Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Reacția lui Geoană, acuzat de plagiat: "Nu există similitudini. Cineva se trezește să vină cu o acuzație falsă"

Secretarul adjunct al NATO, Mircea Geoană, a reacționat după ce a fost acuzat că a plagiat în teza de doctorat, susținută în 2005. Numărul 2 din Alianță spune că aceste acuzații sunt false, lucrarea sa fiind analizată de mai multe softuri anti-plagiat, reieșind că "nu există similitudini" cu alte lucrări. "Nu pot decât să mă gândesc la rea-intenție sau rea-credință", spune acesta. 

de Redactia Observator

la 01.07.2024 , 12:10

Reacția lui Mircea Geoană, după ce a fost acuzat că a plagiat la doctorat Reacția lui Mircea Geoană, după ce a fost acuzat că a plagiat la doctorat - Facebook

Mircea Geoană a fost acuzat că a plagiat în teza de doctorat pe care a susținut-o, în urmă cu aproape 20 de ani, la Academia de Studii Economice din București, potrivit unui articol publicat de jurnalista Emilia Șercan în PressOne.

Potrivit sursei citate, numărul 2 din NATO ar fi copiat cel puțin 78 de pagini din cele 279 ale lucrării de doctorat, preluând fără atribuire din diverse surse. Acesta ar fi folosit o tehnică de preluare neautorizată de conținut: plagiatul prin traducere, scrie jurnalista Emilia Șercan.

În urma acestor acuzații, profesorul Radu Mușetescu de la ASE) a explicat pe Facebook că după ce lucrarea de doctorat a fost analizată de trei softuri anti-plagiat a reieșit că gradul de similitudine cu alte lucrări sau documente scrise anterior nu depășește nivelul de 0.9%.

Articolul continuă după reclamă

La scurt timp a reacționat pe Facebook și potențialul candidat la președinția României. Mircea Geoană a transmis că atunci "când mai multe softuri anti-plagiat spun că NU există similitudini și totuși cineva se trezește să vină cu o acuzație falsă, nu pot decât să mă gândesc la rea-intenție sau rea-credință."

Pe acelaşi subiect

Explicația integrală a lui Mircea Geoană

"Din seria caută până găsești și, dacă nu găsești, inventează, mă trezesc astăzi cu o acuzație de plagiat a tezei de doctorat pe care am terminat-o acum 20 de ani. De ce astăzi? Probabil pentru că unii s-au speriat de discuțiile din spațiul public despre o posibilă candidatură a mea. Specialiști în domeniu s-au pronunțat deja public asupra unei teze la care am muncit timp de ani de zile. Când mai multe softuri anti-plagiat spun că NU există similitudini și totuși cineva se trezește să vină cu o acuzație falsă, nu pot decât să mă gândesc la rea-intenție sau rea-credință. 

Lăsând la o parte părerile personale despre ce ar fi trebuit să scriu în teză (nu știam că este o lucrare colectivă și trebuie să cer părerea unor oameni care nu sunt specialiști în domeniu!), pe fond, cele menționate și conceptul de plagiat sunt lucruri total diferite. Voi fi întotdeauna un promotor al valorilor de orice fel, dar, în același timp, nu am cum să nu sancționez impostura intelectuală, cu valențe și intenții politicianiste. 

Mă așteptam la astfel de atacuri murdare, așa cum, de 3 luni, anumite posturi de televiziune duc o campanie de denigrare la adresa mea. Încă o campanie de fake news nu e nimic nou sub soare. Am în spate o carieră de studii în țară și străinătate în inginerie, drept, administrație publică, economie. Am făcut acest doctorat nu pentru a avea o floare la butonieră sau din nevoia de a ocupa vreo funcție, ci din curiozitate intelectuală și dorința de a cunoște și de a mă perfecționa continuu. Nu voi permite nimănui, din motive exclusiv electorale și, în mod evident, motivat politic, să pună la îndoială o viață de muncă și studii făcute la cel mai înalt nivel de probitate și profesionalism", a scris Mircea Geoană, pe Facebook.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Alegeri prezidenţiale 2024 » Reacția lui Geoană, acuzat de plagiat: "Nu există similitudini. Cineva se trezește să vină cu o acuzație falsă"