Cutremur pe piaţa asigurărilor. ASF retrage licenţa Euroins şi constată insolvenţa companiei
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a retras autorizația societății de asigurări Euroins, a anunțat instituția într-un comunicat de presă.
- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- COMPARAŢIE. Prezenţa la vot pe ore în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, 2019 şi 2024
Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) a decis să retragă autorizația de funcționare a societății Euroins România, constatând indiciile stării de insolvență a companiei.
"Consiliul a mai hotărât promovarea de către ASF a unei cereri pentru deschiderea procedurii de faliment și numirea Fondului de Garantare a Asiguraților (FGA) ca administrator interimar al societății, cu sarcina de a asigura administrarea și conducerea activității asigurătorului și adoptarea măsurilor necesare pentru conservarea patrimoniului. Atribuțiile conducerii societății se suspendă de drept. Mandatul FGA încetează la numirea lichidatorului judiciar", se arată în comunicatul ASF.
ASF: Compania de asigurări Euroins România nu mai are fonduri
La data de 30.06.2022 societatea nu deține fonduri eligibile pentru acoperirea SCR, situație care se menține și la data de 30.09.2022. Pentru restabilirea cerinței de capital de solvabilitate (SCR) este nevoie de fonduri în cuantum la 2,19 miliarde lei, iar pentru acoperirea MCR fonduri în cuantum de 1,75 miliarde lei. Decizia retragerii autorizației a fost luată în condițiile în care situația Euroins România nu face fiabilă aplicarea unei proceduri de rezoluție.
- Decizie crucială pentru 3 milioane de români care au RCA la Euroins. Risc de faliment pe piaţa asigurărilor auto
- Criza Euroins ameninţă sectorul asigurărilor din România şi piaţa de capital din Bulgaria, avertizează presa...
- Cel mai mare asigurator din România ar respinge nejustificat dosare de daune: peste 2 milioane de români au...
"Decizia Consiliului ASF se bazează pe o amplă analiză a situației Euroins România. În acest sens, menționăm faptul că, începând cu anul 2020, Euroins a făcut obiectul unor acțiuni intense de control care au avut drept rezultat evidențierea situației reale a societății. Între februarie 2020 și ianuarie 2023, Autoritatea a aplicat Euroins 26 de sancțiuni, soldate cu amenzi totale de peste 16 milioane de lei, rezultate din 17 acțiuni de control. Toate sancțiunile aplicate de ASF societății Euroins România au fost confirmate, pe fond sau definitiv, de instanțele de judecată cărora societatea li s-a adresat în contestarea măsurilor", se arată în comunicatul Autoritatății de Supraveghere Financiară.
Prima reacție a Guvernului, după cutremurul de pe piața asigurărilor
"Guvernul României va susține toate măsurile necesare pentru a proteja interesele asiguraților afectați de evoluțiile de pe piața Răspunderii Civile Auto. În urma analizei efectuate de Autoritatea de Supraveghere Financiară, ca institutie responsabilă, aceasta urmează să transmită propunerile de soluționare către Ministerul de Finanțe, pentru înaintarea la nivelul Guvernului", a transmis Dan Cărbunaru, purtătorul de cuvânt al Executivului.
Poliţele RCA ar putea fi plafonate la tariful actual de referinţă
Poliţele RCA ar putea fi plafonate la tariful actual de referinţă sau la cel din august anul trecut. Decizia va fi luată după guvernanţii vor primi informaţii despre situaţia celei mai mari companii de asigurări din România.
"Discuţiile pe care eu le-am avut cu preşedintele ASF au fost îndreptate în a afla dacă e nevoie de intervenţie guvernamentală şi care sunt efectele pe care intrarea în insolvenţă a Euroins le poate produce asupra cetăţenilor. Conducerea ASF urmează să prezinte un raport de informare în parlament", a declarat premierul Nicolae Ciucă.
Euroins a susținut că nu are probleme financiare. Zilele trecute, într-un răspuns pentru Observator, compania anunţa că şi-a consolidat poziția financiară. Service-urile auto confirmă că în ultima perioadă a făcut mai multe plăţi, dar acestea spun ceva. "Sume plătite, 203 lei, 388 de lei, 116 lei, 258 de lei. Sunt nişte sume derizorii prin care ei încearcă să demonstreze asf-ului că îşi îndeplinesc obligaţiile de plată", a explica Daniel Scărlătescu, reprezentantul unui service auto.
Falimentul liderului pieţei RCA ar putea lăsa fără asigurare aproape trei milioane de şoferi. În plus, preţurile poliţelor ar putea exploda, iar Fondul de Garantare va trebui să facă rost de bani pentru a-i plăti pe păgubiţi.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰