Video Membrii secţiilor de votare, leşinaţi printre sacii cu voturi, la cozi interminabile. Cât sunt plătiţi pe zi
Comasarea alegerilor a provocat haos fără precedent la predarea buletinelor de vot. Au rezultat peste 45 de milioane de buletine de numărat şi introdus în sistem unul câte unul. Membrii secţiilor de votare au stat şi 12 ore la cozi până au dat în primire toate documentele. Canicula şi oboseala i-au stors de puteri, mulţi au leşinat printre sacii cu voturi şi au ajuns în ambulanţă.
"Participi de 30 de ani, dar tot aştept să se îmbunătăţească. Foarte proastă organizarea anul acesta, mai proastă decât în alţi ani", spune un alegător nemulţumit. La Iaşi, cei care s-au ocupat de alegeri au fost la un pas de răscoală. Au încercat să forţeze cordonul de jandarmi ca să intre mai repede să predea sacii cu voturi.
Leşinaţi lângă sacii cu buletine de vot
"La ora 11:00, cei din secţiile de votare încă aşteaptă să intre în Primăria Municipiului Iaşi pentru a preda procesele verbale. Unii dintre cei pe care îi vedem aici au aşteptat chiar şi şase ore la rând", transmitea Clara Mihociu, reporter Observator. Pentru tot acest chin, un membru al unei secţii de votare este plătit cu 240 de lei pe zi, iar preşedintele, cu 330 de lei.
Haosul a fost efectul comasării alegerilor, a explicat Președintele Autorității Electorale Permanente. S-au adunat peste 45.000.000 de buletine de vot în toată ţara. Fiecare a trebuit procesat separat şi introdus în sistem, de aceea a durat mai mult decât la alegerile locale din 2000. Acum au existat aproape 10.000.000 de buletine de vot în plus.
Alegerile comasate au făcut victime şi printre elevi. Multe şcoli au anulat cursurile astăzi. Autorităţile nu au scos la timp din clase cabinele de vot. În unele cazuri, elevii au fost anunţaţi doar cu puţin timp înainte să înceapă orele că astăzi nu fac cursuri.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰