Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Cele mai așteptate filme spaniole se văd în AntenaPLAY

AntenaPLAY vine cu o veste importantă pentru toți pasionații de filme spaniole. Începând cu 1 iunie 2024, platforma de streaming a adăugat patru producții apreciate. „Love & Revolution”, „The Cuckoo’s Curse”, „The Kings of the World” și „Something is about to happen” se numără printre cele mai atractive titluri ale verii din AntenaPLAY. Comedie, mister, aventură și iubire - toate se îmbină pentru o ofertă ideală pentru orice cinefil.

de Redactia Observator

la 11.06.2024 , 12:09

Pe lângă serialele captivante și competițiile sportive pe care platforma de streaming le pune la dispoziție din 1 iunie 2024, abonații se pot bucura și de patru producții spaniole fascinante. „The Cuckoo’s Curse”, „Something is about to happen”, „Love & Revolution” și „The Kings of the World” sunt filmele ce vor face orice seara de iunie mai frumoasă și palpitantă. Iată ce intrigă se află în spatele fiecărei producții.

„The Cuckoo’s Curse”

„The Cuckoo’s Curse” este un film spaniol bazat pe întâmplări supranaturale. În centrul atenției se află Marc (Jorge Suquet) și Anna (Belén Cuesta) care decid să facă schimb de case cu Hans (Rainer Reiners) și Olga (Hildegard Schroedter), un cuplu de pensionari pe care l-au cunoscut pe Internet. Situația ia o întorsătură neașteptată pentru Marc și Ana, care încep să trăiască un adevărat coșmar în locuința sumbră a cuplului.

Articolul continuă după reclamă

„Something is about to happen”

„Something is about to happen”, filmul spaniol lansat în 2023, se încadrează în categoriile de dramă și groază. Acesta spune povestea unei specialiste în IT care devine șofer de taxi, după ce compania în care lucra dă faliment. Viața Luciei (Malena Alterio) se schimbă complet atunci când noul său job o pune în situația de a cunoaște noi oameni. Aventura prin care trece personajul principal îi va ține în suspans pe oamenii din fața micilor ecrane.

„Love & Revolution”

Din 1 iunie 2024, „Love & Revolution” este disponibil pe AntenaPLAY. Producția spaniolă este o dramă ce îl aduce în prim plan pe Miguel (Omar Banana). Acțiunea se petrece în Sevilla, 1977, atunci când tânărul, fiul lui Reme (Ana Wagener), o văduvă în vârstă de 50 de ani, este primul membru al familiei care ajunge la facultate. Totul ia o întorsătură neașteptată atunci când Miguel anunță că vrea să participe la un concurs pentru cântăreți. Într-un moment în care homosexualitatea este o crimă, Reme va ajunge să se implice în mișcarea LGBT.

„The Kings of the World”

„The Kings of the World” (2022) este un film de aventură și dramă ce ilustrează povestea a cinci tineri care trăiesc pe străzile din Medellin. Rá (Carlos Andrés Castañeda), Culebro (Cristian David Duque), Sere (Davison Florez), Winny (Cristian Campaña) și Nano (Brahian Acevedo) vor porni într-o adevărată aventură către necunoscut, unde vor întâmpina situații neașteptate. Tot ce își doresc este ca Rá (Carlos Andrés Castañeda) să își revendice bucata de pământ pe care a moștenit-o după un lung proces de retrocedare.

Iată ce alte filme și seriale mai sunt disponibile în AntenaPLAY.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
V-aţi încuraja copiii să lucreze încă din facultate?
Observator » AntenaPLAY » Cele mai așteptate filme spaniole se văd în AntenaPLAY