Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Observator » Clara Mihociu
Clara Mihociu

Clara Mihociu

Se spune că în fiecare glumă există și un sâmbure de adevăr. Cam așa am ajuns eu pe tărâmul presei. În glumă, un profesor mi-a spus că am voce de radio la finalul primului an de facultate. Am vrut să aflu dacă este așa, astfel în prima zi de vacanță am bătut la ușa unui post de radio din Iași. În timp, am devenit o “voce” pe TV. Fata din Moldova, “mărunțică” cum spun oamenii când ma văd și în realitate, care zi de zi merge în alt loc și cunoaște alți oameni. Micuță, da, dar cu o voință mare, o curiozitate, le spun eu, uneori ieșită din comun, o dorință imensă de a prezenta altfel lumea care ne înconjoară. Mi-am dorit ca dincolo de tragediile pe care inevitabil trebuie sa le documentam și arătam la TV, să arăt și o altă față a Moldovei, să arăt lucrurile bune, oamenii frumoși, exemplele demne de urmat, frumusețile locului. Și, Doamne, multe sunt. Moldova e mai mult decât ceea ce se știe și am avut grijă să arăt asta. Și vreau să cred că am și reușit. Dincolo de asta, meseria aceasta îți dă șansa să schimbi ceva. Să faci dreptate uneori mai repede, să pui presiune pentru rezolvarea unor situații grave care nu suportă amânare și care ar sta probabil mult pe lista de așteptare dacă nu ai interveni și tu. Iar, când înțelegi asta, jobul devine un scop în sine. Observator nu mai e doar produsul la care lucrezi, ci instrumentul pe care folosești în munca ta. Și mai sunt multe de zis, arătat.

2154 voturi
1550 articole
Record de pelerini şi cozi kilometrice la moaştele Sfintei Parascheva, în Iaşi. Politicienii care au sărit rândul
Evenimente

Video Record de pelerini şi cozi kilometrice la moaştele Sfintei Parascheva, în Iaşi. Politicienii care au sărit rândul

Record de pelerini şi cozi kilometrice la moaştele Sfintei Parascheva, în Iaşi. Politicienii care au sărit rândul

A fost ziua cea mare pentru credincioşii veniţi la Iaşi, la hramul Sfintei Parascheva. 230.000 de credincioşi s-au...

pe 14.10.2024 la 19:45
Mare de oameni la slujba de Sf. Parascheva de la Iaşi: Ciolacu, Ciucă, Geoană şi Lasconi au asistat din mulţime. Simion şi Becali au intrat în faţă
Evenimente

Video Mare de oameni la slujba de Sf. Parascheva de la Iaşi: Ciolacu, Ciucă, Geoană şi Lasconi au asistat din mulţime. Simion şi Becali au intrat în faţă

Mare de oameni la slujba de Sf. Parascheva de la Iaşi: Ciolacu, Ciucă, Geoană şi Lasconi au asistat din mulţime. Simion şi Becali au intrat în faţă

Zi de mare sărbătoare pentru credincioşii ortodocşi. Este ziua Sfintei Cuvioase Parascheva, iar pelerinajul de la Iaşi,...

pe 14.10.2024 la 13:21
Sf. Parascheva: 100.000 de sarmale vor fi împărţite. 50.000 de oameni încă aşteaptă să se închine la racla Cuvioasei
Evenimente

Video Sf. Parascheva: 100.000 de sarmale vor fi împărţite. 50.000 de oameni încă aşteaptă să se închine la racla Cuvioasei

Sf. Parascheva: 100.000 de sarmale vor fi împărţite. 50.000 de oameni încă aşteaptă să se închine la racla Cuvioasei

Creştinii o cinstesc astăzi pe Sfânta Cuvioasă Parascheva, ocrotitoarea Moldovei, iar zeci de mii de oameni încă...

pe 14.10.2024 la 09:22
Pelerinajul Sfintei Parascheva. Ce obiecte mai puţin obişnuite au adus oamenii la sfinţit: "I s-a arătat în vis"
Evenimente

Video Pelerinajul Sfintei Parascheva. Ce obiecte mai puţin obişnuite au adus oamenii la sfinţit: "I s-a arătat în vis"

Pelerinajul Sfintei Parascheva. Ce obiecte mai puţin obişnuite au adus oamenii la sfinţit: "I s-a arătat în vis"

Au mai rămas câteva ore până la hramul Sfintei Parascheva, vârful celui mai mare pelerinaj din ţară. Şi...

pe 13.10.2024 la 19:25
Pelerinajul Sfintei Parascheva. Ce își dorește Gabriela, o tânără din Ucraina, care a așteptat 12 ore să se închine la moaștele Cuvioasei
Evenimente

Video Pelerinajul Sfintei Parascheva. Ce își dorește Gabriela, o tânără din Ucraina, care a așteptat 12 ore să se închine la moaștele Cuvioasei

Pelerinajul Sfintei Parascheva. Ce își dorește Gabriela, o tânără din Ucraina, care a așteptat 12 ore să se închine la moaștele Cuvioasei

Încă o noapte lungă de pelerinaj la Iași, unde peste 50.000 de credincioşi au așteptat mai bine de 12 ore pentru a se...

pe 13.10.2024 la 08:47
Cozi de 6 km la moaştele Sf. Parascheva. Motivul pentru care Cristina este voluntar de 4 ani: "Am simţit să fiu aici"
Evenimente

Video Cozi de 6 km la moaştele Sf. Parascheva. Motivul pentru care Cristina este voluntar de 4 ani: "Am simţit să fiu aici"

Cozi de 6 km la moaştele Sf. Parascheva. Motivul pentru care Cristina este voluntar de 4 ani: "Am simţit să fiu aici"

În numele credinţei se stă la coadă 12 ore la Iaşi. Şirul de oameni e mai mare ca niciodată şi se întinde pe...

pe 12.10.2024 la 19:18
"Copii de bani gata, taţii le iau armă". Cine este bărbatul care şi-a ucis prietenul la o partidă de vânătoare, în Iaşi
Evenimente

Video "Copii de bani gata, taţii le iau armă". Cine este bărbatul care şi-a ucis prietenul la o partidă de vânătoare, în Iaşi

"Copii de bani gata, taţii le iau armă". Cine este bărbatul care şi-a ucis prietenul la o partidă de vânătoare, în Iaşi

Tragedie la vânătoare. Un paznic a fost ucis de fiul unui cunoscut om de afaceri în timp ce se aflau la o...

pe 12.10.2024 la 19:10
Sf. Parascheva 2024. Dorința unei fetițe care a venit la pelerinaj cu familia ei. A stat într-o coadă de 5 km: "O rog să-mi dea"
Evenimente

Video Sf. Parascheva 2024. Dorința unei fetițe care a venit la pelerinaj cu familia ei. A stat într-o coadă de 5 km: "O rog să-mi dea"

Sf. Parascheva 2024. Dorința unei fetițe care a venit la pelerinaj cu familia ei. A stat într-o coadă de 5 km: "O rog să-mi dea"

Zeci de mii de oameni au participat, azi-noapte, la o procesiune impresionantă pe străzile din centrul Iașului. Raclele cu...

pe 12.10.2024 la 08:20
Sfânta Parascheva "ajunge" şi peste ocean, prin liveurile de pe Facebook şi TikTok. "Am o fată cu ginerele în America"
Evenimente

Video Sfânta Parascheva "ajunge" şi peste ocean, prin liveurile de pe Facebook şi TikTok. "Am o fată cu ginerele în America"

Sfânta Parascheva "ajunge" şi peste ocean, prin liveurile de pe Facebook şi TikTok. "Am o fată cu ginerele în America"

Tehnologia e sfântă în aceste zile! O dovedesc imaginile de la cel mai mare pelerinaj din România unde mii de...

pe 11.10.2024 la 20:14
Sf. Parascheva 2024. Coloană de 3 km în a treia noapte de pelerinaj. Mai mulți bătrâni, doborâți de orele de așteptare: "E greu, dar Cuvioasa ne învredniceşte"
Evenimente

Video Sf. Parascheva 2024. Coloană de 3 km în a treia noapte de pelerinaj. Mai mulți bătrâni, doborâți de orele de așteptare: "E greu, dar Cuvioasa ne învredniceşte"

Sf. Parascheva 2024. Coloană de 3 km în a treia noapte de pelerinaj. Mai mulți bătrâni, doborâți de orele de așteptare: "E greu, dar Cuvioasa ne învredniceşte"

Au trecut deja 3 zile şi 3 nopţi de pelerinaj la Iaşi, însă nu este uşor pentru toţi. Cei mai mulți dintre cei care...

pe 11.10.2024 la 07:40
19.000 de oameni stau deja la rând să se închine moaştelor Sfântei Parascheva, dar şi ale Sfântului Pantelimon, aduse de la muntele Athos
Evenimente

Video 19.000 de oameni stau deja la rând să se închine moaştelor Sfântei Parascheva, dar şi ale Sfântului Pantelimon, aduse de la muntele Athos

19.000 de oameni stau deja la rând să se închine moaştelor Sfântei Parascheva, dar şi ale Sfântului Pantelimon, aduse de la muntele Athos

Patru zile ne mai despart de sărbătoarea Sfintei Parascheva, iar pregătirile au intrat în linie dreaptă. 

pe 10.10.2024 la 21:15
"I-am dat, dar nu cere". Mărturiile pacienţilor în cazul Nelu Tătaru, acuzat că lua mită bani sau păsări
Ştiri politice

Video "I-am dat, dar nu cere". Mărturiile pacienţilor în cazul Nelu Tătaru, acuzat că lua mită bani sau păsări

"I-am dat, dar nu cere". Mărturiile pacienţilor în cazul Nelu Tătaru, acuzat că lua mită bani sau păsări

Nelu Tătaru, chirurg și fost ministru al Sănătății, a fost ridicat din spital chiar în momentul în care era...

pe 10.10.2024 la 19:29
DNA Nelu Tătaru a primit mită de la 45 de persoane între 100 şi 500 de lei, precum şi alimente
Justiţie

DNA: Nelu Tătaru a primit mită de la 45 de persoane între 100 şi 500 de lei, precum şi alimente

DNA: Nelu Tătaru a primit mită de la 45 de persoane între 100 şi 500 de lei, precum şi alimente

Nelu Tătaru, fost ministru al Sănătăţii, în perioada pandemiei, actual medic chirurg, ar fi luat mită de la...

pe 10.10.2024 la 16:12
Nelu Tătaru ar fi fost filmat când lua șpagă de la pacienţi. Fostul ministru susţine că e nevinovat şi că nu există probe
Evenimente

Video Nelu Tătaru ar fi fost filmat când lua șpagă de la pacienţi. Fostul ministru susţine că e nevinovat şi că nu există probe

Nelu Tătaru ar fi fost filmat când lua șpagă de la pacienţi. Fostul ministru susţine că e nevinovat şi că nu există probe

Fostul ministru al Sănătăţii din perioada pandemiei, Nelu Tătaru, a ajuns în faţa procurorilor DNA şi este acuzat de...

pe 10.10.2024 la 13:45
Pelerinaj Sf. Parascheva 2024. Credincioşii, îndemnaţi să viziteze şi oraşul, nu doar racla cuvioasei. Principalele obiective turistice
Evenimente

Video Pelerinaj Sf. Parascheva 2024. Credincioşii, îndemnaţi să viziteze şi oraşul, nu doar racla cuvioasei. Principalele obiective turistice

Pelerinaj Sf. Parascheva 2024. Credincioşii, îndemnaţi să viziteze şi oraşul, nu doar racla cuvioasei. Principalele obiective turistice

Dacă tot sunteţi la Iaşi, faceţi pelerinaj şi la obiective turistice, sunt îndemnaţi credincioşii care merg să se...

pe 09.10.2024 la 19:57
Medicul din Suceava care a primit 280 de şpăgi de la bolnavii de cancer, eliberat din închisoare. Va sta acasă 2 luni ca să-şi crească bebeluşul
Evenimente

Video Medicul din Suceava care a primit 280 de şpăgi de la bolnavii de cancer, eliberat din închisoare. Va sta acasă 2 luni ca să-şi crească bebeluşul

Medicul din Suceava care a primit 280 de şpăgi de la bolnavii de cancer, eliberat din închisoare. Va sta acasă 2 luni ca să-şi crească bebeluşul

Medicul oncolog care a primit 3 ani de închisoare pentru că ar fi luat şpagă de 280 de ori de la bolnavii de cancer a...

pe 09.10.2024 la 13:53
Pelerinaj la Sf. Parascheva 2024. Cât s-a stat la coadă în Iaşi: "Dacă o inimă arde pentru Dumnezeu, frigul poate fi biruit"
Evenimente

Video Pelerinaj la Sf. Parascheva 2024. Cât s-a stat la coadă în Iaşi: "Dacă o inimă arde pentru Dumnezeu, frigul poate fi biruit"

Pelerinaj la Sf. Parascheva 2024. Cât s-a stat la coadă în Iaşi: "Dacă o inimă arde pentru Dumnezeu, frigul poate fi biruit"

A fost prima noapte de rugăciune la Iași, unde s-au adunat mii de pelerini veniți din toate colţurile țării. Credincioşii...

pe 09.10.2024 la 07:45
Pelerinaj la Sf. Parascheva 2024. Un student palestinian, printre voluntarii care îi întâmpină pe credincioși: "Am găsit liniște și pace aici"
Evenimente

Video Pelerinaj la Sf. Parascheva 2024. Un student palestinian, printre voluntarii care îi întâmpină pe credincioși: "Am găsit liniște și pace aici"

Pelerinaj la Sf. Parascheva 2024. Un student palestinian, printre voluntarii care îi întâmpină pe credincioși: "Am găsit liniște și pace aici"

A început cel mai mare pelerinaj al anului, în capitala Moldovei. Credincioşi din toată ţara au ajuns la catedrala...

pe 08.10.2024 la 20:13
Pelerinajul Sfintei Parascheva la Iaşi. Peste 10.000 de credincioşi stau la coadă ca să se închine la moaşte
Evenimente

Video Pelerinajul Sfintei Parascheva la Iaşi. Peste 10.000 de credincioşi stau la coadă ca să se închine la moaşte

Pelerinajul Sfintei Parascheva la Iaşi. Peste 10.000 de credincioşi stau la coadă ca să se închine la moaşte

La Iași a început pelerinajul dedicat Sfintei Parascheva, cel mai mare eveniment de acest fel din...

pe 08.10.2024 la 14:31
A început Pelerinajul Sfintei Parascheva la Iaşi. Sunt aşteptaţi peste 350.000 de credincioşi la moaşte
Evenimente

Video A început Pelerinajul Sfintei Parascheva la Iaşi. Sunt aşteptaţi peste 350.000 de credincioşi la moaşte

A început Pelerinajul Sfintei Parascheva la Iaşi. Sunt aşteptaţi peste 350.000 de credincioşi la moaşte

A început cel mai mare și cel mai așteptat pelerinaj din România. În acest an sunt așteptați în jur de...

pe 08.10.2024 la 10:09
Cum verificăm dacă o ciupercă este sau nu otrăvitoare. Indiciile de până acum s-au schimbat
Evenimente

Video Cum verificăm dacă o ciupercă este sau nu otrăvitoare. Indiciile de până acum s-au schimbat

Cum verificăm dacă o ciupercă este sau nu otrăvitoare. Indiciile de până acum s-au schimbat

Situaţie alarmantă! Tot mai mulţi oameni ajung la urgenţe cu toxiinfecţie din cauza ciupercilor. La Botoşani, o familie...

pe 07.10.2024 la 20:22
O familie întreagă, intoxicată cu ciuperci otrăvitoare. Doi copii şi părinţii lor au ajuns în stare gravă la spitalul din Botoşani
Evenimente

Video O familie întreagă, intoxicată cu ciuperci otrăvitoare. Doi copii şi părinţii lor au ajuns în stare gravă la spitalul din Botoşani

O familie întreagă, intoxicată cu ciuperci otrăvitoare. Doi copii şi părinţii lor au ajuns în stare gravă la spitalul din Botoşani

A început sezonul ciupercilor şi tot ca ciupercile după ploaie au apărut şi multe cazuri de intoxicaţii. Se...

pe 07.10.2024 la 14:50
Fată de 18 ani din Bacău, ucisă în casă de un consumator de droguri. Fraţii mai mici au sărit să o salveze
Evenimente

Video Fată de 18 ani din Bacău, ucisă în casă de un consumator de droguri. Fraţii mai mici au sărit să o salveze

Fată de 18 ani din Bacău, ucisă în casă de un consumator de droguri. Fraţii mai mici au sărit să o salveze

O adolescentă de 18 ani a fost înjunghiată mortal în propria casă din Bacău, sub privirile îngrozite ale...

pe 04.10.2024 la 19:35
Mărturia unei bătrâne din Iaşi, care s-a tratat de depresie la psiholog, la îndemnul unui preot. "E boală foarte grea"
Evenimente

Video Mărturia unei bătrâne din Iaşi, care s-a tratat de depresie la psiholog, la îndemnul unui preot. "E boală foarte grea"

Mărturia unei bătrâne din Iaşi, care s-a tratat de depresie la psiholog, la îndemnul unui preot. "E boală foarte grea"

Terapia devine în ultimii ani parte din viaţa multor români. Şi este un semn bun. Aşa se face că numărul...

pe 04.10.2024 la 18:20
Tânără de 18 ani din Bacău, omorâtă în propria casă de un vecin. Individul a intrat peste ea, i-a cerut un foc şi apoi a atacat-o
Evenimente

Video Tânără de 18 ani din Bacău, omorâtă în propria casă de un vecin. Individul a intrat peste ea, i-a cerut un foc şi apoi a atacat-o

Tânără de 18 ani din Bacău, omorâtă în propria casă de un vecin. Individul a intrat peste ea, i-a cerut un foc şi apoi a atacat-o

Caz şocant în judeţul Bacău. O fată de 18 ani a fost înjunghiată în propria casă după ce i-a deschis...

pe 04.10.2024 la 13:33
Un angajat IML Iaşi cerea şi 3.000 de euro pentru falsificarea certificatelor medico-legale. De fapt, nu modifica nimic în documente
Evenimente

Video Un angajat IML Iaşi cerea şi 3.000 de euro pentru falsificarea certificatelor medico-legale. De fapt, nu modifica nimic în documente

Un angajat IML Iaşi cerea şi 3.000 de euro pentru falsificarea certificatelor medico-legale. De fapt, nu modifica nimic în documente

Caz incredibil la Iaşi. Un angajat al Institutului de Medicină Legală - care promitea certificate false şi cerea bani serioşi...

pe 02.10.2024 la 17:30
"Numai asta ne-a rămas". Preoţii din judeţele de lângă Dunăre ţin slujbe ca să alunge potopul. Clopotele bat la fiecare 10 minute
Evenimente

Video "Numai asta ne-a rămas". Preoţii din judeţele de lângă Dunăre ţin slujbe ca să alunge potopul. Clopotele bat la fiecare 10 minute

"Numai asta ne-a rămas". Preoţii din judeţele de lângă Dunăre ţin slujbe ca să alunge potopul. Clopotele bat la fiecare 10 minute

În aşteptarea potopului, preoţii din toate lăcaşele de cult se roagă astăzi ca ţara să fie ferită de ruperi de nori...

pe 29.09.2024 la 13:54
Primul tramvai-cafenea din România a ieșit pe traseu. La un bilet cumpărat primeşti şi o cafea gratis: "Atmosferă minunată"
Evenimente

Video Primul tramvai-cafenea din România a ieșit pe traseu. La un bilet cumpărat primeşti şi o cafea gratis: "Atmosferă minunată"

Primul tramvai-cafenea din România a ieșit pe traseu. La un bilet cumpărat primeşti şi o cafea gratis: "Atmosferă minunată"

Primul tramvai cafenea de la noi din țară a ieșit pe traseu la Iași. Turiștii, dar și ieşenii au îmbrățișat rapid...

pe 29.09.2024 la 08:30
"Noaptea cercetătorilor europeni", un eveniment care le-a oferit copiilor din Iaşi distracţie şi experimente ştiinţifice şi interactive
Evenimente

Video "Noaptea cercetătorilor europeni", un eveniment care le-a oferit copiilor din Iaşi distracţie şi experimente ştiinţifice şi interactive

"Noaptea cercetătorilor europeni", un eveniment care le-a oferit copiilor din Iaşi distracţie şi experimente ştiinţifice şi interactive

Distracţie, experimente ştiinţifice şi interactive, dar şi mulţi cercetători dornici să interacţioneze cu publicul. Vorbim...

pe 28.09.2024 la 08:08
Autorul jafului armat din Iaşi, de negăsit. De ce au apăsat târziu angajaţii băncii butonul de panică
Evenimente

Video Autorul jafului armat din Iaşi, de negăsit. De ce au apăsat târziu angajaţii băncii butonul de panică

Autorul jafului armat din Iaşi, de negăsit. De ce au apăsat târziu angajaţii băncii butonul de panică

E alertă în toată ţara, după un jaf armat la o bancă din Iaşi . Un individ extrem de periculos umblă liber pe...

pe 27.09.2024 la 19:15
RO.aliment SHOW: Inovaţiile care schimbă industria alimentară, prezentate la Iaşi. Cum putem amâna îmbătrânirea organismului
Ştiri economice

Video RO.aliment SHOW: Inovaţiile care schimbă industria alimentară, prezentate la Iaşi. Cum putem amâna îmbătrânirea organismului

RO.aliment SHOW: Inovaţiile care schimbă industria alimentară, prezentate la Iaşi. Cum putem amâna îmbătrânirea organismului

"Știința alimentelor în 2024 – avantaj competitiv prin tehnologie, calitate și sustenabilitate". Este...

pe 27.09.2024 la 08:25
Individul care a intrat înarmat într-o bancă din Iași, de negăsit. A plecat cu coada între picioare, după ce a aflat că în sediu nu erau bani gheaţă
Evenimente

Video Individul care a intrat înarmat într-o bancă din Iași, de negăsit. A plecat cu coada între picioare, după ce a aflat că în sediu nu erau bani gheaţă

Individul care a intrat înarmat într-o bancă din Iași, de negăsit. A plecat cu coada între picioare, după ce a aflat că în sediu nu erau bani gheaţă

Jaf armat în Iaşi. Un individ înarmat cu un pistol a intrat într-o bancă din oraş şi a ameninţat angajaţii...

pe 27.09.2024 la 08:15
Jaf armat la o bancă din Iaşi. Un individ înarmat cu un pistol a ameninţat angajaţii dinăuntru să îi dea banii, însă a plecat cu mâinile goale
Evenimente

Video Jaf armat la o bancă din Iaşi. Un individ înarmat cu un pistol a ameninţat angajaţii dinăuntru să îi dea banii, însă a plecat cu mâinile goale

Jaf armat la o bancă din Iaşi. Un individ înarmat cu un pistol a ameninţat angajaţii dinăuntru să îi dea banii, însă a plecat cu mâinile goale

Jaf armat, la Iaşi, cu puţin timp în urmă. Un individ înarmat cu un pistol a intrat într-o bancă din oraş...

pe 26.09.2024 la 20:58
A fost prins vinovatul care a dat foc intenționat la două case din Gura Văii, Brașov. Bărbatul de 60 de ani are probleme cu alcoolul
Evenimente

Video A fost prins vinovatul care a dat foc intenționat la două case din Gura Văii, Brașov. Bărbatul de 60 de ani are probleme cu alcoolul

A fost prins vinovatul care a dat foc intenționat la două case din Gura Văii, Brașov. Bărbatul de 60 de ani are probleme cu alcoolul

Poliţiştii l-au prins pe bărbatul suspectat că a dat foc la două case din Gura Văii. Este vorba despre un bărbat de 60 de...

pe 26.09.2024 la 15:07
Datornicii la ANAF vor primi înștiințările prin Poșta Română și vor putea să facă plata direct prin poștași
Evenimente

Video Datornicii la ANAF vor primi înștiințările prin Poșta Română și vor putea să facă plata direct prin poștași

Datornicii la ANAF vor primi înștiințările prin Poșta Română și vor putea să facă plata direct prin poștași

ANAF bate palma cu Poşta Română pentru amnistia fiscală. Ministerul Finanţelor vrea ca Poşta Română să...

pe 24.09.2024 la 14:08
Românii, campioni la stat. Suntem pe locul 5 într-un top mondial al sedentarismului: care sunt cele mai des folosite scuze
Evenimente

Video Românii, campioni la stat. Suntem pe locul 5 într-un top mondial al sedentarismului: care sunt cele mai des folosite scuze

Românii, campioni la stat. Suntem pe locul 5 într-un top mondial al sedentarismului: care sunt cele mai des folosite scuze

Suntem campioni la stat. Statisticile ne plasează pe locul 4 la nivel european și 5 la nivel mondial la sedentarism....

pe 23.09.2024 la 20:19
Caz tulburător în Iaşi. Şi-a violat propria soră de 11 ani, a filmat şi a postat totul pe internet. Adolescent de 17 ani, trimis în judecată
Evenimente

Video Caz tulburător în Iaşi. Şi-a violat propria soră de 11 ani, a filmat şi a postat totul pe internet. Adolescent de 17 ani, trimis în judecată

Caz tulburător în Iaşi. Şi-a violat propria soră de 11 ani, a filmat şi a postat totul pe internet. Adolescent de 17 ani, trimis în judecată

Caz teribil în Iaşi. Un adolescent de 17 ani a fost arestat pentru că a violat o fată de 11 ani, propria rudă. Mai mult,...

pe 23.09.2024 la 13:55
Arta veche de sute de ani pentru care pasionaţii scot din buzunar mii de euro. "Vreau să aduc o viaţă puţin mai lungă lucrurilor vechi"
Evenimente

Video Arta veche de sute de ani pentru care pasionaţii scot din buzunar mii de euro. "Vreau să aduc o viaţă puţin mai lungă lucrurilor vechi"

Arta veche de sute de ani pentru care pasionaţii scot din buzunar mii de euro. "Vreau să aduc o viaţă puţin mai lungă lucrurilor vechi"

Flașnetarii din toată lumea și-au dat întâlnire în weekend la Iași. Notele muzicale jucăuşe, care au...

pe 23.09.2024 la 07:43
Adolescent din Bacău, bătut crunt de doi bărbaţi pe care i-a înjurat
Evenimente

Video Adolescent din Bacău, bătut crunt de doi bărbaţi pe care i-a înjurat

Adolescent din Bacău, bătut crunt de doi bărbaţi pe care i-a înjurat

Incident șocant în județul Bacău. Un adolescent de 15 ani a fost bătut cu brutalitate de doi vecini după ce...

pe 19.09.2024 la 13:49
Cum scapi de o lună de plată pentru cazarea la cămin. Tot mai mulţi studenţi aleg metoda: "E ceva ce n-am mai făcut şi îmi place"
Educaţie

Video Cum scapi de o lună de plată pentru cazarea la cămin. Tot mai mulţi studenţi aleg metoda: "E ceva ce n-am mai făcut şi îmi place"

Cum scapi de o lună de plată pentru cazarea la cămin. Tot mai mulţi studenţi aleg metoda: "E ceva ce n-am mai făcut şi îmi place"

Studenţii au altă povară de dus. Nu e uşor să pleci de acasă şi să iei viaţa în propriile mâini. Măcar camera...

pe 18.09.2024 la 17:49
Două surori cu visuri mari au intrat de mână pe uşa Facultăţii de Medicină din Iaşi. Bianca şi Carina vor să devină medici şi să-şi facă părinţii mândri
Evenimente

Video Două surori cu visuri mari au intrat de mână pe uşa Facultăţii de Medicină din Iaşi. Bianca şi Carina vor să devină medici şi să-şi facă părinţii mândri

Două surori cu visuri mari au intrat de mână pe uşa Facultăţii de Medicină din Iaşi. Bianca şi Carina vor să devină medici şi să-şi facă părinţii mândri

Emoţii mari la Universitatea de Medicină din Iaşi. Bobocii şi-au îmbrăcat astăzi primele halate albe din viaţa...

pe 18.09.2024 la 17:46
Bărbatul care a bătut cu bestialitate un copilaş de patru ani din Vrancea, eliberat după câteva ore. Părinţii spun că vecinul lor ar fi vrut să îl abuzeze pe cel mic
Fii Observator

Video Bărbatul care a bătut cu bestialitate un copilaş de patru ani din Vrancea, eliberat după câteva ore. Părinţii spun că vecinul lor ar fi vrut să îl abuzeze pe cel mic

Bărbatul care a bătut cu bestialitate un copilaş de patru ani din Vrancea, eliberat după câteva ore. Părinţii spun că vecinul lor ar fi vrut să îl abuzeze pe cel mic

Caz revoltător în judeţul Vrancea. Un copil de 4 ani a ajuns la terapie intensivă după ce a fost bătut de un vecin...

pe 18.09.2024 la 13:48
Evaluare Naţională pentru clasele a II-a și a VI-a. Ce modificări îi aşteaptă pe elevi în anul şcolar 2024 - 2025

Noi modificări pentru elevii care susţin Evaluarea Naţională în acest an! 

pe 18.09.2024 la 08:40
Desculț pe prispă
Opinii

Desculț pe prispă

Desculț pe prispă

Are 12 ani, ochi albaștri, picioarele goale și stă pe o prispă. Nu descriu un tablou, ci realitatea din teren, realitatea...

pe 17.09.2024 la 15:00
Ce înseamnă starea de alertă instituită în Galați și Vaslui, după inundațiile catastrofale. Risc major de viituri pe râuri din Moldova, în următoarele ore
Evenimente

Video Ce înseamnă starea de alertă instituită în Galați și Vaslui, după inundațiile catastrofale. Risc major de viituri pe râuri din Moldova, în următoarele ore

Ce înseamnă starea de alertă instituită în Galați și Vaslui, după inundațiile catastrofale. Risc major de viituri pe râuri din Moldova, în următoarele ore

Aseară a fost decretată stare de alertă pentru judeţele Vaslui şi Galaţi,  grav afectate de ploile...

pe 17.09.2024 la 09:49
Un ieşean a sunat de 15.000 de ori la 112 pentru a-i înjura pe operatori
Evenimente

Un ieşean a sunat de 15.000 de ori la 112 pentru a-i înjura pe operatori

Un ieşean a sunat de 15.000 de ori la 112 pentru a-i înjura pe operatori

De la începutul anului şi până acum, peste un milion şi jumătate din apelurile la 112 au fost false. De exemplu, un...

pe 16.09.2024 la 08:40
Cum au ajuns cei 250 de lilieci în secția de cardiologie de la Sf. Spiridon. Rafila: Unul mai poate să intre din greşeală, dar 200 înseamnă că locuiau acolo

Film de groază la spitalul judeţean Iaşi! Sute de lilieci au invadat clinica unde sunt trataţi bolnavii de inimă. Mamiferele...

pe 04.09.2024 la 20:34
Un liceu din Iaşi e în plină renovare, deşi elevii încep şcoala în câteva zile
Educaţie

Video Un liceu din Iaşi e în plină renovare, deşi elevii încep şcoala în câteva zile

Un liceu din Iaşi e în plină renovare, deşi elevii încep şcoala în câteva zile

Câteva zile până la reluarea cursurilor, dar multe şcoli sunt nepregătite de venirea copiilor. În judeţul...

pe 04.09.2024 la 20:27
Secția de Cardiologie a Spitalului "Sf. Spiridon" din Iași, invadată de lilieci
Evenimente

Video Secția de Cardiologie a Spitalului "Sf. Spiridon" din Iași, invadată de lilieci

Secția de Cardiologie a Spitalului "Sf. Spiridon" din Iași, invadată de lilieci

Apariţie neaşteptată pe holurile Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Spiridon” Iași la Secţia de...

pe 04.09.2024 la 11:11
Trei copilaşi din Bacău au ajuns în comă la spital, după ce au fost spălaţi de mamă cu o soluţie pentru combaterea paraziților la animalele

Trei copilaşi au ajuns în comă la secţia Pediatrie din cadrul Spitalului Județean de Urgenţă Bacău, după ce au fost...

pe 04.09.2024 la 10:33
ULTIMELE ȘTIRI Vezi ultimele stiri