Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Cât acoperă statul la o factură de 84 de lei la curent: "Practic, la 100 de kW omul plăteşte 64 de lei". Ministrul Energiei dă asigurări că românii nu vor îngheţa în case

Românii ar putea primi bani de la guvern pentru a putea suporta mai uşor creşterea explozivă a tarifelor la curent şi gaze naturale. Mai exact 25% din valoarea facturilor. Atenţie, însă! Ajutorul nu se mai acordă în funcţie de venituri, ci de consum. Premierul ar vrea şi plafonarea preţurilor, deşi ministrul Energiei nu este de acord.

de Andra Mitu

la 15.09.2021 , 19:28

Pentru că energia electrică s-a scumpit în ultimul an cu 25%, iar gazele cu 20%, ministrul Energiei vrea să compenseze cu un sfert facturile cu un consum lunar cuprins între 30 şi 200 de kilowaţi. "La un consum, să zicem, de 100 de kW, factura la 100 de kW la 82 de bani kilowatul este de 82 de lei, cu tot cu TVA. Din această factură se scade 18 bani, înmulţit cu 100 de kW. Deci, practic el la 100 de kW plăteşte 64 de lei", a declarat Virgil Popescu, ministrul Energiei. Cine depăşeşte, plăteşte factura întreagă. În total, aproape 13 milioane de români ar putea primi compensare la energie electrică şi aproape 6 milioane la gaze naturale. Premierul merge însă şi mai departe. "Am avut discutii despre plafonarea prețului la gaze. Domnul ministru cu consiliul concurentei vor discuta și cu Comisia Europeană. Sunt mai multe variante la care ne gândim", a declarat Florin Cîţu, premierul României.

Doar că la iarnă nu doar preţul gazelor va fi problema, ci si lipsa lor, avertizează specialiştii. Există mai multă cerere decât producem intern. "Avem gaze, nu le exploatăm sau le-am vândut la străini. Normal că ne costă mult. Aşa am ajuns noi. O ţară de vânduţi", spune un cetăţean. În momentul de faţă, în România există şapte puncte pe unde furnizorii pot aduce gaze din străinătate. Pe aici pot intra, teoretic, 40 milioane de metri cubi în fiecare zi. În realizate însă, România a încheiat contracte pe o cantitate mult mai mică. "Există o rezervare de capacitate de 6 milioane de metri cubi pe zi, mult sub ce ar însemna necesarul zilnic şi mai mult sub ceea ce ar însemna necesarul unei zile geroase de iarnă", a declarat Dumitru Chisăliţă, preşedinte Asociaţia Energia Inteligentă.

Virgil Popescu: "Eu nu ştiu unde au văzut colegii mei din zona de energie că nu există stocuri"

Vezi și

"E foarte riscant jocul pe care îl face România, dacă nu dă drumul la investiţii, dacă nu porneşte proiectul din Marea Neagră, un zăcământ uriaş de gaze care ar urma să completeze nevoile pe care le avem, care ar putea să ne ţină departe de pericolul importurilor", a declarat Adrian Mănuţiu, economist. Într-o zi normală de iarnă România consumă 10 milioane de metri cubi pe zi. În cazul în care vom avea o iarnă geroasă, cu temperaturi scazute zile la rând consumul zilnic poate să crească până la 38 milioane de metri cubi, atrage atenţia o asociaţie de profil.

"Să nu ajungem în ianuarie în situația în care 40% din consumatori să existe riscul, într-un scenariu extrem de iarnă friguroasă, de temperaturi sub minus 15 grade, de perioade lungi cu vreme rea, să trebuiască să sistăm efectiv livrarea gazelor naturale", a declarat Dumitru Chisăliţă, preşedinte Asociaţia Energia Inteligentă. "Infirm categoric aşa ceva: 'Am văzut că nu există stocuri'. Eu nu ştiu unde au văzut colegii mei din zona de energie că nu există stocuri", a declarat Virgil Popescu, ministrul Energiei. Probleme sunt în toată Europa, nu doar la noi. Majoritatea statelor membre sunt dependente de importuri şi cum Rusia, în ultima vreme, a trimis mai puţin gaz, ei bine stocurile nu sunt suficiente. De parcă, n-ar fi suficient, preţurile gazelor naturale pentru Europa au crescut de cinci ori în ultimul an. România importă cam 29% din necesarul de gaze, arată statisticile.

Andra Mitu Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri economice » Cât acoperă statul la o factură de 84 de lei la curent: "Practic, la 100 de kW omul plăteşte 64 de lei". Ministrul Energiei dă asigurări că românii nu vor îngheţa în case