Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Update Rezultate parţiale Sectorul 2: Hopincă - 43,25%, Mihaiu - 42,69%. Radu Mihaiu, plângere penală împotriva BEC Sector 2 pentru abuz în serviciu

Alegeri locale 2024. Candidatul Alianţei electorale PSD - PNL, Rareş Hopincă, a câştigat funcţia de primar al Sectorului 2 al Capitalei, potrivit rezultatelor parţiale prezentate marţi de Autoritatea Electorală Permanentă.

de Ana Grigore

la 11.06.2024 , 15:00

UPDATE: Primarul Sectorului 2 Radu Mihaiu a anunţat că o să depună plângere penală împotriva Biroului Electoral Sector 2 pentru abuz în serviciu şi instigare la fals în acte publice. „Se vede cu ochiul liber modul în care se încearcă fraudarea alegerilor de la Sectorul 2, vom extinde plângerile la mai multe secţii unde tot procesul de vot a fost pus sub semnul întrebării, cu buletine preştampilate în ziua votului, cu chei de control care nu se închideau, cu presiune pusă pe preşedinţii nedormiţi”.

Plângere penală pentru abuz în serviciu 

„Am crezut că situaţia de la Sectorul 2 se poate închide civilizat, dar deja abuzurile sunt de nepermis. Depunem plângere penală împotriva Biroului Electoral Sector 2 pentru abuz în serviciu şi instigare la fals în acte publice. Legea nu poate fi călcată în picioare din interese politice! Nu se poate trece cu forţa peste comisia din secţie care declară în scris că rezultatul este viciat flagrant”, a scris Radu Mihaiu, marţi pe Facebook.

Articolul continuă după reclamă

El a mai spus că se vede cu ochiul liber cum este încercată fraudarea alegerilor de la Sectorul 2 şi a adăugat că va extinde plângerile la mai multe secţii unde tot procesul de vot este îndoielnic.

Pe acelaşi subiect

„Se vede cu ochiul liber modul în care se încearcă fraudarea alegerilor de la Sectorul 2, vom extinde plângerile la mai multe secţii unde tot procesul de vot a fost pus sub semnul întrebării, cu buletine preştampilate în ziua votului, cu chei de control care nu se închideau, cu presiune pusă pe preşedinţii nedormiţi. Iar cel mai grav, pe secţiile închise (multe forţat), există 504 voturi exprimate care nu se regăsesc nicăieri. Repet, ca să fie clar, 504 oameni au votat, dar opţiunea lor nu apare de niciun fel”, a conchis edilul de sector.

Tot marţi, Radu Mihaiu a acuzat că i-a fost respinsă politică, din cauza PSD, cererea sa de renumărarea voturilor în acest sector, cu toate că cei din comisia de numărare a recunoscut, în scris, eroarea. Candidatul ADU pentru un nou mandat de edil a adăugat că va soliciat Biroului Electoral Central să intervină.

UPDATE: Candidatul Dreptei Unite în Sectorul 2, Radu Mihaiu, cere intervenția BEC. El susține că într-o secția voturile sale au fost trecute în dreptul unei contracandidate. „În anul 2024 ar fi o rușine să avem alegeri puse sub semnul întrebări în asemenea hal”, afirmă el.

„Aceasta era secția pe care majoritatea PSD din BES Sector 2 nu a vrut să o mai analizeze. Și ne-au respins politic cererea de renumărare. Deși comisia de numărare a recunoscut eroarea. În scris. Ce s-a întâmplat: luni, la ora 7 dimineața, după peste 24 de ore de stat în secție, membrii comisiei de numărare au transcris din greșeală 333 de voturi în dreptul doamnei Bughiu, în loc să fie în dreptul meu. Și 47 în dreptul meu, în loc să le treacă la doamna Bughiu. De altfel, e singura secție unde doamna Bughiu are un număr așa de mare de voturi. O eroare care poate fi ușor verificată, prin renumărarea voturilor din acea secție”, scrie pe Facebook Radu Mihaiu.

El afirmă că eroarea comisiei nu e greu de înțeles.

„Comasarea alegerilor a transformat acest scrutin într-un coșmar pentru delegați. Unii au stat și 40 de ore! Au avut de numărat buletine din 5 tipuri de alegeri și s-au strecurat nepermis de multe erori. Ce nu e de înțeles e de ce nu vrea PSD să avem o numărătoare corectă. Cer Biroului Electoral Central să intervină la Sectorul 2. În anul 2024 ar fi o rușine să avem alegeri puse sub semnul întrebări în asemenea hal. Și să nu se lase influențat de AEP sau alte forțe politice”, încheie Mihaiu.

Update: Conform datelor centralizate (până la ora 9,00) din 190 de secţii de votare, postate pe site-ul prezenta.roaep.ro, Rareş Hopincă a obţinut 43,25% din voturi (49.172 voturi). Principalul său contracandidat - Radu Nicolae-Mihaiu, candidatul Alianţei Dreapta Unită USR - PMP - Forţa Dreptei,- a obţinut 42,69% din voturi (48.532 voturi).

Pe locul al treilea în acest sector s-a clasat candidatul SOS România - Iolanda Luminiţa Bughiu, care a obţinut 8,04% din voturi (9.145 voturi).

Cum se prezintă situaţia în sectorul 2

Situaţia în Sectorul 2, după încărcarea voturilor din 190 de secţii, se prezintă astfel:

  • Rareş Hopincă (candidatul PSD - PNL) - 43,25% (49.172 de voturi)
  • Radu Nicolae-Mihaiu (Alianţa Dreapta Unită USR - PMP - Forţa Dreptei) - 42,69% (48.532 de voturi)
  • Iolanda Luminiţa Bughiu (SOS România) - 8,04% (9.145 de voturi)
  • Andrei Gabriel Golgoţiu (REPER) - 6,02% (6.842 de voturi)

Potrivit BEC, în Sectorul 2, prezenţa la vot a fost de 42,17%.

Ştire iniţială: A fost noapte albă în primele două sectoare ale Capitalei. Dar şi huiduieli şi acuzaţii grave. Asta, deoarece diferenţa dintre scorurile obţinute de primii candidaţi a fost foarte mică. Biroul Electoral al Sectorului 1 a decis, aseară, să suspende numărarea voturilor, la sesizarea actualei primăriţe, Clotide Armand. Mai mulţi preşedinţi de secţie au fost lăsaţi să stea zeci de ore în căldură, în Sectorul 2, iar spiritele s-au încins de-a dreptul. Primarul în funcţie, Radu Mihaiu acuză că îi lipsesc peste două sute de voturi dintr-o secţie. Scandal cu huiduieli a fost şi în faţa unei secţii de votare din Focșani, acolo unde doi contracandidaţi au depus plângeri penale unul împotriva celuilalt. 

Bătălia pentru Sectorul 2 al Capitalei a început încă de luni dimineaţa, după ce rezultatele parţiale l-au dat câştigător pe Rareș Hopincă, candidat din partea Alianţei PSD - PNL. Cum, diferenţa dintre el şi actualul primar, şi el candidat, dar din partea Alianţei URS-PMP, a fost foarte mică, de aproximativ un punct, acuzaţiile au început să curgă imediat. Radu Mihaiu chiar s-a plâns de fraudă, susţinând că i s-ar fi furat 280 de voturi dintr-o secţie. 

Acuzaţii grave de fraudă

"Se cere anularea unor procese verbale legale pentru renumărare. În regulă, poate că ar trebui să renumere colegii dânsului voturile până când iese domnul Mihaiu, nu? Dacă aşa e democraţia", a declarat Rareş Hopincă, candidat PSD-PNL.

"Cifrele pentru un candidat, pentru mine, au fost trecute în dreptul altui candidat, iar cifrele celuilalt candidat, au fost trecute în dreptul meu", susţine Radu Mihaiu, candidat la Primăria Sectorului 2.

Cum miza e foarte mare: Primăria Sectorului 2, fiecare candidat, dar şi susţinătorii săi, au făcut noapte albă în faţa Biroului Electoral de Sector. 

"Înfrângerea este înfrângere. Să o accepte cu demnitate şi să trecem la treabă. E simplu!", spune Paula Paşciucă, consilier.

"Contest această decizie la Biroul Electora Municipal, după care voi merge în instanţă, dacă nici aceasta nu face un lucru extraordinar de simplu, să numere voturile de faţă cu toţi candidaţii.", mai spune Radu Mihaiu, candidat la Primăria Sectorului 2. 

"Am depus astăzi contestaţie. Încercam să aflu şi eu ce se întâmplă cu ea, probabil că va fi şi a mea respinsă. Aştept să se termine numărătoarea şi să vedem ce va ieşi la final", a declarat Iolanda Liminiţa Bughiu, candidat SOS România. 

Scandal şi în sectorul 1

Şi în Sectorul 1, rezultatele alegerilor locale au lăsat în urma lor revoltă şi scandal. Asta, după ce Biroului Electoral de Sector, a decis aseară, suspendarea procesului electorală, până în această dimineaţă. O situaţie parcă trasă la indigo, cu cea din urmă cu patru ani.  

"Este o situaţie absolut fără precedent. Peste tot au fost încheiate procesele verbale. Au fost predate buletinele de vot, însă, în acest moment, parcă repetitiv, după patru ani de zile, la Sectorul 1, din Bucureşti, se întâmplă o chestiune de o gravitate absolută", spune Rareş Bogdan, prim-vicepreşedintele PNL. 

"Există un precedent extrem de grav, şi iată că, deşi ştiau că oamenii nu mai au încredere în procesul electoral, iată că şi-au bătut joc din nou". spune Ramona Bruynseels, candidat la Primăria Sectorului 1.

Această sistare vine după ce mai mulți președinți de secții de votare au fost ținuți peste 40 de ore în căldură, fără apă şi fără hrană. 

"Haosul, debandada şi circul au fost extrem de prezente în Sector. Ce avem în spatele nostru e o lipsă de respect şi o umilinţă pentru oamenii, care la urma urmei lucrează pentru democraţie", a declarat George-Cristian Tuță, candidat la Primăria Sectorului 1.

Cum rezultate din sectorul 1 sunt încă neclare, oamenii, vor fi nevoiţi să se întoarcă în această dimineaţă pentru numărarea voturilor. 

"Noi nu vom renunţa la niciun milimetru. Vom sta aici. Ne vom asigura că voturile cetăţenilor nu sunt furate. Munca lor nu este batjocorită", mai spune George-Cristian Tuță, candidat la Primăria Sectorului 1.

Până când situaţia se va clarifica, sacii vor rămâne sub supravegherea poliţiştilor şi jandarmilor.

"Ne vom asigura prin efectivele de la fiecare locație, că aceste spaţii de depozitare, vor fi sigilate", spune Cornel Stoica, Jandarmeria Capitalei. 

"La nivel naţional, în 22 de judeţe avem situaţia în care deşi s-au terminat numărătorile, numărătoarea voturilor a fost finalizată, s-a suspendat transportul voturilor către locaţiile birourilor electorale", a declarat Georgian Drăgan, purtător de cuvânt IGPR.

Scandal cu huiduieli a fost şi în fața unei secții de votare din Focșani după ce candidatul PSD la șefia Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici, a intrat sa asiste la numărarea voturilor  din cauza unor suspiciuni de fraudare. 

"M-am deplasat, pentru că am acest drept şi legal şi constituţional de a fi ales şi să îmi apăr votul dat de vrânceni. Nimeni nu are voie să altereze", a declarat Nicuşor Halici, candidat PSD la şefia CJ Vrancea. 

Nici contracandidatul PNL, Dragoș Ciubotaru, nu a lăsat garda jos şi l-a reclamat pe adversar la poliţie. "L-am filmat pe domnul Halici pe geam, era dânsul cu încă 10 membrii PSD şi am aşteptat oră, am transmis treaba asta oamenilor. Oamenii s-au adunat aici pentru că ei ştiu toţi că m-au votat", spune Dragoș Ciubotaru, candidatul PNL la şefia CJ Vrancea. 

Şi în cazul celor doi, diferenţa de voturi a fost foarte mică.

Ana Grigore Like

Mereu am fost curioasă să aflu ce se întâmplă în jurul meu, să cunosc oameni și povești. Meseria aceasta mă caracterizează cel mai bine și cred că ea m-a ales pe mine înainte ca eu să o aleg pe ea.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Alegeri locale 2024 » Rezultate parţiale Sectorul 2: Hopincă - 43,25%, Mihaiu - 42,69%. Radu Mihaiu, plângere penală împotriva BEC Sector 2 pentru abuz în serviciu