Portretul Anei Birchall, candidată la alegerile prezidenţiale 2024. Biografie, studii, avere, familie
Românii îşi aleg în acest an un nou preşedinte, astfel că aproape 19 milioane de cetăţeni cu drept de vot sunt aşteptaţi la urne pentru alegerile prezidenţiale 2024, care ar urma să se desfăşoare în două tururi de scrutin. Ana Birchall este unul din cei 14 candidaţi de pe lista alegerilor prezidenţiale din acest an.
- Ce vor românii de la România? Fii parte a campaniei Observator. Spune-ne ce vrei TU de la România printr-un video de 30 de secunde
- Premiera noului sezon Chefi la cuțite din 17 Noiembrie, Duminică 20:00, Luni, Marți și Miercuri 20:30 pe Antena 1 și AntenaPLAY
- Cât economisim dacă punem deoparte 1 leu pe zi, timp ce 5 ani. Cum să împărţim banii ca să nu trăim de la o lună la alta
14 candidaţi îşi încearcă norocul la alegerile prezidenţiale 2024, iar printre aceştia o regăsim şi pe Ana Birchall, cunoscută mai ales pentru faptul că a fost ministrul Justiţiei în timpul guvernării Vioricăi Dăncilă.
Ana Birchall este candidat independent la alegerile prezidenţiale 2024
Ana Birchall este avocat și om politic român. Şi-a început cariera în politică începând cu anul 2012, atunci când a fost aleasă deputat în județul Vaslui pe listele Partidului Social Democrat (PSD). Acum, Ana Birchall a ales să candideze ca şi candidat independent la alegerile prezidenţiale.
Scurtă biografie
- Portretul Alexandrei Păcuraru, candidată la alegerile prezidenţiale 2024. Biografie, studii, avere, familie
- Portretul lui Mircea Geoană, candidat la alegerile prezidenţiale 2024. Biografie, studii, avere, familie
- Portretul lui Kelemen Hunor, candidat la alegerile prezidenţiale 2024. Biografie, studii, avere, familie
- Portretul lui Marcel Ciolacu, candidat la alegerile prezidenţiale 2024. Biografie, studii, avere, familie
- Portretul lui George Simion, candidat la alegerile prezidenţiale 2024. Biografie, studii, avere, familie
- Portretul lui Cristian Terheş, candidat la alegerile prezidenţiale 2024. Biografie, studii, avere, familie
Ana Birchall, născută Ana Călin pe 30 august 1973 la Mizil, în judeţul Prahova şi a ales o carieră în drept. A intrat în politică în 2012, iar în timpul guvernării lui Victor Ponta, din aprilie 2014 Ana Birchall a fost înalt reprezentant al prim-ministrului pentru afaceri europene și parteneriatul cu SUA.
Din 4 ianuarie 2017 până în luna iunie a aceluiași an, a ocupat funcția de ministru delegat pentru Afaceri Europene în Guvernul Grindeanu și, între 9 și 23 februarie 2017, a asigurat interimatul postului de ministru al justiției după demisia lui Florin Iordache în urma protestelor generate de promovarea ordonanței de urgență ce decriminaliza unele fapte de corupție.
Între 24 aprilie 2019 și 4 noiembrie 2019 a ocupat funcția de ministru al Justiției în Guvernul Dăncilă.
În data de 12 noiembrie 2019 a fost exclusă din Partidului Social Democrat, drept pedeapsă pentru că în calitate de ministru al justiției a refuzat să promoveze măsurile propuse de partid și care slăbeau lupta anti-corupție și statul de drept.
Ce studii are Ana Birchall
Ana Birchall este licențiată în științe juridice și șefă de promoție. A ales să urmeze cursurile de masterat în drept la Yale Law School din SUA. A absolvit masteratul în drept cu mențiunea „magna cum laude” în cursuri precum „Dreptul falimentului”, „Reorganizare financiară – bancară și comercială și dreptul internațional”.
Ana Birchall și-a continuat studiile la Yale Law School, urmând cursurile de doctorat sub îndrumarea decanului facultății, Anthony T. Kronman. Tema lucrării ei de doctorat este „Dreptul falimentului aplicat sistemelor bancare din țările Europei centrale și de est”, o analiză comparativă a dreptului falimentului aplicabil sistemului bancar din SUA, Marea Britanie, Franţa, Germania, România, Ungaria, Polonia și Cehia.
Pe întreaga perioadă a studiilor de doctorat, Ana Birchall a beneficiat de bursa „Goldman Scholarship”, acordată de Yale Law School.
După terminarea doctoratului, Ana Birchall a lucrat ca avocat pe Wall Street în New York cu casa de avocatură White & Case, în cazuri precum: ENRON, MCI-Worldcom, United Airlines, US AIR și UPC.
Funcţii ocupate până în prezent
În 2003 Ana Birchall a decis să revină în România și să intre în politică, începându-și această carieră de pe poziția de consilier al ministrului afacerilor externe, apoi secretar executiv PSD pentru egalitate de șanse, actualmente fiind șefă a Departamentului de educație publică și cercetare al PSD și purtătoare de cuvânt a PSD București.
Ana Birchall este avocat, membru al Baroului București, și din 2008 a reluat colaborarea cu firma de avocatură White & Case LLP din New York, fiind responsabil al grupului de practică din domeniul insolvenței, restructurărilor financiare-bancare și faliment.
Începând cu luna aprilie 2010 Ana Birchall s-a alăturat firmei de avocatură Biriș Goran în calitate de șefă a grupului de practică în restructurări financiare și insolvență. Din 2012 s-a alăturat firmei de avocatură Mușat & Asociații în calitate de Of Counsel. În prezent Ana Birchall este consilier al Primului Ministru și secretar executiv PSD.
Totodată, Ana Birchall și-a continuat cariera academică fiind titularul cursului „Procedura insolvenței: reorganizarea judiciară și procedura falimentului” la Universitatea „Dimitrie Cantemir” din București, coordonatoare a grupului de cercetare privind dreptul falimentului și restructurări financiar-bancare la aceeași universitate.
De asemenea, Birchall este titulara aceluiași curs la Universitatea Ovidius din Constanța. Pe 9 decembrie 2012 Ana Birchall a fost aleasă deputat la Colegiul Uninominal nr. 5 Vaslui iar din aprilie 2014 a fost numită Înalt reprezentant al Primului Ministru pentru afaceri europene și parteneriatul cu SUA.
Ce avere are Ana Birchall
Conform declaraţiei sale de avere, 23 de milioane de euro reprezintă valoarea investiţiilor pe care Ana Birchall, candidata la preşedinţie, le deţine în companii private străine. Acelaşi document menţionează şi numeroase alte bunuri şi active, care relevă o situaţie financiară solidă.
Pe lângă investiţiile substanţiale în companii, Ana Birchall deţine mai multe proprietăţi, inclusiv terenuri şi apartamente în judeţele Suceava şi Prahova, achiziţionate între 1997 şi 2008. Printre acestea se numără un teren extravilan în Suceava, de 14.000 de metri pătraţi, dobândit în 2002, şi un apartament de 50 de metri pătraţi achiziţionat în 1997. Valoarea bijuteriilor sale ajunge la 65.000 de euro, acestea fiind dobândite între 1996 şi 2023. Totodată, Birchall deţine lingouri de aur în valoare de 411.686,75 de euro, achiziţionate în perioada 2011-2024.
Conturile şi depozitele bancare ale candidatei sunt răspândite în mai multe instituţii financiare din România şi din străinătate. În conturile sale din România, la BCR şi Banca Transilvania, se regăsesc sume importante, printre care 143.533,28 lei, 586,62 dolari şi 10.000 de euro. La City Bank din SUA, deţine 13.608,32 dolari, în timp ce în conturile deschise la HSBC Hong Kong se află 52.106 dolari.
Birchall a încasat venituri anuale de 48.000 de dolari din cedarea folosinţei unor bunuri din SUA, în timp ce în România a obţinut 18.265 de lei din aceleaşi surse. În plus, candidata a câştigat 72.175 de lei, 15.255 de dolari şi 2.470 de euro din încasări provenite din cupoane pentru titluri de stat.
Pe lângă veniturile proprii, soţul Anei Birchall contribuie cu un venit anual de 1.200.000 de dolari, provenit din salariul său. Veniturile din dobânzi sunt şi ele menţionate în declaraţia de avere, iar Societatea Naţională "Nuclearelectrica" SA i-a oferit un salariu şi o diurnă în valoare totală de 536.744 de lei.
Ce ştim despre familia candidatei şi unde locuieşte Ana Birchall
Din 1998 Ana Birchall este căsătorită cu omul de afaceri britanic Martyn Birchall. Au împreună un băiat, Andrew, născut în 2001, și locuiesc în București.
În mai 2008 a fost înregistrată pe numele ei o cerere de divorț la Judecătoria Sectorului 1 București. Ana Birchall a afirmat că a aflat din presă de această cerere și a înaintat o solicitare de anulare a cererii de divorț. De asemenea, Ana Birchall a demonstrat că CNP-ul este greșit, iar semnătura nu este a ei. Ea a mai afirmat că acest scandal este menit să o discrediteze, înaintea alegerilor locale și parlamentare, fiind convinsă ca împotriva sa s-a declanșat o campanie de denigrare și defăimare, cu atât mai mult cu cât numele ei era vehiculat ca un potențial viitor ministru al educației.
Ana Birchall este recunoscută pentru decizia de a proteja și delimita pe cât posibil viața de familie de viața publică din dorința de a asigura unui mediu de dezvoltare normală pentru copilul său minor. Astfel, până la declanșarea acestei campanii de defăimare si denigrare, viața privată a Anei Birchall nu a format subiect de dezbatere în mass media, avocata fiind cunoscută pentru activitatea și proiectele politice pe care le-a inițiat și promovat în special în zona socială.
Spre exemplu, în domeniul educației și cercetării, Ana Birchall a inițiat și susținut semnarea Pactului Național pentru Educație între toate partidele politice, sindicate, asociații de părinți și societatea civilă, lucru realizat în martie 2008, inclusiv cu susținerea Președinției României.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰