Video Ponta promite că îl scapă de probleme pe Georgescu dacă ajunge preşedinte: Voi opri toate dosarele politice
Biroul Electoral a confirmat astăzi: 11 candidaţi vor apărea pe buletinele de vot pentru Cotroceni. Viitorul preşedinte ar putea instala un nou Guvern. Marcel Ciolacu are postul garantat doar dacă va câştiga alegerile Crin Antonescu. Nicuşor Dan şi Elena Lasconi l-ar propune pe Ilie Bolojan în locul lui. Acelaşi birou electoral a publicat şi declaraţiile de avere ale candidaţilor!
Cu două săptămâni înainte de startul campaniei electorale, tensiunea se simte deja în Coaliţia pro-europeană. Întrebat de reporterul Observator cine ar trebui să deconteze un posibil eșec electoral, candidatul coaliţiei, Crin Antonescu, a răspuns ferm:
"Nu stau să păzesc nici PSD, nici PNL. Eu nu candidez pentru coaliția de guvernare, candidez pentru România. Dar un posibil eșec al domnului Nicuşor Dan cine îl decontează? Un posibil eșec al doamnei Lasconi, al domnului Simion? Ia verificaţi-le pe astea și pe urmă mă întrebați și pe mine!".
Victor Ponta nu vrea să audă de dosare politice în România
În cealaltă tabără, Victor Ponta şi-ar dori să atragă o parte dintre susţinătorii lui Călin Georgescu şi promite că l-ar scăpa de anchetele procurorilor.
- Cum se pot înscrie românii din diaspora pentru a vota prin corespondenţă la alegerile din mai. Condiţiile care...
- Ponta promite că îl scapă de probleme pe Georgescu dacă ajunge preşedinte: Voi opri toate dosarele politice
- Elena Lasconi a răbufnit după ce a fost întrebată dacă se va retrage din cursă: "Toată lumea tot asta aşteaptă"
- Ce averi au declarat la BEC Crin Antonescu, Victor Ponta, Nicușor Dan, George Simion și Elena Lasconi
- Cine sunt cei 11 candidaţi la alegerile prezidenţiale din luna mai. Cinci dintre ei au candidat şi în 2024
"Toate dosarele politice, inclusiv ale lui Călin Georgescu! Da, le voi opri pentru că eu nu vreau ca România să fie o țară cu dosare politice", a declarat Victor Ponta, candidat independent.
Din cei 11 candidaţi care vor apărea pe buletinul de vot pentru alegerile prezidenţiale, cinci au candidat şi anul trecut, iar patru luptă pentru Cotroceni fără să fie susţinuţi de partide politice. Analiştii se așteaptă la o victorie pe muchie de cuţit în lupta dintre pro-europeni şi suveranişti.
"Toată lumea se concentrează pe electoratul lui Călin Georgescu, care în ultimă instanță nu înseamnă mai mult de un sfert, hai să spunem 30% din voturile care s-au dat în primul tur. Nu uitați că la prezidențiale s-au prezentat aproape 10 milioane de alegători. Deci o treime. Și în Parlament tot așa stă situația", explică Andrei Ţăranu, analist politic.
Averile candidaţilor la prezidenţiale
Între timp, Biroul Electoral Central a făcut publice averile pretendenţilor la Cotroceni.
Crin Antonescu a declarat zero venituri, dar este unul dintre cei mai bogați candidați. Are 3 terenuri, 2 case şi 2 apartamente. Plus 340.000 euro în bănci şi bijuterii de 18.000 euro. Soţia lui, eurodeputata Adina Vălean, a câștigat anul trecut 235.000 de euro.
Victor Ponta deţine trei apartamente, dintre care unul în Turcia şi altul în Emiratele Arabe Unite. Are 140.000 de euro în conturi, a declarat venituri de 260.000 lei şi poartă ceasuri de 20.000 euro.
George Simion nu are nici case, nici terenuri. A strâns, însă, 60.000 de euro la botezul copilului, şi 137.000 de lei din salariul de parlamentar. A declarat şi economii: 250.000 de lei.
Nicuşor Dan locuieşte cu chirie în Capitală şi nu deţine nicio proprietate imobiliară. Are, totuşi, un teren la Predeal, peste 400.000 de lei economii şi 150.000 de euro datorii la bănci.
Elena Lasconi are 7 terenuri, 3 apartamente în Bucureşti şi o casă în Argeş.
Fostul ministru al Educației, Daniel Funeriu, a declarat bijuterii de 15.000 de euro şi două automobile de colecţie, marca Jaguar.
Campania electorală va începe oficial pe 4 aprilie.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰