Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video CALCUL: Cât vor plăti românii în plus pentru un împrumut de 225.000 de lei, după majorarea dobânzii-cheie

Copleșiți de scumpiri, vom avea si rate mai mari la credite. Banca Naţională a crescut dobânda-cheie, de la 2% la 2,5% în încercarea de a descuraja împrumuturile. Indicele ROBOR a ajuns la 3,29 la sută, cel mai ridicat nivel din ultimii trei ani. Şi ar putea urca, spre finalul anului, la 4%.

de Redactia Observator

la 09.02.2022 , 20:55

Banca Naţională a scumpit banii. A crescut cu jumătate de punct dobânda de referinţă, adică dobânda la care se împrumută băncile. O decizie care le dă fiori românilor cu credite, dar una necesară pentru a potoli scumpirile.

Corneliu Ionescu, trainer financiar: Creşterea ratei dobânzii se reflectă, inevitabil, şi în creşterea ratelor lunare pe care le plătim, în cazul celor care au luat credite cu dobândă variabilă.

Cum vor fi afectați românii cu credite de creșterea dobânzii-cheie

Vezi și

Primii afectaţi de majorarea dobânzii-cheie sunt cei împrumutaţi înainte de mai 2019, cu credite dependente de ROBOR. Concret, la un împrumut de 225.000 de lei, luat pe 30 de ani, rata lunară este acum 1.465 de lei. ROBOR ar putea ajunge la 4 la sută la finalul anului, iar asta înseamnă un plus de 100 de lei. Şi celor împrumutaţi în ultimii doi ani lor le vor creşte ratele, dar cum noul indice IRCC este decalat cu şase luni, creşterile vor veni gradual. Calculele arată că la un credit de 350.000 de lei, luat pe 30 de ani, rata va creşte, din aprilie, cu aproape 150 de lei. 

Pe acelaşi subiect

Ionuţ Dumitru, economist-şef bancă: Aşteptăm ca maximul de inflaţie să depăşească 10%. 10% e scenariul optimist, în momentul de faţă. Poate să fie 12%, 13% sau chiar mai mult. Dobânda de politică monetară evident că nu poate să ţină pasul cu aceste creşteri. Ar pune în genunchi economia.

Economiştii nu au previziuni optimiste

Preţurile au luat-o razna din cauza costurilor cu energia. Inflaţia a trecut de 8 la sută. Ce poate face Banca Națională acum este să descurajeze împrumuturile. Pentru cei care au deja credite, soluţiile sunt puţine.

Corneliu Ionescu, trainer financiar: Sfatul este să-şi facă bugetul să vadă de unde o să facă rost de o sută, două, trei, dacă apar dificultăți, să înceapă să vorbească cu banca din timp. 

România are printre cele mai mari dobânzi la creditele ipotecare din regiune. Până şi la vecinii bulgari costurile sunt mai mici.

Evoluţia dobânzii-cheie

6 octombrie 2021 - 1,50% 

10 noiembrie 2021 - 1,75% 

10 ianuarie 2022 - 2% 

9 februarie 2022 - 2,50%

Simulare de calcul 

credit - 225.000 lei, 30 de ani

ROBOR 3 luni     rată lunară 

3,29%                   1.465 lei 

4%                        1.573 lei 

+108 lei

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri economice » CALCUL: Cât vor plăti românii în plus pentru un împrumut de 225.000 de lei, după majorarea dobânzii-cheie