Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video "E mai rece, e mai fresh, aşa". Energizantele vor fi interzise minorilor. Parlamentarii vor să le scoată şi tonomate

După alcool şi ţigări, tinerii care au sub 18 ani nu vor mai putea cumpăra nici energizante din magazine. Proiectul de lege care le interzice vânzătorilor să mai comercializeze astfel de băuturi minorilor a trecut de forul decizional din Camera Deputaţilor şi urmează să ajungă la preşedintele Iohannis pentru promulgare. Iniţiatorii legii au mărit şi amenzile şi vor să le scoată şi din tonomatele care sunt la îndemâna oricui.

de Mădălina Chiţac

la 20.02.2024 , 08:41

"E mai rece, e mai fresh, aşa. Merge să mai mergi pe afară, să bei şi un energizant", spune un tânăr. Dulci şi irezistibile, adolescenţii spun cu greu "pas" băuturilor energizante, mai ales în perioade solicitante, când se apropie examenele, testele sau concursurile. Sportivii cunosc riscurile la care se expun şi consumă energizante cu porţia. Politicienii vor să scoată băuturile energizante, prin lege, din tonomatele la care au acces şi cei sub 18 ani, iar magazinelor să le interzică vânzarea către tinerii care nu sunt încă majori. Cine se opune, riscă amenzi uriaşe.

Vara trecută, un tânăr de 17 ani din Iaşi făcut infarct după ce a băut prea multe energizante

Statisticile arată că 2 din 3 tineri consumă energizante zilnic. O doză de energizant de 250 de mililitri conţine, în medie, 80 de miligrame de cofeină. Patru astfel de băuturi consumate sunt echivalentul a 10 cafele espresso. Cei care consumă în mod repetat cantităţi mari de cofeină pot intra în sevraj atunci când organismul lor nu mai primeşte substanţa, dar pot apărea şi alte efecte adverse.

Vezi și

Printrele cele mai înâlnite - dureri de cap, greaţă, insomnie, ameţeli, dificultăţi de respiraţie, palpitaţii şi anxietate, potrivit Institutului de Sănătate Publică. "Această lege vine în urma unor discuţii serioase, dezbateri cu asociaţii de părinţi, cu asociaţii care se ocup de copii care ne-au spus că în România se ajunge la decese în urma consumului excesiv de energizante", a declarat Alfred Simonis, preşedintele intermiar al Camerei Deputaţilor, iniţiatorul legii.

Vara trecută, un tânăr de 17 ani din Iaşi făcut infarct după ce a băut prea multe energizante. Era într-o tabără de vară când a murit. În timpul nopţii i-a trezi pe colegi şi le-a spus că nu mai poate să respire. Astfel de băuturi, în combinaţie cu alcool sau medicamente pot fi fatale.

Mădălina Chiţac Like

Mi-am dorit mereu să am locul ăla de muncă “ieșit din tipare”. Îmi plac oamenii și lucrurile palpitante, îmi place imprevizibilul și ineditul. Iar reporteria are din plin așa ceva.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri economice » "E mai rece, e mai fresh, aşa". Energizantele vor fi interzise minorilor. Parlamentarii vor să le scoată şi tonomate