Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Cât costă să devii doctor în România: Afacerea cu licenţe şi disertaţii a înflorit pe internet

Trei mii de lei şi maximum două luni. Atât costă să devii doctor în România. Pe Internet se vând masiv şi lucrări de licenţă şi disertaţii pe câteva sute de euro, în funcţie de complexitate. Plata se face, cel mai adesea, cu ajutorul unor aplicaţii, nu în conturi bancare. Fenomenul plagiatelor se întinde ca o plagă în întregul sistem de Educaţie, iar mai mulţi politicieni au fost dovediţi sau sunt acuzaţi de furt intelectual. 

de Florentina Lazăr

la 18.12.2022 , 21:16

Vânzător: Mă uit eu să vedem ce am pe aici prin arhivă şi vă trimit o listă cu teme pe WhatsApp. În momentul în care primesc de la tine schema finală eu îi dau drumul la lucrare.

Aşa se desfăşoară o negociere pentru o lucrare de licenţă la cheie. Preţul, o nimica toată, având în vedere efortul pe care l-ar fi presupus, dacă ar fi fost făcută cinstit. Pentru o mie de lei, primeşti bonus chiar şi şi prezentarea Power Point. Timpul de livrare: doar două săptămâni.

Vânzătorul susţine că lucrările sunt originale şi că pot fi verificate cu ajutorul unui soft anti-plagiat. Iar dacă aduci mai mulţi clienţi ai parte de o reducere. 

Vezi și

Alexandru Mardale, masterand: Nicio lucrare. Nu se poate face în 2 săptămâni, trebuie o aprofundare minuţioasă a bibliografiei şi a temei pe care vrei să o faci. Eu am lucrat mai bine de 3 luni şi jumătate la lucrare mea de licenţă.

Pe acelaşi subiect

Comunicarea dintre client şi vânzător se face exclusiv online

Plata - prin aplicaţii pe telefon, nu în conturi bancare. Cei care cumpără îşi asumă însă riscurile. 

Andreea, client: Am cumpărat acum 3 ani o lucrare de licenţă de pe internet, a costat în jur de 800 de lei, însă s-a dovedit că a fost plagiată şi, din păcate, a trebuit să o refac. 

Legal, nu e infracţiune să cumperi lucrarea, ci să o foloseşti. 

Bogdan Dobrescu, avocat: Niciun student nu intră în licenţă fără să completeze o declaraţie de autenticitate prin care îşi asumă că cele menţionate în licenţă sunt propriile activităţi intelectuale. În contextul în care se constată că a minţit, putem să discutăm despre fals şi uz de fals în declaraţii.  Dar pentru asta trebuie ca o persoană să depună plângere

Studentul prins cu lucrarea copiată de la alţii riscă între 3 luni şi 2 ani de închisoare

În cazul în care este făcută o plângere la poliţie, studentul prins cu lucrarea copiată de la alţii riscă între 3 luni şi 2 ani de închisoare. Mai mulţi doctori celebri ai ţării au rămas fără titlu după ce s-a demonstrat că au plagiat în lucrările de doctorat: printre ei, Victor Ponta, fostul vicepremier şi ministru de interne Gabriel Oprea, fostul ministru al sănătăţii Florian Bodog. Şi asupra fostului ministru al Educaţiei Sorin Cîmpeanu şi a actualului premier Nicolae Ciucă planează suspiciunea de furt intelectual.

Emilia Şercan, lector universitar: În anii următori ne vom confrunta la modul foarte serios cu materialele elaborate de inteligenţa artificială, materiale care nu vor fi plagiate şi materiale care vor fi extrem de greu, spre imposibil de detectat.

De aceea, ar trebui regândite total criteriile şi modul în care studenţii vor fi evaluaţi. 

Florentina Lazăr Like

În Guvern se iau cele mai importante decizii pentru noi, românii. Se majorează sau scad pensiile și salariile, se măresc taxele și impozitele, se fac sau se mimează reforme.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri economice » Cât costă să devii doctor în România: Afacerea cu licenţe şi disertaţii a înflorit pe internet