Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Observator » Mădălina Iacob
Mădălina Iacob

Mădălina Iacob

De la prima transmisiune live, la înâlnirea cu Papa Francisc, funeraliile Reginei Elisabeta a doua, încoronarea regelui Charles şi până la ceremonia luminii sfinte din Ierusalim, meseria de jurnalist mă surprinde şi mă învaţă întotdeauna câte ceva. Evoluezi şi te maturizezi în fiecare zi dacă îţi doreşti cu adevarat asta. Am început practica în televiziune din facultate şi de atunci nu m-am mai oprit. Ştirile mi-au placut dintotdeauna. Iar Educaţia e preferata mea!

1652 voturi
1120 articole
Trenul Regal, călătorie prin patru judeţe ale României. "Sunt atât de emoţionată şi mi se pare unic momentul"
Ştiri sociale

Video Trenul Regal, călătorie prin patru judeţe ale României. "Sunt atât de emoţionată şi mi se pare unic momentul"

Trenul Regal, călătorie prin patru judeţe ale României. "Sunt atât de emoţionată şi mi se pare unic momentul"

Ziua Regalităţii a fost marcată de o nouă călătorie a Trenului Regal. După un ceremonial militar fastuos, la ora 11.00 fix...

pe 10.05.2022 la 17:20
Anul şcolar 2022-2023: numărul de note primite de elevi, redus drastic. Examenul de BAC ar putea fi schimbat
Educaţie

Video Anul şcolar 2022-2023: numărul de note primite de elevi, redus drastic. Examenul de BAC ar putea fi schimbat

Anul şcolar 2022-2023: numărul de note primite de elevi, redus drastic. Examenul de BAC ar putea fi schimbat

Două note la o materie şi o singură medie pentru întregul an şcolar. Aşa vrea Sorin Cîmpeanu să fie notaţi toţi...

pe 09.05.2022 la 20:11
Mădălina Iacob îți aduce cele mai importante știri ale zilei
Update

Video Știrile zilei, 9 mai 2022. Cum vor fi evaluaţi elevii în anul şcolar 2022-2023

Știrile zilei, 9 mai 2022. Cum vor fi evaluaţi elevii în anul şcolar 2022-2023

Știrile zilei, 9 mai 2022, prezentate de Mădălina Iacob.

pe 09.05.2022 la 18:33
Cum se vor calcula mediile elevilor în anul şcolar 2022-2023. Testele şi tezele vor fi înlocuite
Educaţie

Video Cum se vor calcula mediile elevilor în anul şcolar 2022-2023. Testele şi tezele vor fi înlocuite

Cum se vor calcula mediile elevilor în anul şcolar 2022-2023. Testele şi tezele vor fi înlocuite

La mai bine de o lună după ce au fost anunţate schimbările din noul an şcolar, părinţii, elevii şi chiar profesorii s-au...

pe 09.05.2022 la 13:12
Reportaj exclusiv Observator din Ţara Sfântă. Turist: ''Să vezi totul pentru prima dată, este aproape şocant''
Exclusiv Observator

Video Reportaj exclusiv Observator din Ţara Sfântă. Turist: ''Să vezi totul pentru prima dată, este aproape şocant''

Reportaj exclusiv Observator din Ţara Sfântă. Turist: ''Să vezi totul pentru prima dată, este aproape şocant''

Israelul e plin de turişti în această perioadă a anului. Iar dincolo de zidurile Bisericii Sfinte, Ierusalimul...

pe 26.04.2022 la 21:25
Ritualurile de Paşte de la Ierusalim. Momentul pogorârii Luminii Sfinte, prin ochii echipei Observator: "E ceva unic"
Evenimente

Video Ritualurile de Paşte de la Ierusalim. Momentul pogorârii Luminii Sfinte, prin ochii echipei Observator: "E ceva unic"

Ritualurile de Paşte de la Ierusalim. Momentul pogorârii Luminii Sfinte, prin ochii echipei Observator: "E ceva unic"

Sute de mii de turişti din toate colţurile lumii au venit în Ierusalim în Săptămâna Patimilor şi au rămas...

pe 26.04.2022 la 14:50
Echipa Observator, martoră la momentul tainic al pogorârii Luminii Sfinte peste mormântul lui Iisus. Turist: "Cea mai fericită zi din viața mea"

E noaptea Sfântă în care minunile se întâmplă precum în cer aşa şi pe pământ. E noaptea...

pe 23.04.2022 la 18:32
Mărturiile românilor care refac Drumul Crucii. "Simt că plutesc. Eu am 80 de ani"
Exclusiv Observator

Video Mărturiile românilor care refac Drumul Crucii. "Simt că plutesc. Eu am 80 de ani"

Mărturiile românilor care refac Drumul Crucii. "Simt că plutesc. Eu am 80 de ani"

Vinerea Mare sau Vinerea Patimilor lui Iisus este ziua care a schimbat istoria creştinătăţii. Echipa Observator a refăcut...

pe 22.04.2022 la 19:30
Reportaj Observator de la Piatra Ungerii din Ierusalim, unde mii de credincioşi se roagă şi aşteaptă miracolul Învierii
Exclusiv Observator

Video Reportaj Observator de la Piatra Ungerii din Ierusalim, unde mii de credincioşi se roagă şi aşteaptă miracolul Învierii

Reportaj Observator de la Piatra Ungerii din Ierusalim, unde mii de credincioşi se roagă şi aşteaptă miracolul Învierii

Este o zi încărcată de lacrimi şi emoţii la Ierusalim. Mii de credincioşi veniţi din toate colţurile lumii au refăcut...

pe 22.04.2022 la 14:18
Reportaj Observator la kilometrul zero al creştinismului: martorii unei minuni. "Suntem în cel mai special loc din lume"
Exclusiv Observator

Video Reportaj Observator la kilometrul zero al creştinismului: martorii unei minuni. "Suntem în cel mai special loc din lume"

Reportaj Observator la kilometrul zero al creştinismului: martorii unei minuni. "Suntem în cel mai special loc din lume"

Este o zi încărcată de lacrimi şi emoţie la Ierusalim. O echipă Observator a ajuns pe pământul sfânt, locul...

pe 21.04.2022 la 19:25
Ceremonie specială la Sfântul Mormânt. Patriarhul Ierusalimului a spălat picioarele a 12 episcopi în Joia Mare
Evenimente

Video Ceremonie specială la Sfântul Mormânt. Patriarhul Ierusalimului a spălat picioarele a 12 episcopi în Joia Mare

Ceremonie specială la Sfântul Mormânt. Patriarhul Ierusalimului a spălat picioarele a 12 episcopi în Joia Mare

Momente emoţionante la Ierusalim, la Sfântul Mormânt. În mod simbolic, Patriarhul Ierusalimului a...

pe 21.04.2022 la 13:00
Ceremonia aprinderii Luminii Sfinte, transmisă în exclusivitate de Observator
Ştiri sociale

Video Ceremonia aprinderii Luminii Sfinte, transmisă în exclusivitate de Observator

Ceremonia aprinderii Luminii Sfinte, transmisă în exclusivitate de Observator

În Sâmbăta Mare, Lumina Sfântă se va aprinde la Sfântul Mormânt de la Ierusalim. Este un moment de...

pe 19.04.2022 la 14:33
Catolicii din toată lumea au sărbătorit prima zi de Paşte. După doi ani, bisericile au fost din nou pline
Ştiri sociale

Video Catolicii din toată lumea au sărbătorit prima zi de Paşte. După doi ani, bisericile au fost din nou pline

Catolicii din toată lumea au sărbătorit prima zi de Paşte. După doi ani, bisericile au fost din nou pline

Credincioşii romano-catolici şi reformaţi din lumea întreagă au rostit într un glas aseară "Cristos a...

pe 17.04.2022 la 21:43
Credincioşii romano-catolici sărbătoresc Învierea Domnului în această seară. Programul Catedralei "Sfântul Iosif" din Bucureşti
Evenimente

Video Credincioşii romano-catolici sărbătoresc Învierea Domnului în această seară. Programul Catedralei "Sfântul Iosif" din Bucureşti

Credincioşii romano-catolici sărbătoresc Învierea Domnului în această seară. Programul Catedralei "Sfântul Iosif" din Bucureşti

În această seară, peste un milion de credincioși romano-catolici sărbătoresc Învierea Domnului. În...

pe 16.04.2022 la 19:52
Mădălina Iacob îți aduce cele mai importante știri ale zilei
Update

Video Știrile zilei, 15 aprilie 2022. România renunţă la MiG-21 LanceR; Ţara noastră poate obţine independenţa energetică

Știrile zilei, 15 aprilie 2022. România renunţă la MiG-21 LanceR; Ţara noastră poate obţine independenţa energetică

Știrile zilei, 15 aprilie 2022, prezentate de Mădălina Iacob.

pe 15.04.2022 la 18:53
Anunțul Patriarhiei Române, pentru noaptea de Înviere. Nicio restricție anti-COVID
Ştiri sociale

Video Anunțul Patriarhiei Române, pentru noaptea de Înviere. Nicio restricție anti-COVID

Anunțul Patriarhiei Române, pentru noaptea de Înviere. Nicio restricție anti-COVID

E al doilea an în care delegaţia Patriarhiei Române nu va pleca după Lumina Sfântă la Ierusalim. Candela va fi...

pe 14.04.2022 la 20:35
Știrile zilei, 14 aprilie 2022. Închisoare pentru violenţa împotriva animalelor; Rezultatele la simulările de BAC şi Evaluare Naţională
Update

Video Știrile zilei, 14 aprilie 2022. Închisoare pentru violenţa împotriva animalelor; Rezultatele la simulările de BAC şi Evaluare Naţională

Știrile zilei, 14 aprilie 2022. Închisoare pentru violenţa împotriva animalelor; Rezultatele la simulările de BAC şi Evaluare Naţională

Știrile zilei, 14 aprilie 2022, prezentate de Mădălina Iacob.

pe 14.04.2022 la 17:49
Meseria pentru care angajatorii oferă salarii de cel puţin 1.000 de euro şi cer doar liceul terminat
Educaţie

Video Meseria pentru care angajatorii oferă salarii de cel puţin 1.000 de euro şi cer doar liceul terminat

Meseria pentru care angajatorii oferă salarii de cel puţin 1.000 de euro şi cer doar liceul terminat

Meseria, brăţară de aur şi viitor sigur. Se caută ceasornicari, bucătari şi mecanici auto tineri şi dornici de muncă, nu...

pe 12.04.2022 la 20:44
Știrile zilei, 12 aprilie 2022. Rata anuală a inflaţiei a depăşit aşteptările analiştilor; Atac la metroul din New York
Update

Video Știrile zilei, 12 aprilie 2022. Rata anuală a inflaţiei a depăşit aşteptările analiştilor; Atac la metroul din New York

Știrile zilei, 12 aprilie 2022. Rata anuală a inflaţiei a depăşit aşteptările analiştilor; Atac la metroul din New York

Știrile zilei, 12 aprilie 2022, prezentate de Mădălina Iacob.

pe 12.04.2022 la 17:30
"Elevii nu vor avea sprâncele pensate și nu se vor farda". Regulamentul școlar care a declanșat controverse uriașe
Educaţie

Video "Elevii nu vor avea sprâncele pensate și nu se vor farda". Regulamentul școlar care a declanșat controverse uriașe

"Elevii nu vor avea sprâncele pensate și nu se vor farda". Regulamentul școlar care a declanșat controverse uriașe

Fără păr şi unghii vopsite, fără sprâncene pensate pentru fete şi fără pantaloni scurţi sau păr lung pentru...

pe 11.04.2022 la 20:33
Știrile zilei, 11 aprilie 2022. Măsuri sociale pentru sprijinirea românilor afectați de creșterea prețurilor
Update

Video Știrile zilei, 11 aprilie 2022. Măsuri sociale pentru sprijinirea românilor afectați de creșterea prețurilor

Știrile zilei, 11 aprilie 2022. Măsuri sociale pentru sprijinirea românilor afectați de creșterea prețurilor

Știrile zilei, 11 aprilie 2022, prezentate de Mădălina Iacob.

pe 11.04.2022 la 19:19
"Vrem să ne întoarcem la şcoală la noi". Lipsa unui aviz îi împiedică pe elevi să revină în clase: lucrările sunt blocate de 8 luni
Fii Observator

Video "Vrem să ne întoarcem la şcoală la noi". Lipsa unui aviz îi împiedică pe elevi să revină în clase: lucrările sunt blocate de 8 luni

"Vrem să ne întoarcem la şcoală la noi". Lipsa unui aviz îi împiedică pe elevi să revină în clase: lucrările sunt blocate de 8 luni

750 de elevi ai şcolii Ferdinand din Capitală aşteaptă de opt luni ca imobilul din care au fost mutaţi să fie reabilitat şi...

pe 06.04.2022 la 21:00
Mădălina Iacob îți aduce cele mai importante știri ale zilei
Update

Video Știrile zilei, 6 aprilie 2022. Amenzi uriaşe pentru abandonarea gunoaielor; Elev din Botoşani, incendiat în timpul orelor

Știrile zilei, 6 aprilie 2022. Amenzi uriaşe pentru abandonarea gunoaielor; Elev din Botoşani, incendiat în timpul orelor

Știrile zilei, 6 aprilie 2022, prezentate de Mădălina Iacob.

pe 06.04.2022 la 19:32
Cât costă meditaţiile pentru BAC şi Evaluarea Naţională. Părinţii plătesc şi peste 2.000 de euro pe an
Educaţie

Video Cât costă meditaţiile pentru BAC şi Evaluarea Naţională. Părinţii plătesc şi peste 2.000 de euro pe an

Cât costă meditaţiile pentru BAC şi Evaluarea Naţională. Părinţii plătesc şi peste 2.000 de euro pe an

Niciun examen fără meditaţii. Doar unul din trei elevi se simte pregătit pentru examenele de Bacalaureat sau Evaluare...

pe 05.04.2022 la 21:50
Mădălina Iacob îți aduce cele mai importante știri ale zilei
Update

Video Știrile zilei, 5 aprilie 2022. Rate mai mari la creditele în RON; Incendiu puternic în Delta Văcăreşti

Știrile zilei, 5 aprilie 2022. Rate mai mari la creditele în RON; Incendiu puternic în Delta Văcăreşti

Știrile zilei, 5 aprilie 2022, prezentate de Mădălina Iacob.

pe 05.04.2022 la 20:58
Mădălina Iacob îți aduce cele mai importante știri ale zilei
Update

Video Știrile zilei, 4 aprilie 2022. Subiectele la simularea pentru Evaluarea Naţională le-au dat bătăi de cap elevilor de clasa a opta

Știrile zilei, 4 aprilie 2022. Subiectele la simularea pentru Evaluarea Naţională le-au dat bătăi de cap elevilor de clasa a opta

Știrile zilei, 4 aprilie 2022, prezentate de Mădălina Iacob.

pe 04.04.2022 la 22:31
Simulare Evaluare Naţională 2022
Educaţie

Simulare Evaluare Naţională 2022. Subiectul care i-a pus în încurcătură pe mulţi elevi

Simulare Evaluare Naţională 2022. Subiectul care i-a pus în încurcătură pe mulţi elevi

Simulare Evaluare Naţională 2022 . Aproape 160 de mii de elevi de clasa a opta au trecut astăzi prin emoţiile primului...

pe 04.04.2022 la 21:00
Structura anului şcolar 2022-2023. Modificările din Educaţie, motiv de nemulţumire în rândul elevilor şi al părinţilor
Educaţie

Video Structura anului şcolar 2022-2023. Modificările din Educaţie, motiv de nemulţumire în rândul elevilor şi al părinţilor

Structura anului şcolar 2022-2023. Modificările din Educaţie, motiv de nemulţumire în rândul elevilor şi al părinţilor

Anul şi schimbarea în învăţământ!. De la toamnă, elevii vor avea mai multe zile de şcoală, dar şi de...

pe 30.03.2022 la 20:03
Mădălina Iacob îți aduce cele mai importante știri ale zilei
Update

Video Știrile zilei, 30 martie 2022. Modificări majore în Anul Şcolar 2022-2023; Cresc facturile la căldură în Bucureşti

Știrile zilei, 30 martie 2022. Modificări majore în Anul Şcolar 2022-2023; Cresc facturile la căldură în Bucureşti

Știrile zilei, 30 martie 2022, prezentate de Mădălina Iacob.

pe 30.03.2022 la 19:02
Mădălina Iacob îți aduce cele mai importante știri ale zilei
Update

Video Știrile zilei, 29 martie 2022. Ameninţare cu moartea în stil mafiot la Focşani; Progrese în negocierile pentru pace dintre Ucraina şi Rusia

Știrile zilei, 29 martie 2022. Ameninţare cu moartea în stil mafiot la Focşani; Progrese în negocierile pentru pace dintre Ucraina şi Rusia

Știrile zilei, 29 martie 2022, prezentate de Mădălina Iacob.

pe 29.03.2022 la 17:17
Simulare Bac 2022. Elev: "Când am auzit ca e Testament, am fost fericit că nu mi-l scriu pe al meu!"
Educaţie

Video Simulare Bac 2022. Elev: "Când am auzit ca e Testament, am fost fericit că nu mi-l scriu pe al meu!"

Simulare Bac 2022. Elev: "Când am auzit ca e Testament, am fost fericit că nu mi-l scriu pe al meu!"

Încep emoţiile pentru elevii de clasa a 12-a. Astăzi a avut loc prima probă la simularea pentru Bacalaureat . Chiar dacă...

pe 28.03.2022 la 21:38
Mădălina Iacob îți aduce cele mai importante știri ale zilei
Update

Video Știrile zilei, 28 martie 2022. Zeci de mii de absenţi la simularea de BAC 2022; Scandal la "Premiile Oscar"

Știrile zilei, 28 martie 2022. Zeci de mii de absenţi la simularea de BAC 2022; Scandal la "Premiile Oscar"

Știrile zilei, 28 martie 2022, prezentate de Mădălina Iacob.

pe 28.03.2022 la 17:07
Ora de vară 2022. Cum poate afecta organismul schimbarea orei. Ar putea fi ultima dată când dăm ceasurile înainte
Ştiri sociale

Video Ora de vară 2022. Cum poate afecta organismul schimbarea orei. Ar putea fi ultima dată când dăm ceasurile înainte

Ora de vară 2022. Cum poate afecta organismul schimbarea orei. Ar putea fi ultima dată când dăm ceasurile înainte

Pregătiţi-vă să vă treziţi mai devreme şi să fiţi mai bulversaţi în următoare perioadă! România trece la...

pe 26.03.2022 la 21:09
Femei de succes în IT şi domenii tehnice: "Au cele mai bune rezultate". Decalajul salarial în România, în favoarea bărbaţilor
Ştiri economice

Video Femei de succes în IT şi domenii tehnice: "Au cele mai bune rezultate". Decalajul salarial în România, în favoarea bărbaţilor

Femei de succes în IT şi domenii tehnice: "Au cele mai bune rezultate". Decalajul salarial în România, în favoarea bărbaţilor

Facultăţile tehnice nu mai sunt domeniul aproape exclusiv al bărbaţilor. Dacă altădată Politehnica era mai degrabă...

pe 25.03.2022 la 20:30
Structura anului şcolar 2022-2023: autorităţile discută o propunere extrem de controversată
Educaţie

Video Structura anului şcolar 2022-2023: autorităţile discută o propunere extrem de controversată

Structura anului şcolar 2022-2023: autorităţile discută o propunere extrem de controversată

Dacă anul şcolar viitor va fi împărţit în semestre sau trimestre, e încă un mister. Experţii în...

pe 25.03.2022 la 19:30
Mădălina Iacob îți aduce cele mai importante știri ale zilei
Update

Video Știrile zilei, 25 martie 2022. O nouă scumpire se adaugă pe listă; Europenii dau gazele ruseşti pe cele americane

Știrile zilei, 25 martie 2022. O nouă scumpire se adaugă pe listă; Europenii dau gazele ruseşti pe cele americane

Știrile zilei, 25 martie 2022, prezentate de Mădălina Iacob.

pe 25.03.2022 la 19:03
Știrile zilei, 24 martie 2022. Companiile petroliere asigură că nu există riscul creşterii preţurilor sau diminuării stocurilor
Update

Video Știrile zilei, 24 martie 2022. Companiile petroliere asigură că nu există riscul creşterii preţurilor sau diminuării stocurilor

Știrile zilei, 24 martie 2022. Companiile petroliere asigură că nu există riscul creşterii preţurilor sau diminuării stocurilor

Știrile zilei, 24 martie 2022, prezentate de Mădălina Iacob.

pe 24.03.2022 la 17:22
Mădălina Iacob îți aduce cele mai importante știri ale zilei
Update

Video Știrile zilei, 22 martie 2022. România va avea un miliard de metri cubi de gaze în plus, începând cu iarna viitoare

Știrile zilei, 22 martie 2022. România va avea un miliard de metri cubi de gaze în plus, începând cu iarna viitoare

Știrile zilei, 22 martie 2022, prezentate de Mădălina Iacob.

pe 22.03.2022 la 17:53
Prima zi de şcoală la Bucureşti a început cu emoţie pentru sute de copii ucraineni. Unde pot învăţa în limba maternă
Educaţie

Video Prima zi de şcoală la Bucureşti a început cu emoţie pentru sute de copii ucraineni. Unde pot învăţa în limba maternă

Prima zi de şcoală la Bucureşti a început cu emoţie pentru sute de copii ucraineni. Unde pot învăţa în limba maternă

Sute de elevi şi profesori din Ucraina au început astăzi cursurile în Capitală. Primele clase cu predare în...

pe 21.03.2022 la 21:30
Știrile zilei, 21 martie 2022. Mine din Odessa plutesc în derivă în Marea Neagră
Update

Video Știrile zilei, 21 martie 2022. Mine din Odessa plutesc în derivă în Marea Neagră

Știrile zilei, 21 martie 2022. Mine din Odessa plutesc în derivă în Marea Neagră

Știrile zilei, 21 martie 2022, prezentate de Mădălina Iacob.

pe 21.03.2022 la 17:05
România va avea un nou cult religios, cu peste 100 de biserici. Organizația are 70 de milioane de membri în toată lumea
Evenimente

Video România va avea un nou cult religios, cu peste 100 de biserici. Organizația are 70 de milioane de membri în toată lumea

România va avea un nou cult religios, cu peste 100 de biserici. Organizația are 70 de milioane de membri în toată lumea

România va avea oficial un nou cult religios. Este vorba despre o ramură penticostală cu 70 de milioane de membri în...

pe 17.03.2022 la 21:35
Mădălina Iacob
Update

Video Știrile zilei, 17 martie 2022. Încă un pas spre dispariţa dosarului cu şină

Știrile zilei, 17 martie 2022. Încă un pas spre dispariţa dosarului cu şină

Știrile zilei, 17 martie 2022, prezentate de Mădălina Iacob.

pe 17.03.2022 la 18:23
"Șmecheria" vizelor de flotant. De ce riscă multe școli să țină cursuri în 3 schimburi
Educaţie

Video "Șmecheria" vizelor de flotant. De ce riscă multe școli să țină cursuri în 3 schimburi

"Șmecheria" vizelor de flotant. De ce riscă multe școli să țină cursuri în 3 schimburi

Pentru încă un an la rând, viza de flotant e biletul de intrare la şcoală pentru copii. Noua metodologie de la...

pe 16.03.2022 la 21:42
Mădălina Iacob îți aduce cele mai importante știri ale zilei
Update

Video Știrile zilei, 16 martie 2022. Ministerul Educaţiei a aprobat calendarul înscrierii la clasa pregătitoare

Știrile zilei, 16 martie 2022. Ministerul Educaţiei a aprobat calendarul înscrierii la clasa pregătitoare

Știrile zilei, 16 martie 2022, prezentate de Mădălina Iacob.

pe 16.03.2022 la 18:48
Calendarul înscrierii în clasa pregătitoare 2022, publicat cu întârziere. Ce nemulţumiri au transmis părinţii Ministerului Educaţiei
Educaţie

Video Calendarul înscrierii în clasa pregătitoare 2022, publicat cu întârziere. Ce nemulţumiri au transmis părinţii Ministerului Educaţiei

Calendarul înscrierii în clasa pregătitoare 2022, publicat cu întârziere. Ce nemulţumiri au transmis părinţii Ministerului Educaţiei

Calendarul înscrierii pentru clasa pregătitoare este gata, mai târziu decât în anii anteriori. Oficialii...

pe 16.03.2022 la 13:40
O şcoală din Odessa s-a mutat complet în Bucureşti. Sunt peste 200 de elevi ucraineni care aşteaptă pe liste
Evenimente

Video O şcoală din Odessa s-a mutat complet în Bucureşti. Sunt peste 200 de elevi ucraineni care aşteaptă pe liste

O şcoală din Odessa s-a mutat complet în Bucureşti. Sunt peste 200 de elevi ucraineni care aşteaptă pe liste

Peste 200 de elevi din Ucraina au fugit din calea războiului alături de mamele şi profesoarele lor din Odessa, iar acum vor să...

pe 15.03.2022 la 21:25
Mădălina Iacob îți aduce cele mai importante știri ale zilei
Update

Video Știrile zilei, 15 martie 2022. România se înarmează; Criză în construcţii, din cauza lipsei de materiale

Știrile zilei, 15 martie 2022. România se înarmează; Criză în construcţii, din cauza lipsei de materiale

Știrile zilei, 15 martie 2022, prezentate de Mădălina Iacob.

pe 15.03.2022 la 17:36
Şcoala din Odessa, mutată la Bucureşti: 200 de copii vor să îşi continue studiile în Capitală
Educaţie

Video Şcoala din Odessa, mutată la Bucureşti: 200 de copii vor să îşi continue studiile în Capitală

Şcoala din Odessa, mutată la Bucureşti: 200 de copii vor să îşi continue studiile în Capitală

Din ce în ce mai mulţi copii din Ucraina au ajuns în România şi vor să-şi continue studiile de aici. 200...

pe 15.03.2022 la 14:50
Regulile din pandemie s-au schimbat şi nu prea: dacă un copil se infectează, ceilalţi elevi continuă să meargă la şcoală fără nicio problemă
Educaţie

Video Regulile din pandemie s-au schimbat şi nu prea: dacă un copil se infectează, ceilalţi elevi continuă să meargă la şcoală fără nicio problemă

Regulile din pandemie s-au schimbat şi nu prea: dacă un copil se infectează, ceilalţi elevi continuă să meargă la şcoală fără nicio problemă

Legea s-a schimbat, dar în multe şcoli regulile din pandemie sunt în continuare valabile. Se poartă masca de...

pe 14.03.2022 la 19:58
Mădălina Iacob îți aduce cele mai importante știri ale zilei
Update

Video Știrile zilei, 14 martie 2022. Recensământul 2022, debut cu stângul; O nouă înşelătorie circulă pe Whatsapp în România

Știrile zilei, 14 martie 2022. Recensământul 2022, debut cu stângul; O nouă înşelătorie circulă pe Whatsapp în România

Știrile zilei, 14 martie 2022, prezentate de Mădălina Iacob.

pe 14.03.2022 la 18:33
ULTIMELE ȘTIRI Vezi ultimele stiri