Video Ionuţ a mizat pe cea mai consumată legumă din lume, dar afacerea nu dă roade. Cu cât se vinde 1 kg
Ceapa, cea mai consumată legumă de pe planetă, a ajuns să-i facă pe mulţi să plângă. Preţurile la nivel mondial au explodat în ultima perioadă, iar acest lucru se vede şi la noi, pentru că suntem dependenţi de importuri. Un kilogram de ceapă a ajuns să se vândă acum în supermarketuri şi cu 10 lei.
- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- COMPARAŢIE. Prezenţa la vot pe ore în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, 2019 şi 2024
Ionuţ Olteanu a semănat, în toamna anului trecut, cinci hectare de ceapă. Culturile arată bine, însă nu toate plantele s-au dezvoltat cum trebuie. "Producţia este mult diminuată şi ne aşteptăm, în loc să facem 80 de tone, cât face un fermier, o să facem în jur de 45-50 de tone. Deci cam la jumătate din producţie", spune Ionuţ Olteanu, fermier.
Afacerea lui Ionuţ, în pericol
Asta în timp ce costurile au fost mai mari decât anul trecut. "Toate s-au scumpit. Sămânţa este mai scumpă. Cel puţin cu 20% este mai scump. Combustibilul ştiţi bine că s-a scumpit cu 25-30%. Forţa de muncă s-a scumpit şi ea", se plânge Ionuţ Olteanu, fermier.
Prima ceapă verde de pe aceste culturi din Ilfov va pleca spre pieţe în luna aprilie. Iar ce rămâne, va fi vândută ca ceapă uscată. Preţurile însă vor fi mai ridicate. Un kilogram de ceapă a ajuns să coste acum 8 lei în pieţe.
- Leguma care se vinde mai scump decât carnea. Cât a ajuns să coste un kg şi ce beneficiu major are planta
- După 10 ani de Italia, Alex s-a întors în România și și-a deschis propria afacere: "Sunt un norocos și fac...
- Doi buzoieni au o afacere de succes cu un produs unic în Europa. Zece ani au muncit la el, dar acum au propria fabrică
Scumpiri: cât costă 1 kg de ceapă
"Situaţia e de aşa natură. Odată ce se scumpeşte un lucru, urmează şi celălalt", crede un român. "Preţul a crescut mai mult decât dublu. Pentru că preţul cepei a fost undeva, până în iarnă, la un 3 lei, 3,5 lei, maxim 4 lei. Acum este la 8", spune Dragoş Frumosu, sindicat industria alimentară.
Nici în supermarketuri preţurile nu sunt mai mici: "Avem aici ceapă roşie, din Franţa. 8,5 lei kilogramul a ajuns să coste în magazine".
În magazine, cea mai ieftină ceapă e 4,5 lei. Şi vine din import. Însă preţurile ajung şi până la 10 lei pe kilogram.
"Ceapa tinde să devină un produs de lux alimentar pentru că, din păcate, nu susţinem producţia internă. Importăm mare parte din ceapă, iar preţurile la nivel internaţional au explodat", a explicat Adrian Negrescu, analist economic.
Banala ceapă a ajuns să genereze o criză alimentară globală. Cea mai consumată legumă din lume abia se mai găseşte în unele state, iar preţul ei a explodat. Marocul, Turcia sau Kazahstanul au oprit deja exporturile. Iar supermarketurile din Marea Britanie au introdus raţionalizări.
"Încearcă să facă, probabil, vizavi de cantităţile existente, o protecţie a propriei populaţii", adaugă Dragoş Frumosu, sindicat industria alimentară.
Explozia preţurilor la ceapă e pusă pe seama inundaţiilor catastrofale din Pakistan, a frigului care a afectat stocurile în Asia Centrală şi a războiului din Ucraina. România e al şaselea cel mai mare producător de ceapă din Uniunea Europeană. Din păcate însă, importă de 33 de ori mai mult decât exportă.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰