Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Consiliul Concurenței nu vede nicio anomalie în creșterea prețurilor la carburanți: "Știu că nu consolează"

Creșterile sunt, fără îndoială, substanțiale, chiar spectaculoase, dar nu au fost descoperite încă indicii cu privire la înțelegeri de tip cartel, spune vicepreședintele Consiliului Concurenței, Dan Virgil Pascu. Marți, președintele Consiliului a spus că protestele șoferilor faţă de preţul benzinei și motorinei sunt perfect îndreptăţite, iar, astăzi, premierul a trimis două ministere să verifice prețurile la carburanți.

de Redactia Observator

la 16.06.2022 , 15:04

Consiliul Concurenței, reacție în scandalul carburanților / Premierul a trimis două ministere să verifice prețurile - Hepta

"Creșterile sunt, fără îndoială, substanțiale, sunt spectaculoase. O simt și eu ca persoană când merg la pompă și alimentez. Însă de partea cealaltă, a biroului, nu am descoperit încă indicii cu privire la înțelegeri de tip cartel", spune Dan Virgil Pascu, potrivit Mediafax.

Potrivit acestuia, curbele de preț din România "sunt paralele" cu cele "ale mediei din UE".

„Știu că nu consolează. Avem putere de cumpărare mai mică. Însă piața benzinei este cel puțin europeană, iar cea a dieselului e globală. Aici noi nu avem instrumente de influențare a pieței”, a mai spus vicepreședintele Consiliului Concurenței.

Articolul continuă după reclamă

Marți, președintele Consiliului a declarat că protestele faţă de preţul carburanţilor sunt perfect îndreptăţite, iar consumatorii au dreptul să fie nemulţumiţi şi să nu cumpere de la comercianţii care au preţuri foarte mari. Întrebat dacă o reducere a accizei la carburanţi s-ar observa în preţ, Bogdan Chiriţoiu a declarat că până în prezent actorii economici au redus preţul mărfurilor atunci când statul a luat asemenea decizii.

Pe acelaşi subiect

Ciucă cere să se verifice prețurile la carburanți

Premierul Nicolae Ciucă a cerut, joi, în ședința de Guvern, Ministerului Energiei și Ministerului de Finanțe să verifice „elementele de preț la carburanți”: „Să avem o decizie privind modul în care s-a ajuns la acest nivel al prețurilor la carburanți”.

„Vom aproba OUG privind combaterea acțiunilor speculative. Este o ordonanță de urgență pe care avem datoria să o aprobăm, astfel încât să putem să evităm situații excepționale, situații pe care deja am putut să le vedem întâmplându-se atât în perioada pandemiei de Covid, cât și în prima perioadă de după declanșarea acțiunii militare ruse în Ucraina. Avem datoria să ne protejăm cetățenii, avem datoria să ne protejăm mediul de acfaceri. Cred că e important să asigurăm un cadru cât se poate de bine reglementat și onest între cerere și ofertă, pentru a putea să combatem orice creștere artificială a prețurilor”, a transmis premierul Nicolae Ciucă, înainte de începerea ședinței de Guvern.

El a cerut Mininsterului Energiei și Ministerului de Finanțe să verifice prețul la carburanți. „Să avem o decizie la nivelul Guvernului privind modul în care s-a ajuns la acest nivel al prețurilor la carburanți, a mai spus Nicolae Ciucă.

Marcel Ciolacu: Scumpirile la carburanți, anormale

Am scăpat de scumpirile de la gaze și de la energie și ne-am trezit cu niște scumpiri anormale la carburanți, ținând cont că barilul nu s-a scumpit, spune liderul PSD, Marcel Ciolacu: „Va trebui să intervenim pe acest segment”.

„În acest moment, trebuie să recunoaștem că trecem printr-o perioadă complicată. Am scăpat de scumpirile de la gaze și de la energie și necesitatea noastră să ne încălzim pe perioada iernii și ne-am trezit cu niște scumpiri anormale la carburanți, ținând cont că barilul nu s-a scumpit. Va trebui să intervenim pe acest segment”, spune Marcel Ciolacu, potrivit Mediafax.

El a mai spus că autoritățile strâng „toate informările și informațiile necesare pentru a lua o decizie”.

Protest de amploare al șoferilor pe 30 iunie

Preţurile la carburanți au crescut constant în ultime vreme. Numai comparativ cu luna trecută, preţul mediu al unui litru de benzină s-a majorat cu 7.1%. Adică, un plin de 50 de litri costă acum cu 28 de lei mai mult decât în urmă cu 30 de zile. Iar unul de motorină cu 16 lei mai mult. 

În ultimele zile, benzinării din mai multe oraşe din ţară au fost complet blocate de zeci de şoferi hotărâţi să pună stop creşterii preţurilor. Au alimentat cu câteva picături de carburant, au blocat pompele şi au aglomerat bulevarde întregi. E doar începutul, avertizează oamenii. Pe 30 iunie este anunţat un protest de amploare, al şoferilor din toată ţara.

La evenimentul creat pe Facebook şi-au anunţat participarea peste 200 de mii de persoane. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri economice » Consiliul Concurenței nu vede nicio anomalie în creșterea prețurilor la carburanți: "Știu că nu consolează"