Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Cele mai căutate alimente de post nu au scăpat de scumpiri. Cât te costă un coş cu legume de sezon

Mai este doar o săptămână până începe Postul Crăciunului. Un post mult mai scump faţă de anul trecut, se plâng credincioşii. Prețurile care au crescut foarte mult, mai ales la fructele și legumele proaspete, fac ca și această orânduire să devină greu de suportat pentru mulţi. 

de Clara Mihociu

la 07.11.2022 , 07:46

Femeie: Sunt mai scumpe cu 20 % aproape. 

De scumpiri nu scapă nici cele mai căutate alimente în perioadele cu post. 

Bărbat: Faţă de anul trecut, cartofii s-au dublat...fasolea. Orice s-a dublat.

Vezi și

Femeie: M-am uitat acum în piaţă şi chiar stăteam şi mă gândeam că pensia pe care o voi lua, că nu am luat-o încă, nu-mi ajunge pentru post.

Pe acelaşi subiect

Am făcut şi noi un experiment şi am vrut să vedem cât scoatem din buzunar la un coş cu produse pentru o salată de legume şi una de vinete. 

Clara Mihociu, reporter Observator: Cât costă? 

Vânzător: 14 lei costa acest coş de cumpărături.

Clara Mihociu, reporter Observator: Poftim, mulțumesc! 

Deci toate legumele necesare ne costă 14 lei. Anul trecut, însă, cu aceeași sumă cumpăram și o conopidă mai mică. Anul acest pentru că toate sunt mai scumpe cu aproximativ 1 leu pe kilogram, o lăsăm la piaţă. 

Preţul alimentelor sănătoase

Cine vrea să mănânce şi sănătos, nu doar de post, are şi mai multe cheltuieli. Soia, ciupercile sau năutul, alimente bogate în vitamine, nu sunt chiar pentru toate buzunarele. Aşa că deseori sunt înlocuite cu variante mai ieftine, dar care conţin mai puţini nutrienţi. 

Ionuţ Ignat, nutriţionist: Marea majoritate a românilor au tendința să se ducă spre produse de panificație, brutărie cu precădere și spre dragul nostru cartof. 

Femeie: Lumea deja acceptă o calitate mai inferioară ca să aibă ceva de pus pe masă.

Şi nu doar atât. Sub povara scumpirilor, oamenii reduc şi cantitatea, nu doar calitatea. 

Mihaela Filip, comerciant patiserie Iaşi: Cel mai observabil e la bătrâni, care scad cantitatea. Nu mai cumpără două, cumpără una. 

Există totuși și soluții pentru cei care vor să ţină un post sănătos, fără să cheltuie în exces.

Ionuţ Ignat, nutriţionist: Dacă anticipăm câteva zile și când mergem cumpăram 2-3 fructe pentru fiecare zi, două trei legume pentru fiecare zi, așa bugetăm mai eficient alimentația și ne permitem să o echilibrăm și sa rămânem și sănătoși.

Postul Crăciunului începe pe 15 Noiembrie. 

Clara Mihociu Like

Se spune că în fiecare glumă există și un sâmbure de adevăr. Cam așa am ajuns eu pe tărâmul presei. În glumă, un profesor mi-a spus că am voce de radio la finalul primului an de facultate.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri economice » Cele mai căutate alimente de post nu au scăpat de scumpiri. Cât te costă un coş cu legume de sezon