vicepreşedinte CFA.
Trei cote de TVA
România are 3 cote de TVA: 19% pentru majoritatea produselor şi serviciilor, 9% pentru alimente, medicamente, panouri fotovoltaice şi locuinţe sociale şi 5% pentru manuale, lemne de foc şi energie termică. Creşterea cotelor TVA se va reflecta direct în preţul produselor.
Şi la stat ar putea urma schimbări importante şi chiar concedieri, cred analiştii. Cheltuielile cu personalul din administrația publică scad anul viitor de la 9,3% la 8,9 % din PIB, deși la 1 ianuarie salariul minim, în funcție de care se calculează veniturile bugetarilor, crește cu peste 200 lei net.
"O să avem 4.050. Numai dintr-o regulă de trei simplă ne dă 11,4%, de unde vine scăderea de 8,9?
Asta ar însemna îngheţarea salariilor şi concedieri", a declarat Gabriel Biriş, expert fiscal.
Guvernul va adopta anul viitor noua lege a salarizării, care introduce indicatori de performanță la stat și normative de cheltuieli.
Pentru a reduce deficitului bugetar de la aproape 8% în acest an, la 2,4% în 2031, Guvernul reduce finanțarea companiilor de stat și mizează din 2027 pe venituri în plus din proiectul Neptun Deep, exploatarea gazelor naturale din Marea Neagră. Planul fiscal va fi trimis la Bruxelles până la finalul lunii.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰