Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Cât vine factura la energie dacă ţii pornit aerul condiţionat 10 ore pe zi

Temperaturile extreme umflă facturile de electricitate. Costurile cu energia pot creşte şi de patru ori din cauza aparatului de aer condiţionat. Canicula a provocat haos în mai multe state din Europa, unde curentul a picat. Pe noi ne-au salvat prosumatorii de blackout, spun experţii. 

de Mădălina Chiţac

la 24.06.2024 , 19:34

În zilele caniculare, avem mare nevoie de aerul condiţionat. Doar că răcoarea ne arde rău la buzunare. "22 de grade. Vreo 3 ore. Până când se răcoreşte. Având un singur aer condiţionat, să facă faţă toată casa", spune un român. "E ţinut undeva pe 17-18 grade, ca să facă cât de frig se poate", zice altcineva. "Maxim 8 ore. (Reporter: Cât vă aşteptaţi să plătiţi la factura de electricitate?) Asta nu mai contează. Cred că 400. Până acum, 200", zice un altul.

Cât consumă aerul condiţionat

Aerul condiţionat e cel mai mare consumator de energie în această perioadă. Poate ajunge să consume mai mult decât toate electrocasnicele la un loc. Dacă funcţionează 6 ore şi jumătate pe zi, asta se va traduce într-un consum de energie electrică de 170 kWh pe lună. În timp ce toată aparatura din locuinţă are un consum de mai puţin de 100 de kWh. 

Vezi și

"În situaţia în care folosim intensiv sistemul de aer condiţionat, în situaţia în care temperaturile se vor menţine foarte ridicate, există posibilitatea să avem un consum mai mare de la 2 ori la 4 ori", explică Dumitru Chisăliţă, Asociaţia Energia Inteligentă.

Pe acelaşi subiect

Factura la energie dacă ţii pornit aerul condiţionat 10 ore

Costul e determinat de temperatura pe care e setat aparatul. Cu cât aceasta e mai mică, cu atât consumul de energie creşte şi poate ajunge la 1,5 kWh. Dacă, spre exemplu, ţinem în priză aerul condiţionat 10 ore pe zi, asta se traduce într-un cost suplimentar la factură de 585 de lei pe lună. Canicula afectează întreg sistemul energetic naţional. 

"Unul din reactoarele de la Cernavodă nu mai funcţionează. Normal că nu mai putem să avem acea capacitate. Totodată, Hidroelectrica merge, dar nu aşa cum mergea primăvara. De ce? Pentru că şi debitele apelor sunt jos. Aşadar, e normal să avem un deficit de producţie, deci preţ crescut pe piaţă", spune Corina Murafa, expert energie.

Consumul mai mare de energie electrică face în aşa fel încât şi preţurile să crească. La sfârşitul săptămânii trecute, România a avut cel mai mare preţ la energie din Uniunea Europeană. Un MW s-a vândut şi cu 129 de euro. 

Temperaturile ridicate au afectat deja sistemele energetice din mai multe ţări. O pană de curent uriașă a lovit vineri Muntenegru, Bosnia, Albania și cea mai mare parte a coastei Adriaticii din Croația. Pe noi ne-au ferit de blackout sistemele fotovoltaice instalate. "Avem o foarte bună capacitate de producţie instalată de prosumatori. Ei practic salvează sistemul energetic naţional. Pe când, în Balcani, nu au asemenea capacitate de prosumatori dezvoltată", adaugă Corina Murafa, expert energie.

Şi în următoarele două săptămâni vom ţine în priză aparatele de aer condiţionat: meteorologii anunţă temperaturi caniculare. 

Mădălina Chiţac Like

Mi-am dorit mereu să am locul ăla de muncă “ieșit din tipare”. Îmi plac oamenii și lucrurile palpitante, îmi place imprevizibilul și ineditul. Iar reporteria are din plin așa ceva.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri economice » Cât vine factura la energie dacă ţii pornit aerul condiţionat 10 ore pe zi