Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Vremea se schimbă din nou radical. După ciclonul polar, vom asista la o încălzire anormală pentru această perioadă

Schimbare extremă - după ninsorile abundente de ieri vine primăvara. Meteorologii au anunţat astăzi prognoza pentru sărbători, care nu dă speranţe prea mari celor care vor zăpadă de Crăciun.  

de Ana Maria Gheorghe

la 08.12.2023 , 20:00

Adevărul este că în ultimii ani am tot vorbit de vreme de Paşte în perioada Crăciunului. Ei bine, pentru săptămâna sărbătorilor de iarnă, sunt estimate temperaturi potrivite finalului de decembrie, adică valori maxime ce pornesc de la zero grade în depresiuni şi ajung la 7.8 grade in vestul ţării.

Cum va fi vremea de Crăciun

Pentru zona Capitalei, normale ar fi valori de 5-6 grade la amiază. Precipitaţii vor fi în trecere cam peste tot în ţară şi, dacă ţinem cont de temperaturile anunţate, acestea ar fi sub formă de ploaie sau cel mult lapoviţă în zonele de câmpie şi ninsori în zonele înalte, o veste bună pentru cei ce vor petrece sărbătorile la munte.

Vezi și

Până atunci însă mai este, vom reveni cu detalii, dar trebuie să ştiţi că săptămâna viitoare va fi anormal de caldă, cu maxime ce vor trece de 10 grade în vest şi în sud, inclusiv în Capitală. Ceaţa matinală va crea probleme şi, din când în când va ploua.

Ana Maria Gheorghe Like

Norocoasă, energică, muncitoare, empatică, neobosită. Cam așa pot să mă decriu în câteva cuvinte. Iubesc oamenii. Și ei mă iubesc pe mine! Simt asta la fiecare reportaj, la fiecare interviu, la fiecare întâlnire cu telespectatorii.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Vremea » Vremea se schimbă din nou radical. După ciclonul polar, vom asista la o încălzire anormală pentru această perioadă