Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Vreau să ajut: David trăieşte de 10 ani doar cu fructe şi legume, dar visează să guste dintr-un pui la rotisor. Singura lui speranţă: un transplant hepatic în Italia 

De aproape zece ani, un copil trăiește doar cu fructe și legume, dar visează să guste pui la rotisor, ou, șnițel și tort de ciocolată. Rara boală de care suferă David nu îi dă voie să mănânce niciun fel de proteină. Amoniacul din corpul lui a început să îi atace creierul și i-a distrus deja ficatul. David are nevoie urgent de transplant hepatic și îl poate face în Italia. Mama lui va fi donator dar ca să se poată realiza operația, David are nevoie de generozitate.

de Redactia Observator

la 03.11.2022 , 14:04

Reporter: Ce-ţi doresti tu cel mai mult?

David, 9 ani: Când fac transplantul, să mă fac medic pe ambulanţă.

Reporter: De ce?

Vezi și

David, 9 ani: ​Să le spun la copii cum m-am făcut eu bine. 

Reporter: Ce ar trebui să se întâmple ca tu să te faci bine?

David, 9 ani: Să fac transplantul acesta. 

Familia a trecut anterior prin pierderea dureroasă a 3 fetiţe 

Între 2001 și 2006, soții Goldea au pierdut, rând pe rând, trei copii. Trei fetițe care au supraviețuit între una și două săptămâni după naștere. Așa că nu sunt greu de înțeles dragostea și lupta Dorinei și a lui Nicolae pentru David.    

Dorina Goldea – mama lui David: În primul rând înseamnă bucurie, că l-am dorit foarte mult.. 

David s-a născut in Ungaria, acolo unde părinții lui își făcuseră mai multe analize pentru a fi siguri că nu vor mai trece și prin al patrulea doliu. Primele trei zile de viață au fost bune pentru David. Din a patra, s-a schimbat totul...

Dorina Goldea – mama lui David: Deja amoniacul era 900…, aproape o mie, valoarea normală este între 16 şi 60.  I-au făcut hemodializă

Boala nu îi permite lui David să mănânce decât fructe şi legume

Reîntors în țară, David a fost preluat de doamna doctor Kozma, care îl îngrijește de aproape zece ani. David este atât de bolnav încât poate mânca doar fructe și legume, niciun fel de proteină. Chiar și privat de carne, ouă, pește și lactate, corpul băiatului produce amoniac în cantități devastatoare. Ficatul îi este distrus, iar toxina a început să atace și creierul. David este singurul pacient din România cu o astfel de boală.

Dr. Kozma Kinga – Medic Genetician, Specialist Pediatrie: Nu mai putem obține un control metabolic adecvat ca să putem controla fără intervenție chirurgicală.  Este vorba despre transplant hepatic 

Cel mai mare vis al lui David: să poată mânca pui rotisat

Transplantul i-ar oferi lui David o șansă la o viață infinit mai bună. Și l-ar lăsa să își îndeplinească cel mai arzător vis...

David, 9 ani: Pui rotisat.

Reporter: De ce își place ție pui rotisat?

David, 9 ani: Că nu am mâncat niciodată. 

David a fost acceptat in Italia pentru transplantul de ficat iar mama lui poate fi donator. Operația va fi plătită de statul român dar restul cheltuielilor obligatorii cad pe umerii părinților care trebuie să strângă de urgență 30 de mii de euro.

Dorina Goldea – mama lui David: Eu voi dona, echipa de medici îl va transplanta, dumneavoastră, prin intermediul Fundatiei Mereu Aproape, eu sper că va fi posibil să strângă bănuții să plece acolo și cred în Bunul Dumnezeu care va avea ultimul cuvânt. 

Il puteti ajuta pe David donând prin SMS la numarul 8848, prin plată cu cardul sau prin transfer bancar. Românii din străinătate pot sprijini și ei donând prin PayPal. Donațiile ajung în fondul de solidaritate al Campaniei Vreau să ajut destinată copiilor bolnavi aflați în grija Fundației Mereu Aproape.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Ați ajuns să vă modificați programul zilnic sau traseul pentru a evita orele de vârf?
Observator » Ştiri sociale » Vreau să ajut: David trăieşte de 10 ani doar cu fructe şi legume, dar visează să guste dintr-un pui la rotisor. Singura lui speranţă: un transplant hepatic în Italia