Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video CALCUL: Cât consumă un aparat de aer condiționat. Factura la energie crește cu fiecare grad în minus setat la aparat

E perioada din an în care am face orice pentru puţină răcoare, iar aparatele de aer condiţionat se vând ca pâinea caldă. Şi cum cererea e mare, timpii de aşteptare pentru instalarea dispozitivelor ajung şi la o lună. Chiar şi furnizorii de energie oferă clienţilor aparate de aer condiţionat, iar plata se face în rate, direct pe factură. 

de Mădălina Chiţac

la 02.07.2023 , 19:26

Cine a sperat că vara nu va fi toridă, s-a înşelat. Iar acum se înghesuie să-şi monteze aparate de aer condiţionat.

Mădălina Chițac, reporter Observator: În acest magazin vânzările de aparate de aer condiţionat au crescut cu 30%. Preţurile aici încep de la 1.300 de lei şi pot ajunge până la 7 mii de lei. În plus, magazinul oferă şi instalarea aparatului de aer condiţionat, instalare care ne ajunge până la 700 de lei. 

Şi firmele care livrează astfel de aparate se laudă cu vânzări record. 

Vezi și

Olimpia Iordan, director de vânzări: Vânzarea creşte de două ori, până la de 5 sau 10 ori mai mult decât în restul anului. Există o tendinţă către un design special. Avem un aparat disponibil în trei culori şi arată foarte bine. Începe de la 7.200 de RON, TVA inclus. Acesta e cel mai perfomant aparat de aer condiţionat al nostru. Dar şi cel mai scump.  Preţul începe de la 12.000 de RON. 

Pe acelaşi subiect

Cu cât e mai mare cererea pentru aparatele de aer condiționat, cu atât clienţii au mai mult de aşteptat

Olimpia Iordan, director de vânzări: Timpii de aşteptare se duc chiar până la o lună de zile pentru montaj. Alternativa e să ne achiziţionăm aparatul de aer condiţionat înaintea sezonului. 

Mai puţin avem de aşteptat dacă apelăm la furnizorul de energie electrică. 3 zile, mai exact. Clienţii pot plăti dispozitivele direct pe factură, în mai multe rate. În plus, pot începe să achite peste trei luni de la primirea aparatului. 

Atunci când alegem aerul condiţionat trebui să ţinem cont de câteva criterii, cum ar fi dimensiunea locuinţei, dar şi consumul de energie. 

Adrian Vintilă, FEL România: Ştim că tentaţia e foarte mare, în special în zilele caniculare de vară, de a seta temperatura aparatului de aer condiţionat pe o valoare mai scăzută. 

Orice grad în minus setat la aparat poate creşte consumul de energie electrică cu 8%

Adrian Vintilă, FEL România: Dacă am folosi un aparat de aer condiţionat cu o putere de 3 kW, putere instalată, folosind un preţ al energiei maximal 1,3 lei pe kWh, mergând pe asumpţia că 15 zile din lună am folosi aparatul de aer condiţionat la o pondere de 50% din puterea maximă, ar însemna un consum lunar în plus de peste 180 de kWh. Ceea ce aduce un cost suplimentar în factură de peste 230 de lei. 

În ultima perioadă, sunt tot mai căutate aparatele inteligente, care pot fi controlate de la distanţă. 

Mădălina Chiţac Like

Mi-am dorit mereu să am locul ăla de muncă “ieșit din tipare”. Îmi plac oamenii și lucrurile palpitante, îmi place imprevizibilul și ineditul. Iar reporteria are din plin așa ceva.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri economice » CALCUL: Cât consumă un aparat de aer condiționat. Factura la energie crește cu fiecare grad în minus setat la aparat