Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Falimentul Euroins în cifre: datorie de 5 miliarde de lei, 1,5 milioane de şoferi cu poliţe RCA. Până când vor fi valabile asigurările auto

Falimentul Euroins. 5 miliarde de lei: aceasta e datoria pe care a strâns-o compania falimentară Euroins. Peste un milion şi jumătate de șoferi au polițe RCA în vigoare la Euroins, 700.000 au asigurări de sănătate, iar 200.000, la locuinţe. Guvernul a prelungit până în decembrie valabilitatea polițelor Euroins. Până atunci, toţi asiguraţii la această companie sunt obligaţi să încheie poliţe noi de asigurare.

de Redactia Observator

la 04.09.2023 , 21:10

Casa de insolvenţă CITR a finalizat prima etapă din gestionarea falimentului Euroins. În cele aproximativ 3 luni de la numirea sa ca lichidator judiciar al Euroins, echipa CITR a analizat peste 1.100 declaraţii de creanţă ce au presupus studierea a peste 350.000 de documente pentru a realiza tabelul creditorilor. Potrivit CITR, tabelul creditorilor conţine, până în prezent, peste 1.100 de declaraţii de creanţă, iar creanţele scadente însumează, până acum, 600 milioane lei. Expunerea totală poate ajunge până la 5 miliarde de lei.

"CITR a finalizat prima etapă din gestionarea falimentului Euroins. În cele aproximativ 3 luni de la numirea sa ca lichidator judiciar al Euroins, echipa CITR a analizat peste 1.100 declaraţii de creanţă ce au presupus studierea a peste 350.000 de documente pentru a realiza tabelul creditorilor. Totodată, echipa CITR a realizat inventarierea activelor şi a demarat licitaţii publice pentru a acoperi costurile salariale. Mai mult, CITR a analizat şi a denunţat aproximativ 1.000 de contracte şi a înaintat spre analiza judecătorului sindic contractul încheiat cu EIG Re prin care au fost transferate din companie active şi numerar", anunţă CITR, potrivit news.ro.

De asemenea, de la deschiderea procedurii, CITR coordonează cele peste 25.000 de litigii în faţa instanţelor naţionale.

Vezi și

"Tabelul creditorilor conţine, până în prezent, peste 1.100 de declaraţii de creanţă, iar creanţele scadente însumează, până acum, 600 mil lei. Expunerea totală poate ajunge până la 5 miliarde de lei. O parte din această sumă reprezintă datorii potenţiale ale unor daune care nu s-au materializat în acest moment şi care nu sunt certe", a spus Alina Popa, coordonatorul echipei care gestionează falimentul Euroins.

Pe acelaşi subiect

Care sunt următorii paşi în procedura de faliment

Următorii paşi în procedura de faliment sunt: adunarea creditorilor, finalizarea evaluării patrimoniului, continuarea demersurilor pentru recuperarea creanţelor, valorificarea activelor, susţinerea în instanţă a acţiunii în anulare a contractului de reasigurare încheiat cu EIG Re, întocmirea raportul privind cauzele care au condus la falimentul companiei şi publicarea tabelului definitiv al datoriilor după judecarea eventualelor contestaţii.

"Într-o procedură precum cea a falimentului Euroins, rolul CITR ca lichidator judiciar este acela de a oferi claritate asupra situaţiei companiei, de a descifra contextul în care s-a produs falimentul companiei. In acelaşi timp suntem responsabili de a crea cadrul pentru o buna funcţionare a relaţiilor instrucţionale necesare mecanismelor care vor duce la închiderea procedurii cu succes. Ca întotdeauna, ne vom realiza acest rol cu transparenţă, conştienţi fiind de impactul falimentului Euroins în economie şi asupra oamenilor", a spus Paul Dieter Cîrlănaru, CEO CITR.

Euroins a fost una dintre cele mai mari companii din asigurări

Euroins a fost una dintre cele mai mari companii din asigurări, cu cea mai mare pondere în piaţa de asigurări RCA. În martie 2023, Euroins deţinea circa 27% din piaţa RCA. La momentul deschiderii procedurii de faliment, peste 2 milioane de poliţe RCA Euroins erau în vigoare, iar în momentul actual, 1,6 milioane încă sunt încă valabile.

La data de 9 iunie 2023, instanţa a dispus deschiderea procedurii de faliment a Euroins, iar CITR a fost numit lichidator judiciar. Conform mandatului legal, CITR gestionează lichidarea companiei prin următoarele demersuri: identificarea activului şi pasivului companiei falimentare şi recuperarea sumelor pe care compania este îndreptăţită să le obţină pentru a le oferi mai departe creditorilor săi, fie angajaţi, păgubiţi sau parteneri de afaceri. De asemenea, lichidatorul judiciar are responsabilitatea identificării cauzelor falimentului şi, dacă este cazul, formularea unor acţiuni la judecătorul sindic de atragere a răspunderii persoanelor responsabile.

Poliţele de asigurare emise de Euroins încetează la data de 8 decembrie 2023

Poliţele de asigurare emise de Euroins încetează, conform ultimelor modificări legislative, la data de 8 decembrie 2023, 7 decembrie fiind ultima zi de valabilitate a acestora, respectiv la data de 5 Februarie 2024 pentru asigurările de garanţii, aceasta din urma fiind ultima zi de valabilitate. Până la aceste date, toţi asiguraţii Euroins sunt obligaţi să încheie poliţe noi de asigurare.

Orice persoană păgubită poate adresa FGA o cerere de despăgubire pentru sumele datorate. Cererea se depune la FGA în maximum 90 de zile de la data la care hotărârea de faliment va rămâne definitivă, dar nu mai târziu de 90 de zile de la data la care i s-a născut dreptul de recuperare a datoriei

Pentru recuperarea primelor de asigurare datorate de Euroins, pentru perioada în care riscul nu a fost acoperit, ca urmare a încetării contractelor de asigurare, va fi necesară formularea unei cereri de plata la FGA. Persoanele care nu au primit notificarea deschiderii falimentului Euroins încă pot depune declaraţie de creanţă, conform legii. Persoanele care vor obţine o sentinţă împotriva Euroins pot depune declaraţia de creanţă la Tribunalul Bucureşti în 10 zile de la obţinerea acesteia.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri economice » Falimentul Euroins în cifre: datorie de 5 miliarde de lei, 1,5 milioane de şoferi cu poliţe RCA. Până când vor fi valabile asigurările auto