Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Fondul Proprietatea vinde toate acţiunile deţinute la OMV Petrom. La cât se ridică tranzacția

Cele 1.777.067.726 acţiuni ordinare, reprezentând întreaga participaţie deţinută de Fondul Proprietatea la OMV Petrom SA, au fost plasate investitorilor ca urmare a finalizării ofertei de plasament privat accelerat demarate în 13 decembrie 2022, informează FP printr-un raport remis Bursei de Valori Bucureşti, potrivit Agerpres.

de Redactia Observator

la 14.12.2022 , 17:03

Bursa de Valori București Fondul Proprietatea vinde toate acţiunile deţinute la OMV Petrom. La cât se ridică tranzacția - Shutterstock

"Franklin Templeton International Services SRL, în calitate de administrator de fond de investiţii alternative şi administrator unic al Fondul Proprietatea SA, în continuarea anunţului de lansare publicat în data de 13 decembrie 2022, anunţă acordul de a vinde un număr de 1.777.067.726 acţiuni ordinare, reprezentând întreaga deţinere a Fondului Proprietatea la OMV Petrom SA, urmare a finalizării ofertei de plasament privat accelerat", se menţionează în raport.

Preţul de vânzare al acţiunilor a fost stabilit la 0,43 lei/acţiune, iar veniturile brute rezultate din tranzacţie se ridică la peste 764,139 milioane lei şi vor fi utilizate pentru implementarea Mecanismului de Control al Discount-ului Fondului, astfel cum este prevăzut în Declaraţia de politică investiţională a Fondului, prin finanţarea programului de răscumpărare, şi/sau plata potenţialelor dividende către acţionarii FP, în absenţa unor condiţii sau circumstanţe excepţionale de piaţă şi sub rezerva oricăror restricţii impuse de reglementările legale sau fiscale din România şi a aprobării acţionarilor, precizează sursa citată.

OMV Petrom nu va primi bani în urma tranzacției

Articolul continuă după reclamă

"Petrom nu va încasa nicio sumă de bani ca urmare a tranzacţiei. Sub rezerva decontării Tranzacţiei, Fondul nu va mai deţine acţiuni la Petrom", se mai subliniază în raport.

Erste Group Bank AG şi SSIF Swiss Capital SA au acţionat în calitate de Joint Global Coordinators şi Joint Bookrunners, iar Banca Comercială Română S.A. şi Auerbach Grayson and Company LLC au acţionat în calitate de Joint Bookrunners în cadrul tranzacţiei.

Fondul Proprietatea a anunţat marţi că intenţionează să vândă întreaga participaţie pe care o deţine la OMV Petrom, procesul de plasament privat accelerat urmând să fie demarat imediat.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri economice » Fondul Proprietatea vinde toate acţiunile deţinute la OMV Petrom. La cât se ridică tranzacția