Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video "Celebra" compensare de 50 de bani la combustibil ar putea să fie chiar mai mică. Prețul final se va face la mica înțelegere

Anunţată cu surle şi tobe de Coaliţia de Guvernare, reducerea preţului carburanţilor cu 50 de bani s-ar putea să nu fie aplicată deloc. Asta pentru că statul nu poate obliga firmele care vând combustibil să ofere compensaţii. Pentru că nu există temei legal, acest lucru se va face la mica înţelegere. Acolo unde benzinarii vor scădea 25 de bani şi Guvernul mai taie încă 25. În caz contrar, preţurile rămân neschimbate.

de Mădălina Chiţac

la 27.06.2022 , 20:33

50 de bani. Cu atât ar urma să scadă preţul la pompă din 1 iulie, a promis Coaliţia de guvernare.

Reporter: Suficienţi 50 de bani?

Șofer: 50 de bani nici măcar o lumânare. E 70 de bani o lumânare.

Vezi și

Șofer: Ce e 50 de bani, de la 9 lei?

Pe acelaşi subiect

Mădălina Chițac, reporter Observator: În teorie, ar trebui ca de la 1 iulie, să găsim în staţiile de alimentare preţuri mai mici la carburanţi. În practică, însă, este foarte posibil ca acest lucru să nu se întâmple. Şi asta din cauză că benzinarii nu pot fi obligaţi să ofere compensaţii şoferilor. Am putea cumpăra benzină şi motorină mai ieftine numai dacă firmele vor accepta să dea o compensaţie de 25 de bani pentru fiecare litru de carburant.

Caz în care şi statul ar pune 25 de bani, în aşa fel încât reducerea să ajungă la 50 de bani.

Adrian Măniuţiu, analist economic: Ordonanţa, aşa cum au ieşit discuţiile, nu poate fi aplicată doar de către stat. Statul vine cu această diferenţă, până în limita a 25 de bani, dacă această reducere va fi aplicată de benzinării. Cu alte cuvinte, nu va exista o reducere de doar 25 de bani.

Gabriel Biriş, consultant fiscal: Întrebarea e dacă şi pot să dea o astfel de reducere companiile. Dacă va fi doar la pompă, eu sunt convins că astăzi nicio staţie nu are marjă 25 de bani. Unii vor aplica, cei care au de unde să finanţeze o perioadă mai scurtă. Şi asta înseamnă că se creează o distorsiune concurenţială uriaşă.

Miniștrii pasează responsabilitatea de la unul la altul

Contactaţi de Observator, miniştrii Energiei şi Finanţelor, au pasat răspunderea de la unul la altul. Iar premierul recunoaşte că nici măcar nu a discutat măsura cu benzinarii.

Reporter: Aţi găsit un mecanism prin care benzinăriile să fie obligate să facă această reducere?

Nicolae Ciucă, premierul României: Sincer, nu am intrat în acest detaliu. Dar vom analiza şi vom veni cu un răspuns în acest sens. Mediul privat este liber să-şi stabilească măsurile şi modalitatea în care îţi desfăşoară business-urile.

Mai mult, în conferinţa de presă susţinută la Parlament, Nicolae Ciucă a declarat că în România nici măcar nu se produce motorină. Lucru total eronat.

Nicolae Ciucă, premierul României: Chiar s-au vehiculat cifre. La o tonă de petrol naţional trebuie să importăm trei, ceva tone de petrol sau produse petroliere. Pentru că, ştim foarte bine, motorina nu se produce în ţară.

PSD susține plafonarea

Companiile care vând carburant nu au raspuns solicitărilor Observator. Spun ca aşteaptă ordonanţa de urgenţă şi abia apoi vor oferi un punct de vedere. PSD susţine în continuare că soluţia pentru a avea preţuri mai mici la pompă e plafonarea.

Marcel Ciolacu, preşedintele PSD: Am văzut ieri la summitul G7 pe comuniştii de americani şi de francezi care au venit cu plafonarea preţului la petrol. Ei au dreptul să fie comunişti.

Franța este în favoarea stabilirii unui "preț maxim al petrolului" la nivelul "țărilor producătoare", iar Statele Unite au sugerat ca plafonarea preţurilor petrolului să fie decisă de ţările consumatoare. 

Mădălina Chiţac Like

Mi-am dorit mereu să am locul ăla de muncă “ieșit din tipare”. Îmi plac oamenii și lucrurile palpitante, îmi place imprevizibilul și ineditul. Iar reporteria are din plin așa ceva.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri economice » "Celebra" compensare de 50 de bani la combustibil ar putea să fie chiar mai mică. Prețul final se va face la mica înțelegere