Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Economia franceză se poate redresa de abia în 2025. Previziunile făcute de Banca Centrală a Franței

Economia franceză se va redresa doar în 2025, când inflaţia mai scăzută va spori puterea de cumpărare, se arată în estimările publicate marţi de Banca Centrală a Franţei, transmite Agerpres.

de Redactia Observator

la 19.12.2023 , 22:34

Economia franceză se poate redresa de abia în 2025. Previziunile făcute de Banca Centrală a Franței - Shutterstock

A doua economie a zonei euro este în grafic pentru a înregistra un avans de 0,8% în 2023, conform Băncii Franţei, după ce anterior previzionase o expansiune de 0,9% în acest an. Guvernul este mai optimist, prognozând o creştere de 1% anul acesta şi de 1,4% anul viitor.

Dacă evoluţia economiei va fi aproape de previziunile Băncii Franţei, Executivul ar putea fi nevoit să facă economii suplimentare la buget pentru a continua planurile de reducere a deficitului.

Inflaţia arată semne de încetinire, sporind puterea de cumpărare a gospodăriilor, astfel încât cheltuielile de consum ar trebui să se redreseze în 2024, PIB-ul Franţei urmând să înregistreze un avans de 1,3% în 2025 şi de 1,6% în 2026. De asemenea, rata anuală a inflaţiei ar urma să încetinească de la 5,7% anul acesta la 2,5% anul viitor şi să ajungă sub ţinta BCE de 2% în primul trimestru din 2025, estimează Banca Centrală a Franţei.

Articolul continuă după reclamă

Instituţia se aşteaptă la o creştere a salariilor mai rapidă decât a inflaţiei, în perioada 2024-2025, ceea ce va sprijini puterea de cumpărare şi îi va tenta probabil pe consumatori să cheltuiască mai mult.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri economice » Economia franceză se poate redresa de abia în 2025. Previziunile făcute de Banca Centrală a Franței