Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Ideea pe care a mizat Ioan, un producător local din Arad: "autoservire" pe tarla. Clienţii strâng singuri recolta şi se bucură de o experienţă inedită

Un producător local din Arad a încercat un exerciţiu de civilizaţie. A pus la dispoziţia clienţilor tarlaua cultivată cu mazăre. Oricine doreşte să adune păstăile dulci direct din câmp o poate face, iar la final, lasă într-o puşculiţă o sumă de bani, cât consideră fiecare. Ce-i drept, localnicul a avut emoţii, s-a temut ca parcela să nu fie vandalizată, dar până acum, iniţiativa lui se bucură de un real succes

de Redactia Observator

la 24.05.2024 , 12:14

"Motto-ul acţiunii mazărea, da? Puţin câte puţin, pentru o lume mai bună". Oamenii s-au adunat încă de dimineaţă la capătul parcelei din Nădlac. Înarmaţi cu găleţi, au cules bucuroşi kilogramele de mazăre de care aveau nevoie. Iniţiativa i-a surprins plăcut şi abia au aşteptat să îşi culeagă singuri recolta.

Recoltă culeasă direct de clienţi

"Dulce, chiar foarte bună, foarte bună. Şi persoanele care nu au grădini, care locuiesc la bloc, pot să vină şi să beneficieze de culesul unei legume proaspete", spune o femeie. "Am hotărât să vin împreună cu prietenii mei să culegem mazărea pe parcela aceasta, pentru că este o mazăre bio. Îmi place foarte mult ciorba de mazăre şi sosul de mazăre", mărturiseşte un culegător.

Vezi și

"O idee foarte bună deoarece mazărea, cunoscută şi sub numele de pisum sativum, este o plantă fixatoare de azot, care ajută foarte mult solul", crede altcineva.

Pe acelaşi subiect

Un tip de comerţ încurajat

Agricultorii încurajează acest tip de comerţ. "Omul are satisfacţia faptului că îşi recoltează el produsul, îl vede cum s-a dezvoltat, cum a crescut şi acest produs este lipsit de acei conservanţi", a explicat Florin Imbrea, decan Facultatea de Agricultură din Timişoara.

Cel care a pus la dispoziţie tarlaua şi a avut iniţiativa autoservirii direct din câmp este încântat de rezultate. "Ideea aceasta mi-a venit de vreo 3 ani. A fost mai greu de aplicat. Probabil nu am avut încredere în mine, n-am avut încredere în cetăţeni. Deocamdată, este peste aşteptări. Mă refer, din punct de vedere al civilizaţiei. Răspunsul din partea oamenilor a fost foarte pozitiv", spune Ioan Balint, cultivator.

O parte din banii adunaţi de la clienţi vor merge către un cămin de îngrijire a bătrânilor din Nădlac.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri economice » Ideea pe care a mizat Ioan, un producător local din Arad: "autoservire" pe tarla. Clienţii strâng singuri recolta şi se bucură de o experienţă inedită