Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Afacerea profitabilă cu care Daniel a dat lovitura. Cu o investiţie mică a tras lozul câştigător

Rapiţa s-a întins peste ţară. După ce în anii trecuţi seceta a compromis culturile de floarea soarelui şi porumb, fermierii români se reorientează: cultivă rapiţă, o plantă care rezistă mai bine fără apă. O cultură rentabilă şi deloc pretenţioasă, iar asta se vede peste tot în ţară: numai câmpuri galbene. 

de Alin Stan

la 03.05.2023 , 20:25

Daniel are peste o mie de hectare cultivate cu grâu, porumb, floarea soarelui şi rapiţă. Cea mai mare suprafaţă este ocupată de rapiţă. Este mult mai avantajos şi profitabil, spune el. O tonă de rapiţă de vinde cu 2.000 - 2.400 de lei. 

Daniel Radu, fermier: Este o cultură destul de profitabilă. Spre exemplu, anul trecut pentru noi aici în zonă a fost un an cu o producţii bune, în jur de 4.000 de kilograme de rapiţă la hectar. Sunt schimbări climatice, iar cultura de porumb are nevoie de apă, iar în acelaşi timp are nevoie în perioada de înflorire de o temperatură mai mică. Dacă este o temperatură mai ridicată, atunci avortează şi nu mai leagă, cum spunem noi. 

România a produs anul trecut o cantitate de 1,2 milioane de tone de rapiţă, pe o suprafaţă totală de jumătate de milion de hectare. Anul acesta suprafeţele cultivate sunt şi mai mari. 

Vezi și

Cezar Gheorghe, Clubul Fermierilor: Seceta completă care ne-a devastat sezonul trecut a făcut loc foarte rapid culturii de rapiţă. După ce au văzut că porumbul era efectiv ucis pe câmp, au venit şi au semănat rapiţa. 

Pe acelaşi subiect

Beneficiile uleiului de rapiţă

În magazine, preţul unui litru de ulei de rapiţă porneşte de la 11 lei, aproape cu patru lei mai mult faţă de uleiul de floarea soarelui. Nutriţioniştii îl recomandă, dar ne sfătuiesc să fim atenţi ce cumpărăm.

Ligya Alexandrescu, nutriţionist: Dacă vorbim despre uleiul de rapiţă presat la rece, neprelucrat termic, atunci vorbim despre o sursă foarte bună de Omega3, vorbim despre o sursă foarte bună de vitamină E şi despre un ulei care poate fi folosit la gătit. Dacă vorbim despre uleiul presat la cald, atunci ulei de rapiţă este hidrogenat. Are efect inflamatoriu asupra organismului, predispune la demenţă şi nu este de folosit.  

Ce spun experţii

Sunt şi experţi care cred că ar trebui să investim mai mult în culturile de grâu şi porumb decât în rapiţă. Argumentele lor?

Nicolae Istudor, rector ASE: Rapiţa nu este produs alimentar sau chiar dacă una din destinaţii este pentru uleiurile de rapiţă, preponderent nu se duce în rândul oamenilor şi dacă tot este o criză alimentară. Trebuie să producem după mine, pe terenurile României, materie primă pentru zootehnia noastră şi pentru industria alimentară să crească plus valoarea produselor alimentare. 

Analiştii se aşteaptă la o recoltă mai mare de grâu anul acesta. Conform estimărilor, România ar putea produce peste 10,5 milioane de tone, cu peste un milion mai mult decât anul trecut.

Alin Stan Like

Am dat scena, primul drum pe care îl alesesem în viață, pe televiziune. Mărturisesc că am visat să fiu în fața voastră, a celor care ne privesc și citesc încă din copilărie. Munca în televiziune m-a cucerit însă.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri economice » Afacerea profitabilă cu care Daniel a dat lovitura. Cu o investiţie mică a tras lozul câştigător