Antena Meniu Search
x

Curs valutar

BNR a lansat o nouă monedă din argint, cu tiraj de 5.000 de exemplare. Preţul de vânzare stabilit. FOTO

Banca Naţională a României a lansat luni, în circuitul numismatic, o monedă din argint cu tema 140 de ani de la înfiinţarea Bursei de Valori Bucureşti. Tirajul maxim pentru moneda din argint este de 5.000 exemplare.

de Redactia Observator

la 05.12.2022 , 15:41

O nouă monedă din argint a fost lansată, luni, în circuitul numismatic. Banca Naţională a României (BNR) a anunţat că moneda cu tema 140 de ani de la înfiinţarea Bursei de Valori Bucureşti are valoarea nominală de 10 de lei, diametru de 37 mm şi greutatea de 31,103 grame. 

Potrivit băncii centrale, aversul monedei prezintă sediul actual al Bursei de Valori Bucureşti, inscripţia în arc de cerc "ROMANIA", valoarea nominală "10 LEI", stema României şi anul de emisiune "2022". Reversul monedei prezintă o imagine de epocă a sediului vechi al Bursei de Valori Bucureşti şi inscripţiile "BURSA DE VALORI BUCURESTI" şi "140 ANI".

Doar 5.000 de monede puse în circulație

Articolul continuă după reclamă

Monedele din argint, ambalate în capsule de metacrilat transparent, vor fi însoţite de certificate de autenticitate ale emisiunii, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului BNR şi casierului central, redactate în limbile română, engleză şi franceză.

Pe acelaşi subiect

BNR

Tirajul maxim pentru moneda din argint este de 5.000 piese. Preţul de vânzare pentru moneda din argint este de 450,00 lei, exclusiv TVA, inclusiv certificatul de autenticitate.

Monedele din argint cu tema 140 de ani de la înfiinţarea Bursei de Valori Bucureşti au putere circulatorie pe teritoriul României. Lansarea în circuitul numismatic a acestor monede se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Constanţa, Dolj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Întrebarea zilei
Vi se pare prea scumpă mobila românească?
Observator » Ştiri economice » BNR a lansat o nouă monedă din argint, cu tiraj de 5.000 de exemplare. Preţul de vânzare stabilit. FOTO