Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Afacerea cu care Relu Cojocaru a dat lovitura în Iaşi. S-a inspirat din vestul Europei, iar acum este tot mai faimos

Terapie cu aerul din stup. Un apicultor din Iaşi îi invită pe oameni să doarmă pe paturi amplasate pe stupi plini cu albine, ca alternativă pentru tratarea mai multor probleme de sănătate. Sunt aerosoli cu propolis si tot ce e mai bun de la micile insecte, aşa că ideea apicultorului a prins repede.

de Clara Mihociu

la 01.06.2022 , 20:47

E sunetul pe care adorm cei care se cazează într-o cabană, la doar 20 de kilometri distanţă de Iaşi.  

''Avem puse la dispoziţie două paturi, sub fiecare pat sunt câte două familii de albine. Cu sită, pentru protecţia beneficiarului. Tot aerul va trece prin aceste site şi ajunge în căsuţă.'' 

Terapia cu aer de stup este folosită de ani de zile în țările din vestul Europei. Iar Relu Cojocaru şi-a dorit să aibă asta acasă. Pentru el şi pentru clienţii lui.

Vezi și

Relu Cojocar, apicultor: Aerul de stup este cel mai pur aer din lume. Ca o alternativă la afecţiunile de Covid, post Covid, pulmonare, afecțiuni de somn, să încerce lumea și varianta asta.

Pe acelaşi subiect

Beneficiile terapiei cu aerul din stup sunt recunoscute şi de către specialiști

Căsuţa este deschisă doar de o săptămână, dar deja sunt clienţi care vin zilnic aici. În urmă cu trei ani Iulian a fost diagnosticat şi tratat pentru tuberculoză, aşa că respiraţia a tot fost o problemă pentru el. A descoperit acum aerul de stup şi spune că face minuni. 

Iulian, client: Vin câte jumătate de oră, stau dimineaţa, că atunci e cel mai proaspăt aerul. Respir mult mai uşor de la aerul asta de la albine. După 2-3 şedinţe, cam atunci vezi exact cam ce efect are. 

Vestea bună este că cel puţin pentru perioada imediat următoare accesul aici, în cabana cu aer de stup, este gratuit. Cei care vin aici să-şi cumpere mierea de albine sau alte produse apicole pot să testeze şi acest aer de stup, pot să stea aici jumătate de oră, o oră sau chiar şi peste noapte dacă doresc. 

Beneficiile sunt recunoscute şi de către specialiști. 

Marius Dolis, Universitatea Agronomică Iaşi: Apiterapia cunoaşte noi valenţe, un exemplu ar fi folosirea aerosolilor din stup. Are efect și asupra aparatului respirator și asupra celui digestiv.

Terapia cu aer de stup este recomandată şi preventiv, pentru păstrarea unei bune stări de sănătate. 

Clara Mihociu Like

Se spune că în fiecare glumă există și un sâmbure de adevăr. Cam așa am ajuns eu pe tărâmul presei. În glumă, un profesor mi-a spus că am voce de radio la finalul primului an de facultate.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri economice » Afacerea cu care Relu Cojocaru a dat lovitura în Iaşi. S-a inspirat din vestul Europei, iar acum este tot mai faimos