Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Cel mai ieftin furnizor de energie anunţă creşterea preţurilor. De când vor intra în vigoare noile tarife

Hidroelectrica, cel mai ieftin furnizor de energie, anunţă majorarea preţului cu 60%. Noile tarife vor intra în vigoare de la 1 aprilie, însă vor rămâne în continuare plafonate până la finalul lunii iunie. Guvernul a aprobat azi continuarea cu 3 luni a măsurii pentru  curent şi cu un an pentru gaze.

de Mădălina Chiţac

la 27.02.2025 , 20:41

Furnizorul care la ora actuală are peste jumătate de milion de abonaţi a anunţat printr-un comunicat o majorare şoc a tarifelor. Vorbim de o creştere de preţ de 60%. De la 28 de bani pe kWh, tariful ajunge la 45 de bani pe kWh. Prețul final va depăși 1 leu/kWh pentru toți clienții casnici, indiferent de zona de consum sau operatorul de distribuție. În cazul în care sunteţi client Hidroelectrica ar trebui să verificaţi când expiră contractul semnat. Dacă aveţi prețul de 28 de bani pe kWh până în luna iunie, atunci se va menține acest preț până în iunie. În cazul în care în contract există mențiunea că prețurile se vor modifica de la 1 aprilie, atunci clientul primește o notificare că de la acea dată se mărește costul.

Până acum, Hidroelectrica venea, în unele regiuni, cu preţuri care erau sub plafoanele impuse prin lege

"Constatăm o aliniere a ofertei acestei companii la nivelul preţurilor celorlalţi competitori. Până acum Hidroelectrica a aplicat o strategie de piaţă cu un preţ foarte agresiv. Care probabil a avut scopul de a atrage foarte mulţi clienţi", a declarat Corneliu Bodea, Centrul Român de Energie. "Justifică aceste creşteri pe baza a două lucruri: pe de o parte, în ultimii 3 ani, nu şi-au actualizat preţurile. Ele au crescut fie şi numai din cauza inflaţiei. Şi, pe de altă parte, a fost un an extrem de secetos. Producţia hidro a fost cu 20% mai mică", a declarat Sebastian Burduja, ministrul Energiei. Până acum, Hidroelectrica venea, în unele regiuni, cu preţuri care erau sub plafoanele impuse prin lege. Spre exemplu, un client care consuma 200 de kWh avea tariful de 77 de bani pe kWh, astfel că factura era de 154 de lei. Preţul din aprilie va fi la nivelul plafonului, adică 80 de bani pe kWh, aşa că se vor plăti în plus 6 lei. Chiar dacă e în vigoare plafonarea pe care Guvernul o păstrează până la final de iunie pentru curent electric.

Vezi și

"Prioritatea zero a Guvernului României este să-i protejeze pe români. Aceasta este motivaţia acestui demers. Se va pune la punct şi un mecanism de sprijin: carduri pentru energie sau vouchere", a declarat Sebastian Burduja, ministrul Energiei. Însă doar pentru populaţia cu venituri mici. Pentru toţi ceilalţi consumatori, preţurile vor creşte considerabil din vara acestui an. "Dacă achiziţionează la un preţ ridicat, vor fi nevoiţi să vândă la un preţ ridicat. Există o lipsă de lichiditate în piaţă, atât la furnizori, cât şi la producători", a declarat Alexandru Ciocan, expert energie.

"Preţurile nu vor depăşi nivelul de 1,4, poate 1,5 ron pe kWh, post plafonare. Nu văd motive pentru a creşte mai mult", a declarat Corneliu Bodea, Centrul Român de Energie. După modelul Hidroelectrica, şi Romgaz se pregăteşte să intre din toamnă cu oferte şi promite cele mai mici tarife din piaţă.

Mădălina Chiţac Like

Mi-am dorit mereu să am locul ăla de muncă “ieșit din tipare”. Îmi plac oamenii și lucrurile palpitante, îmi place imprevizibilul și ineditul. Iar reporteria are din plin așa ceva.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
V-aţi schimbat furnizorii de energie electrică pentru un preţ mai bun?
Observator » Ştiri economice » Cel mai ieftin furnizor de energie anunţă creşterea preţurilor. De când vor intra în vigoare noile tarife