Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Cât a ajuns să coste gramul de aur. S-a scumpit luni cu 5,7 lei din cauza turbulenţelor din sectorul bancar

Gramul de aur s-a scumpit luni cu 5,7911 lei (+2,01%), fiind cotat la 292,9991 lei, faţă de 287,2080 lei vineri, potrivit Agerpres.Pe plan extern, cotaţia aurului, propulsată de îngrijorările în creştere cu privire la sectorul bancar după preluarea la un preţ redus a gigantului elveţian Credit Suisse, a depăşit luni pragul simbolic de 2.000 de dolari uncia. Luni dimineaţa, cotaţia metalului galben era în creştere cu 0,33% până la 1.995 dolari uncia, după ce anterior a urcat până la 2.009,73 dolari.

de Redactia Observator

la 20.03.2023 , 15:32

Cât a ajuns să coste gramul de aur. S-a scumpit luni cu 5,7 lei din cauza temerilor din sectorul bancar - Profimedia

Moneda naţională s-a depreciat luni în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Naţională a României (BNR) la 4,9219 lei, în creştere cu 0,19 bani (0,04%) faţă de cotaţia precedentă, de 4,9200 lei. Pe de altă parte, leul a câştigat teren în faţa dolarului american, care a fost cotat la 4,6021 lei, în scădere cu 2,5 bani (-0,54%), comparativ cu vineri, când s-a situat la 4,6271 lei. Moneda naţională s-a apreciat şi în raport cu francul elveţian, calculat de BNR la 4,9593 lei, în scădere cu 3,03 bani (-0,61%), faţă de 4,9896 lei, cotaţia anterioară.

Curs valutar, 20 martie 2023

1 Euro EUR 4,9219

Articolul continuă după reclamă

1 Dolar american USD 4,6021

Pe acelaşi subiect

1 Dolar australian AUD 3,0799

1 Leva bulgărească BGN 2,5165

1 Dolar canadian CAD 3,3593

1 Franc elveţian CHF 4,9593

1 Coroană cehă CZK 0,2051

1 Coroană daneză DKK 0,6612

1 Liră egipteană EGP 0,1487

1 Liră sterlină GBP 5,6180

100 Forinţi maghiari HUF 1,2327

100 Yeni japonezi JPY 3,5035

1 Leu moldovenesc MDL 0,2485

1 Coroană norvegiană NOK 0,4305

1 Zlot polonez PLN 1,0460

1 Rublă rusească RUB 0,0598

1 Coroană suedeză SEK 0,4399

1 Liră turcească TRY 0,2420

1 Rand sud-african ZAR 0,2491

1 Real brazilian BRL 0,8723

1 Renminbi chinezesc CNY 0,6691

1 Rupie indiană INR 0,0557

100 Woni sud-coreeni KRW 0,3517

1 Peso mexican MXN 0,2429

1 Dolar neo-zeelandez NZD 2,8744

1 Dinar sârbesc RSD 0,0420

1 Hryvna ucraineană UAH 0,1246

1 Dirham Emiratele Arabe AED 1,2530

1 Baht thailandez THB 0,1350

1 Gram de aur XAU 292,9991

1 DST XDR 6,1616

Cotaţia aurului a depăşit pragul de 2.000 de dolari uncia pe fondul cererii de valori de refugiu

Cotaţia aurului, propulsată de îngrijorările în creştere cu privire la sectorul bancar după preluarea la un preţ redus a gigantului elveţian Credit Suisse, a depăşit luni pragul simbolic de 2.000 de dolari uncia, relatează AFP. În condiţiile în care acţiunile marilor bănci s-au prăbuşit luni la bursă, după preluarea Credit Suisse de către UBS, investitorii se tem de o posibilă reacţie în lanţ în sectorul bancar şi se îndreaptă spre aur, valoare de refugiu tradiţională în perioade de turbulenţe.

Luni dimineaţa, cotaţia metalului galben era în creştere cu 0,33% până la 1.995 dolari uncia, după ce anterior a urcat până la 2.009,73 dolari. De la falimentul băncii americane Silicon Valley Bank (SVB), în urmă cu zece zile, preţul aurului pe pieţele financiare a crescut cu aproape 9%.

Cotaţia aurului a depăşit pragul de 2.000 de dolari uncia în doar două ocazii: în luna august 2000, în plină pandemie de Covid-19, şi în luna martie 2022, în primele săptămâni de la debutul invaziei ruseşti în Ucraina. Analiştii subliniază că modul în care va evolua dolarul american va influenţa şi cotaţia aurului. Un dolar mai puternic este un factor negativ pentru mărfuri precum aurul, care este cotat în moneda americană.

"Credem că dolarul american este o valoare de refugiu mai puternică decât aurul. Asta înseamnă că, în situaţii în care evenimentele de risc sunt suficient de mari, vedem în mod obişnuit cum pieţele migrează de la aur spre dolarul american", susţine Vivek Dhar, analist la Commonwealth Bank of Australia. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri economice » Cât a ajuns să coste gramul de aur. S-a scumpit luni cu 5,7 lei din cauza turbulenţelor din sectorul bancar