Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Un Trabant din '81 și un Mercedes din '36, vedete pe traseul Bucureşti-Giurgiu. Proprietari se tem că statul va impune taxe uriașe

Colecţionarii de maşini de epocă şi-au scos astăzi bijuteriile pe traseul primului raliu organizat în România în 1904, Bucureşti-Giurgiu. 70 de vehicule, unele din ele vechi de 100 de ani, au atras privirile tuturor. S-ar putea să fi fost ultimul astfel de eveniment organizat în România. Guvernul pregăteşte taxe uriaşe pentru maşinile istorice, iar mulţi proprietari sunt hotărâţi să le vândă în străinătate.  

de Cristi Popovici

la 23.09.2023 , 20:52

  • Cristi Popovici, reporter: Ne aflăm într-o maşină Mercedes-Benz W21 din 1936. Era abandonată pe un câmp din Otopeni, într-o fermă de cai, când domnul Rocco, şoferul nostru de astăzi  a văzut-o şi a cumpărat-o cu 2500 de dolari în 2001. Apoi, cât a investit în ea ca să arate impecabil, e secret, să nu afle soţia!

A fost dragoste la prima vedere şi nici toţi banii din lume nu l-ar face pe proprietar să o vândă. 

Toate maşinile care au participat la raliul Bucureşti - Giurgiu au poveşti aparte

Vezi și

Unele sunt din vremea prohibiţiei americane, altele de când Dacia avea un concurent serios în anii comunismului.

Pe acelaşi subiect
  • Ruxandra Enăceanu Tudoraş, proprietară de Trabant: Trabantul ăsta e din 1981 şi a fost Trabantul familiei, îl avem în familie de când m-am născut eu, a avut tata grijă de el şi acum l-a predat generaţiei următoare
  • Reporter: Cum reacţionează lumea când vă vede pe stradă?
  • Crăiţa Ţarălungă, colecţionară maşini de epocă: În general, cu un  zâmbet, ceea ce mă bucură că mă încarcă pe mine de energie pozitivă şi în acelaşi timp şi pe ei, de vreme ce zâmbesc.

Guvernul ar putea introduce impozite uriașe pentru mașinile de epocă

Ar putea fi ultimele parade cu maşini istorice pe care le vedem în România şi asta pentru că noile legi fiscale ar putea introduce impozite uriaşe pentru aceste autoturisme.

  • Răzvan Bădulescu, proprietar maşină de epocă: La maşina mea cu motor de 3.300, ar trebui să plătesc undeva la 6.000 de lei pe an, sumă care, sincer, mă depăşeşte din toate punctele de vedere. 
  • Proprietar maşină de epocă: Nu vorbim de un bun de lux, vorbim despre trecut şi dacă nu avem grijă de trecut, va dispărea. Ideea de a impozita maşinile istorice, ceva care nu se face nicăieri în lume, este o aberaţie.
  • Lucian Drăgan, colecţionar maşini de epocă: Eu sunt încrezător că nu se va întâmpla acest lucru, pentru că vorbim de o formă culturală, vorbim de maşini de 100 de ani care prin cultură ne arată istoria automobilismului în lume.

În România sunt aproape 11.000 de astfel de vehicule înregistrate şi peste 4.000 de colecţionari. Dacă vor fi nevoiţi să plătească impozit pe autoturismele de epocă, mulţi sunt decişi să le radieze şi să le înmatriculeze apoi în altă ţară.

Cristi Popovici Like

Nu poți să fii jurnalist dacă nu iubești adrenalina, provocările și, mai ales, oamenii. Este una dintre cele mai palpitante meserii din lume.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri Auto » Un Trabant din '81 și un Mercedes din '36, vedete pe traseul Bucureşti-Giurgiu. Proprietari se tem că statul va impune taxe uriașe