Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video În România sau în străinătate. Cum își aleg românii destinațiile pentru concediu

A început vara, încep şi concediile. Şi ca în fiecare an, ne aşteptăm la şosele aglomerate, vămi sufocate şi cozi kilometrice în aeroporturi. Anul acesta ar putea fi un an foarte bun pentru turism, iar unii operatori spun că va întrece chiar și pe 2019, desi prețurile au crescut și cheltuielile nu sunt atât de ușor de suportat. Oamenii sunt afectați de inflație, afacerile din turism au nevoie de forță de muncă calificată, dar un concediu merită oricine a muncit. Trendul este acela de a renunța la alte lucruri pentru a menține un buget bun pentru săptămâna de vacanță de vară. Oriunde ar fi ea.

de Redactia Observator

la 07.06.2023 , 19:25

Tot de la operatorii de turism am aflat că luna Aprilie, spre exemplu, a fost una foarte bună, aglomerată chiar, asemenea unora de vară, iunie sau iulie. Aș plusa și aș zice că și perioadele de vacanțe școlare au ajutat la creșterea turismului. Anul acesta, pe lângă vacanța de vară, puteți să vă faceți deja planuri pentru finalul lunii octombrie când va fi din nou o vacanță de o săptămână, numai bună de vizitat un loc unde amintirile vor fi memorabile. Ca să nu mai pomenim de luna decembrie, când iarăși vacanțele de familie vor fi în top, la fel ca acelea de experiențe tradiționale.

Ce opțiuni sunt pentru vacanțele în străinătate?

Nu m-a impresionat să aflu că Grecia, Turcia, Bulgaria sunt din nou în topul destinațiilor de vacanță, sunt locurile obișnuite unde românii poposesc pentru 7 zile vara. Soare, nisip, apă și servicii bune de mâncare și cazare. Ce altceva să caute? Au apărut și variantele, puțin mai îndepărtate, dar superbe, ca Spania, Cipru, pentru aceeași vacanță de vară. Toamna va fi din nou dedicată locurilor exotice, unde prețurile au crescut în ultimii 2 ani, dar de unde vă puteți întoarce cu bateriile încărcate și un set de fotografii de top. 

Vezi și

Tendința legată de pachetele turistice este mai degrabă early booking, asta și pentru că discounturile în ianuarie-martie au fost de peste 30% pentru unele destinații cunoscute. Dar, dacă nu ați prins un pachet la un târg de turism atunci trebuie să fiți cu ochii pe agențiile turistice care vând oferte Last minute sau pe diferite forumuri de unde puteți fi informați corect despre cazare direct la proprietar, după analizarea experienței și recenziei altora. Cu toate acestea, cred că vacanța perfecta există și trebuie să îndeplinească mai 3 mari cerințe. Locație, compania în care mergeți și bugetul disponibil.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri economice » În România sau în străinătate. Cum își aleg românii destinațiile pentru concediu