Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Cât te costă să deschizi un magazin în România. Care sunt paşii de urmat

Mulţi români se gândesc să-şi deschidă un magazin, să aibă propria afacere, dar birocraţia stufoasă şi răspunsul concret la întrebarea cât te costă să deschizi un magazin le dau mari bătăi de cap.

de Redactia Observator

la 29.03.2023 , 09:39

Românii trebuie să îndeplinească multe condiţii înainte de a-şi deschide un magazin Românii trebuie să îndeplinească multe condiţii înainte de a-şi deschide un magazin - Profimedia
  • Românii au multe condiţii de îndeplinit înainte de a-şi putea deschide un magazin.

Asta în special pentru că în România trebuie să respecţi foarte multe condiţii pentru a-ţi deschide un magazin, mai ales dacă vorbim şi despre un magazin cu produse alimentare. Pe de altă parte, am putea ajunge la costuri iniţiale de zeci de mii de euro dacă facem în aşa fel încât să respectăm toate condiţiile impuse.

Din start trebuie ştiut că primul lucru pe care trebuie să-l facem este să ne asumăm o formă juridică, ceea ce înseamnă că pentru a deschide un magazin în România trebuie să fim cel puţin Persoană Fizică Autorizată, Societate cu Răspundere Limitată, Întreprindere Individuală sau Întreprindere Familială.

Cât te costă să deschizi un magazin alimentar în România

Articolul continuă după reclamă

Trebuie menţionat încă din start că pentru a deschide un magazin alimentar în România aveţi nevoie de cel puţin câteva zeci de mii de euro. Asta pentru că sunt avize şi autorizaţii de obţinut, angajaţi de plătit, reguli de respectat şi dotări de cumpărat şi întreţinut.

Pe acelaşi subiect

Conform freyapos.ro, pentru a deschide un magazin alimentar în România aveţi nevoie de autorizaţie de funcţionare, certificat constatator, autorizaţie de mediu, autorizare pentru protecţia muncii, autorizaţie sanitar-veterinară, autorizaţie de protecţie şi siguranţă la incendii, analiză de risc la securitatea fizică, etc.

Când vine vorba de dotările magazinului, nu trebuie să lăsaţi niciun aspect de o parte. Aveţi nevoie de contract pentru ridicarea gunoiului, contract de deratizare, stingătoare, instruirea angajaţilor cu privire la protecţia muncii, sală de desfacere, magazie pentru alimente, magazie pentru ambalaje, vestiare, toalete, etc.

Şi la nivel de mobilier lista este foarte lungă: casă de marcat, rafturi metalice pentru sala de desfacere, rafturi metalice pentru magazie, vitrină frigorifică orizontală, vitrină frigorifică verticală, ladă păstrare produse congelate, ladă pentru depozitare, feliator mezeluri, cântar electronic, etc.

Şi asta nu e nimic, pentru că există inclusiv o serie de condiţii care trebuie respectate. Două exemple, minim 10 metri pătraţi pentru raionul de vânzare a pâinii, iar depozitarea ambalajelor este interzisă în încăperea de vânzare, vestiare, trotuare aferente sau spații de circulație.

Câţi bani îţi trebuie ca să deschizi un magazin de haine

În principiu, pentru a deschide un magazin de haine, costurile ar putea fi ceva mai mici. Asta şi pentru că unele persoane mizează pe ideea de a deschide un magazin online. 

Chiar şi aşa, specialiştii se tem că ce luăm pe mere, respectiv economiile pe care le-am face prin deschiderea unui magazin online, dăm pe pere, crescând costurile cu partea de promovare a site-ului.

Mai mult, dacă magazinul de haine este online, asta înseamnă că nu mai aşteptăm ca cei care cumpără marfa să şi-o ridice, practic, direct din magazin, ci avem nevoie de costuri în plus pentru om sau oameni care să se ocupe cu popularizarea site-ului, preluarea comenzilor, expedierea hainelor, etc.

Factori de care depinde profitul unui magazin

În principiu, sunt foarte mulţi factori de care depinde profitul unui magazin şi cu cât bifăm mai mulţi dintre aceşti factori, cu atât mai mult ar putea creşte profitul firmei.

Deşi poate să pară cumva surprinzător, profitul unui magazin ar putea pleca chiar de la mici detalii precum gradul de motivare şi cât de mult îţi place, cu adevărat, să-ţi conduci afacerea. Pentru că dacă ideea în sine reprezintă mai degrabă o corvoadă pentru tine, poate ar fi mai bine să-ţi păstrezi banii şi să nu-i iroseşti pe investiţii pe care nu ştii dacă le recuperezi.

Altfel, pentru a răspunde la întrebarea cât te costă să deschizi un magazin şi ce profit ţi-ar putea aduce acesta, vorbim despre factori precum flexibilitate, canalizarea eforturilor, capacitatea de a face ce trebuie, iniţiativă, compatibilitate cu partenerii şi angajaţii, cunoaşterea produsului, originalitatea acestuia, condiţiile oferite clienţilor şi aşa mai departe. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri economice » Cât te costă să deschizi un magazin în România. Care sunt paşii de urmat