Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Afacerea cu care Bobi a dat lovitura afară. S-a vândut şi cu 80-90 de lei kilogramul

Ne-am obişnuit deja ca recoltele româneşti să ia drumul străinătăţii...este şi cazul ciupercilor sau fructelor de pădure care anul acesta au fost mai multe ca oricând. Doar că o producţie record vine cu preţuri din ce în ce mai mici. Aşa că pentru colectorii din Gorj soluţia a fost simplă: au trimis aproape toată marfa în Italia, Franţa sau Austria unde primesc şi de zece ori mai mult pe kilogram.

de Diana Speretoiu

la 13.09.2022 , 16:48

Ploile de la munte au umplut pădurile de hribi și ghebe, cea mai bună recoltă din ultimii 20 de ani spun culegătorii. Toată marfa pleacă însă peste hotare: în Italia.

Bobi Rom, colector ciuperci: Ieri am avut aproape trei tone. Nu aveam unde să le vând în România, ci numai italienilor. În primele zile, au fost prețuri foarte mari, 80-90 de lei. Însă acum sunt prețuri derizorii. 

Culegătorii de ciuperci au dat lovitura 

Vezi și

Doar 10 lei pe kilogram. Chiar şi aşa, culegătorii spun că banii câştigaţi acum le asigură traiul într-o perioadă extrem de grea. 

Pe acelaşi subiect

Reporter-Costel: Până când mai mergeți în pădure.

- Până ninge.

Ion, culegător: De azi dimineață, de la ora 7, până la ora 10. S-au făcut multe. Găsirăm ce găsirăm, dar ne întâlnirăm și cu ursul.

Bureții se vând cel mai bine la export. Germania, Austria, Italia şi Franţa sunt printre clienţii fideli. 

Diana Speretoiu, reporter Observator: Într-un singur an, România a exportat ciuperci și trufe în valoare de 40 de milioane de euro. Străinii au prins și gustul fructelor de pădure de la noi. Au cumpărat 7.000 de tone de mure, afine și zmeură, în valoare de 25 de milioane de euro.

În țară, piața de desfacere este aproape inexistentă pe aceste sectoare. Guvernul vrea să-i încurajeze însă pe cei care vor să înființeze centre de colectare. Alocă 63 de milioane de lei pentru cine vrea să deschidă un depozit unde să fie strânse şi prelucrate fructele de padure și ciupercile.

Gheorghe Epure, primar Polovragi: Ar fi o relansare a economiei gospodărești polovrăgene, a fermierilor.

Valentin Priporeanu, directorul Direcției de Agricultură Gorj: La momentul de față, singura entitate care colectează și face și export cu fructe de pădure este Direcția Silvică. Alte entități nu sunt deocamdată. 

Sunt şi condiţii pentru cei care vor o astfel de afacere: Valoarea proiectului trebuie să fie de cel mult 800 de mii de lei, jumătate din cheltuieli urmând să fie acoperite de beneficiari. Schema de ajutor se aplică până la finalul acestui an.

Diana Speretoiu Like

Când mă întreabă cineva de unde sunt, îmi place să răspund mereu: De acasă de la Brâncuși! Sunt Diana Speretoiu. Din Gorj. Aduc în prim plan tot ce e mai frumos, dar și ce e nedrept, ne revoltă, ne șochează.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri economice » Afacerea cu care Bobi a dat lovitura afară. S-a vândut şi cu 80-90 de lei kilogramul