Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Aproape un milion de români vor beneficia de noul preţ la curent. Când vom primi efectiv facturile calculate după tariful maxim

În sfârşit, ştim cât vom plăti la energie! Prețurile pentru populație vor fi plafonate în funcție de consum, iar tariful maxim va fi de 1,3 lei. Noile calcule sunt mană cerească pentru aproape un milion de familii care în prezent nu se încadrează în niciun plafon. Măsura îi ajută inclusiv pe marii consumatori din industrie.

de Redactia Observator

la 11.11.2022 , 19:44

Principala modificare este tariful maximal de 1,3 lei. Din ianuarie, niciun furnizor nu va putea factura energia electrică la un tarif peste acest prag. Măsura ajută peste 700.000 de familii, care în prezent nu se încadrează în niciun plafon, dar şi marii consumatori din industrie. "Peste 255 kw, dar până în 300, această diferenţă se plăteşte la 1,3, dacă eşti într-o tranşă de consum peste 300 kw, întreaga valoare este la 1,3", a declarat Virgil Popescu, ministrul Economiei.

Până în februarie anul viitor, facturile vor fi calculate în funcţie de consumul din 2021

Până în februarie anul viitor, facturile vor fi calculate în funcţie de consumul din 2021. Apoi, consumatorii vor fi reîncadraţi în plafoane, după media din 2022. "Funcţionaţi pe facturi cu estimări. Din perspectiva asta, este foarte complicat şi foarte greu să ne raportăm la consumul lunar al fiecărui client", a declarat Marian Neacşu. În plus, familiile monoparentale, cele cu mai mult de trei copii şi persoanele care folosesc aparate medicale acasă vor plăti, indiferent de consum, un tarif de 68 de bani, indiferent de consum. Iar în plafonul de un leu, destinat până acum întreprinderilor mici şi mijlocii, vor intra de anul aviitor şi companiile de transport, serviciile publice, industria farmaceutică şi bisericile.

Vezi și

"Perioada de aplicabilitate a acestei ordonanţe este până în 31 martie 2025", a declarat Virgil Popescu, ministrul Economiei. Liderii coaliţiei vor ca toate aceste modificări să fie adoptate săptămâna viitoare de Parlament.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri economice » Aproape un milion de români vor beneficia de noul preţ la curent. Când vom primi efectiv facturile calculate după tariful maxim