Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Efectul imediat al trecerii dolarului de pragul de 5 lei: românii vor plăti mai mult pentru carburanţi şi gaze

Încă o lovitură pentru bugetele noastre. Carburanţii, gazele şi multe altele se vor scumpi din nou, spun economiştii. De data aceasta, dolarul e de vină. Pentru prima dată în istorie, a sărit de cinci lei şi e peste moneda europeană.  

de Redactia Observator

la 22.09.2022 , 19:14

Dolarul a ajuns astăzi 5,01 lei pentru prima dată în istorie. Euro pare să nu îi mai facă faţă. Moneda europeană este 4,94 lei, în scădere față de ieri. Saltul-record vine după ce Vladimir Putin a ordonat mobilizarea rezerviştilor şi după decizia Băncii Centrale Americane de a creşte din nou dobânda. Euro, leul, rubla şi lira - toate au căzut în faţa dolarului. Aprecierea monedei americane înseamnă scumpiri pentru fiecare dintre noi.

Acum 5 luni, dolarul depășea pentru prima dată pragul de 4 lei şi 70 de bani

Un dolar mai puternic plusează la preţul benzinei şi al motorinei, pentru că majoritatea tranzacţiilor pe pieţele de petrol se fac în dolari. Cum România importă 70% din necesarul de ţiţei, scumpirile se vor vedea, inevitabil, la pompă. În plus, Europa este nevoită să schimbe euro pe dolari ca să cumpere gaze naturale şi electricitate. La fel se întâmplă şi în cazul cazul unor mărfuri aduse din afara blocului comunitar - alimente, haine şi încălţăminte.

Vezi și

Bancnota verde se întăreşte şi pentru că mulți investitori şi-au mutat economiile din euro în moneda americană, considerată o investiţie mai sigură pe timp de război. Semne de mărire erau demult: acum cinci luni, dolarul depășea pentru prima dată pragul de 4 lei şi 70 de bani. Să vedem ce va urma...economiştii cred că va tot creşte!

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri economice » Efectul imediat al trecerii dolarului de pragul de 5 lei: românii vor plăti mai mult pentru carburanţi şi gaze