Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Afacerea cu care Dan a tras lozul câștigător, după ce s-a întors din Italia. Acum se gândește să se extindă

Un maramureşean care a muncit ani de zile în Italia s-a întors în ţară şi a pus bazele unei afaceri cu alune. Şi nu vorbim despre orice fel de alune, ci despre produse ecologice pe care le vinde acum  în întreaga ţară. Povestea lui este dovada cea mai simplă a faptului că, dacă îţi doreşti cu adevărarat un lucru, îl poţi obţine. 

de Simona Vasiac

la 11.10.2022 , 18:34

Ne aflăm în localitatea Lăschia din Maramureş, acolo unde se află una dintre cele mai cunoscute plantaţii de aluni ecologici din zonă. Vorbim despre o cultură care se întinde pe 6 hectare, o afacere de care Dan Simorne este tare mândru.

Dan Simorne, cultivator: În 2012 am plantat circa 2 hectare jumătate de alun. Şi după aia, încet, încet am extins plantaţia ajungând până la 6 hectare 40. Acum m-am oprit deocamdată. Pe viitor, poate ne extindem.

Dan a pus bazele afacerii cu alune după ce s-a întors din Italia, iar acum se laudă cu clienţi din toată ţara

Vezi și

Dan Simorne, cultivator: Am clienţi care comandă frecvent, două kile, cinci kile, trimit în ţară... e bine. 

Pe acelaşi subiect

Vasile Coman cumpără de ani de zile alune de cultură. 

Vasile Coman: Ne bucurăm că avem o plantaţie de alun aici în vecini. Familia mea este mare consumatoare de alune şi, de-a lungul anilor, am cumpărat cantităţi destul de mari. Sunt alune bune, gustoase şi sunt sănătoase. 

Iulia Trif, nutriționist: Sunt nişte alimente extrem de nutritive. Sunt recomandate pentru pacienţii care suferă de boli cardiovasculare, pentru prevenţia lor, pentru cei care sunt diabetici, pentru controlul glicemiilor, controlul greutăţilor. 

Alunele de la Lăschia sunt certificate ecologic, iar proprietarul plantaţiei se gândeşte să-şi extindă cultura pe viitor. Mai ales că afacerea cu alune pare a fi pentru el lozul câştigător. 

Simona Vasiac Like

Vin din colțul de țară unde se agață harta în cui. Fiecare om care pășește în acest loc își retrăiește copilăria și asta încerc să arăt dincolo de ecran.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri economice » Afacerea cu care Dan a tras lozul câștigător, după ce s-a întors din Italia. Acum se gândește să se extindă