Video George Simion, prins la mijloc în războiul "suveraniştilor". Gigi Becali îl atacă, iar Anamaria Gavrilă s-ar putea să nu se retragă
Război total între Gigi Becali și George Simion. După demisia din AUR, milionarul din Pipera a anunțat azi că va înființa un nou partid suveranist. Patronul FCSB spune că a dat 800.000 de euro pentru un loc de deputat pe listele AUR. În replică, George Simion l-a numit "trădător" într-un videoclip postat pe rețelele de socializare. Dar pentru liderul AUR a mai apărut o problemă: Anamaria Gavrilă dă semne tot mai clare că nu se va retrage din cursa prezidențială.
Gigi Becali, deputat neafiliat acum după demisia din AUR, a anunţat azi că va înfiinţa un nou partid politic. Latifundiarul din Pipera spune că nu îl va susţine pe George Simion în bătălia pentru Palatul Cotroceni.
"Trădătorii care au vrut să plece cred că au plecat până acum. Dacă sunt oameni de bună credinţă să-şi revizuiască atitutindea, să vină de partea poporului român. Nu de partea lui Hrebenciuc şi a celor care au organizat lovitura de stat", a declarat George Simion, candidat AUR la prezidenţiale.
"Voi face eu o mişcare suveranistă care va prelua toată mişcarea suveranistă falsă a lui. Pe mine m-au deranjat declaraţiile lui. A, păi nu mai sunt Daniel Sihastru? Eu sunt istorie? Pai cum mă, Daniel Sihastru e istorie mă, Georgică, mă tată mă?", spune Gigi Becali, deputat neafiliat.
Război total între Becali şi Simion
- Război total între Becali şi Simion: patronul FCSB spune că locul de deputat pe listele AUR l-a costat 800.000 de...
- Gigi Becali, nou atac la George Simion: "Tu care eşti hienă, îi spui leului că trebuie să se întoarcă?"
- CCR menţine decizia BEC de respingere a candidaturii Dianei Șoșoacă. George Simion are undă verde
- Sondaj AtlasIntel: Cât ar obține Nicușor Dan, George Simion, Anamaria Gavrilă, Crin Antonescu, Elena Lasconi și...
- Candidatura lui George Simion a fost validată de CCR. Decizia este definitivă
Gigi Becali susține că locul în Parlament pe listele AUR l-a costat 800.000 de euro. O sută de mii - împrumut pentru partid și 700.000 investiți în reconstrucția caselor din comuna Pechea, devastată de inundațiile de anul trecut. Acțiunea umanitară a fost asumată de partidul AUR, iar asta i-a adus voturi în plus lui George Simion.
"Ia, mă, Georgică, bani cât vrei tu la Pechea ca să strângi voturi. Păi nea Gigi, am făcut cu Pechea 5% în plus. Păi bine, mă Georgică, nu mai sunt eu omul ăla: nea Gigi eşti acasă? Hai că trec pe la mata. Eu care acum vreo 2 ani mă purtam cu tine ca cu băiatul meu. Ia să aibă baiatu bani în Spania", spune Gigi Becali, deputat neafiliat.
Dincolo de conflictul deschis cu patronul FCSB, George Simion s-a mai ales cu o problemă. Anamaria Gavrilă nu dă semne că ar vrea să se retragă din cursa prezidenţială. Şefa POT a fost validată luni de Biroul Electoral Central, iar Curtea Constituţională va lua miercuri o decizie definitivă în cazul său.
"Noi am văzut până acum că sondajele sunt extrem de greşite. Va merge mai departe cel sau cea care are cele mai multe şanse ca mişcarea suveranistă să reuşească", a declarat Anamaria Gavrilă, candidat POT la prezidenţiale.
În tot acest context, George Simion a atacat din nou Uniunea Europeană şi spune că Federaţia Rusă nu a influenţat alegerile din România. "Nu există dovezi credibile de interferență din partea Rusiei. Dar a existat, într-adevăr, o interferență externă. A venit din Bruxelles, din Paris, de la elita globalistă care vede România ca un pion în jocurile sale geopolitice", a declarat George Simion, candidat AUR la prezidenţiale.
Potrivit legii, candidaţii se pot retrage până miercuri la miezul nopţii. Cei care depăşesc acest moment vor rămâne înscrişi pe buletinele de vot.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰