Video Reacţia lui Nicuşor Dan, "atacat" cu o şapcă în benzinărie, la Ţăndărei. Ce i-a spus tânărului care-l filma pentru TikTok
Candidatul independent la prezidenţiale Nicuşor Dan, invitat marţi seară în platoul Observator, a vorbit despre prezenţa sa pe TikTok. Nicuşor Dan a declarat că a fost protagonistul unui clip în care un tânăr arunca după el cu şapca, într-o benzinărie din Ţăndărei.
"Nu mă simt confortabil în foarte multe ipostaze, dar acum vorbind serios, când eşti politician încerci să reprezinţi oamenii şi atunci te duci acolo unde oamenii sunt", a afirmat Nicuşor Dan la Observator Antena 1.
Un tânăr a aruncat cu şapca după Nicuşor Dan
"Am fost la Constanţa şi, cu maşina inscripţionată, ne-am oprit într-o benzinărie în Ţăndărei. Şi un băiat a aruncat cu şapca după noi. M-am dus să vorbesc cu el, să vedem ce are cu noi. Eşti în politică, trebuie să discuţi cu oamenii. Sunt mulţi oameni care sunt acolo, deci mergem şi noi acolo. Cumva alternăm chestiunile care sunt foarte umane cu chestiuni foarte serioase", adaugă Nicuşor Dan.
De ce a aruncat cu şapca? "Nu înţelegea de ce vreau să candidez la preşedinţie, când deja sunt primarul Bucureştiului. Ce mai îmi trebuie dacă tot sunt primarul Bucureştiului? I-am spus că nu e pentru mine, ci că sunt un om în politică şi atunci vezi cum poţi fi util semenilor tăi", mai spune Nicuşor Dan.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰