Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video A construit ilegal 30 de apartamente în plus şi le-a vândut cu 1.000 euro/mp. Cum s-ar putea rezolva situaţia

Vizită neaşteptată la un dezvoltator imobiliar, care s-a trezit cu poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice la uşă, după ce ar fi construit în Ploieşti un bloc pentru care nu a obţinut toate avizele. Locuinţele au fost deja cumpărate, iar acum proprietarii riscă să rămână pe drumuri.

de Cristi Georgescu

la 23.03.2023 , 13:52

Totul a început spre sfârşitul anului 2020, când proprietarul clădirii din zona de sud a Ploieștiului, a cerut o autorizaţie de construcție, dar care nu coincide cu ceea ce se află acum la etajul nouă al blocului. Acesta ar fi făcut zeci de apartamente în plus, faţă de numărul prevăzut iniţial în autorizaţia de construcţie. 

La etajul nouă al imobilului, cu două scări au fost compartimentate 30 de apartamente. Odată cu modificarea înălţimii, un spaţiu destinat altor activităţi a fost transformat într-unul de locuit. Doar că spun autorităţile că este nelegal şi nu va putea fi folosit în acest mod. Aproape 1000 de euro pe metru pătrat au plătit unii proprietari, care deja au încheiat contracte cu dezvoltatorul. 

"În fapt, reprezentanții unui operator economic, în perioada 2018 - 2022, ar fi construit un bloc de locuințe în municipiul Ploiești, fără a respecta prevederile autorizațiilor de construire și ar fi falsificat mai multe înscrisuri, pe care le-ar fi utilizat, atât în fața autorităților publice locale, pentru înscrierea dreptului de proprietate asupra imobilului, cât și la notarul public, pentru vânzărea apartamentelor", a transmis IPJ. 

Vezi și

Avocatului dezvoltatorului spune că situaţia se poate rezolva rapid

Avocatul dezvoltatorului spune că situaţia de fapt este una mult mai simplă:

Vlad Nichita, avocatul dezvoltatorului:"Se rezolvă foarte uşor pe cale administrativă, în sensul că etajul nouă a fost edificat ca fiind etaj tehnic. Şi urmează să fie să fie schimbată destinaţia în apartamente de locuit."

Acum, dezvoltatorul imobiliar este cercetat într-un dosar penal pentru abuz de serviciu, fals în declaraţii, uz de fals şi fals intelectual.

Cristi Georgescu Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri economice » A construit ilegal 30 de apartamente în plus şi le-a vândut cu 1.000 euro/mp. Cum s-ar putea rezolva situaţia