Au intrat banii: Voucherele sociale au fost încărcate cu o nouă tranşă de 250 de lei
Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE) anunţă că a încărcat, vineri, o nouă tranşă de 250 de lei pe voucherele sociale oferite prin programul ”Sprijiin pentru România”. Valoarea totală a tranşei II se ridică la aproape 600 de milioane de lei.
- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- Un român de 100 de ani a votat la o secţie din Munchen
Potrivit unui comunicat de presă transmis de MIPE, au fost efectuate plăţile aferente tranşei II din ajutorul de 1.000 de lei oferit prin programul ”Sprijin pentru România”. Cele patru tranşe a 250 de lei se oferă o dată la două luni, până la finalul acestui an.
”După eforturi susţinute din partea echipei şi o analiză riguroasă asupra a tot ce a însemnat prima tranşă, iată că reuşim să livrăm cei 250 de lei aferenţi tranşei II mai repede decât anunţasem. Astăzi am efectuat plăţile pentru cei care au carduri deja şi sunt în continuare eligibili. În total, această tranşă va ajunge la aproximativ 2,4 milioane de români şi se ridică la aproape 600 de milioane de lei, bani europeni pentru alimente şi mese calde. Aşadar, de săptămâna viitoare beneficiarii vor putea utiliza suma. Zilele acestea ne coordonăm cu reprezentanţii emitenţilor de carduri şi ai Poştei pentru ca şi noii beneficiari eligibili să aibă cardurile cât mai repede posibil”, a transmis ministrul Marcel Boloş, potrivit news.ro.
Lista actualizată a magazinelor unde pot fi utilizate voucherele
Listele cu operatorii economici unde pot fi utilizate voucherele sunt disponibile aici. Ele sunt verificate săptămânal, iar dacă există modificări, sunt publicate pe site-ul MIPE.
- Cu cât își vând românii voucherele de vacanță pe internet. Riscă amenzi de aproape 30.000 de lei, dar nu le...
- Bonuri valorice înlocuite cu carduri duble la preț și greu de emis. Mii de români încă așteaptă banii, după...
- Bonuri valorice înlocuite cu carduri duble la preț și greu de emis. Mii de români încă așteaptă banii, după...
MIPE a subliniat că vineri s-a făcut încărcarea pentru beneficiarii care au intrat în posesia cardurilor. În continuare, până la jumătatea lunii septembrie se vor emite şi distribui cardurile pentru categoriile de beneficiari care au devenit eligibili după momentul acordării primei tranşe sau care au fost omişi din aceasta, însumând aproximativ 91.000 de persoane. Pentru aceştia, încărcarea aferentă tranşei II se va face până la 23 septembrie. O posibilă excepţie ar putea surveni în cazul persoanelor care nu au fost găsite la domiciliu pentru a li se înmâna cardul sau care nu au răspuns avizării reprezentanţilor Companiei Naţionale Poşta Română, însă nu există riscul ca vreunul dintre beneficiarii eligibili să nu primească acest sprijin, a precizat sursa citată.
Cum trebuie să procedeze cei care au îndoieli în privinţa eligibilităţii
Conform MIPE, persoanele care nu sunt sigure că se află pe lista beneficarilor eligibili trebuie să se adreseze Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale, instituţia responsabilă pentru întocmirea listelor. Informaţiile referitoare la cardurile care nu au putut fi livrate pot fi solicitate Poştei Române.
Mecanismul de distribuire a cardurilor prevede trei etape: 1) producţia cardurilor de către unităţile emitente (imprimarea datelor beneficiarilor şi inserarea CIP-ului), 2) împlicuirea şi distribuirea la nivel naţional de către Poşta Română şi 3) încărcarea valorică a cardurilor pe măsură ce acestea intră în posesia beneficiarilor.
Cine primeşte voucherele sociale
a) Pensionarii din sistemul public de pensii, pensionarii aflaţi în evidenţa caselor de pensii sectoriale şi beneficiarii de drepturi prevăzute de legi cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei;
b) Persoanele încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei;
c) Familiile cu cel puţin 2 copii în întreţinere, ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei;
d) Familiile monoparentale ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei;
e) Familiile care au stabilit dreptul la ajutorul social în condiţiile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare;
f) Persoanele fără adăpost, aşa cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.
Răspunsuri pentru cele mai frecvente întrebări adresate de către beneficiari
Voucherele în valoare de 250 de lei se încarcă o dată la două luni, până la finalul anului, iar aceste sume sunt valabile 12 luni de la data încărcării lor. Astfel, dacă tranşa IV este încărcată în decembrie 2022, ea poate fi utilizată până în decembrie 2023.
Atunci când sunt distribuite, cardurile sunt însoţite de scrisori care conţin instrucţiuni de utilizare (inclusiv codul PIN), detalii despre magazinele unde se pot utiliza cardurile şi un număr de telefon pentru cazurile în sunt probleme.
Cardurile pot fi folosite doar de către beneficiari. În cazuri excepţionale, în care beneficiarul nu se poate deplasa la operatorii economici pentru a utiliza ajutorul, poate încredinţa tichetele unei persoane apropiate, dar doar împreună cu actul de identitate.
Pentru a putea afla soldul curent / suma disponibilă pe card şi pentru alte informaţii beneficiarii sunt rugaţi să apeleze Serviciul Clienţi al emitentului. Numerele de telefon oficiale sunt următoarele: Edenred: 021 301 33 03, Sodexo: 021 204 46 64, UP România: 0374 66 22 73.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰