Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Foto Vremea de mâine 4 noiembrie 2024. Până la 18 grade Celsius în Oltenia. Prognoza meteo ANM

Vremea de mâine în România. Până luni vremea se va răci semnificativ faţă de intervalul precedent, iar temperaturile maxime se vor situa între 7 şi 14 grade. Cerul va fi variabil, cu înnorări în regiunile sudice, unde izolat va ploua slab, iar în zona montană înaltă vor fi posibile precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vântul va sufla slab şi moderat.

de Redactia Observator

la 03.11.2024 , 15:19

peisaj de toamnă la munte Vremea de mâine 4 noiembrie 2024. Până la 18 grade Celsius în Oltenia. Prognoza meteo ANM - Shutterstock (arhivă)

Vremea se va încălzi în majoritatea regiunilor. Cerul va fi variabil, temporar cu înnorări în estul şi nordul ţării, unde izolat va ploua slab, iar la altitudini mari, în Carpaţii Orientali, vor fi şi ninsori slabe sau lapoviţă. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări mai ales ziua, în Moldova, în Carpaţii de Curbură şi Meridionali, cu rafale în general de 50...60 km/h, iar pe crestele montane de  70 ... 90 km/h şi cu viteze mai mici, de 40...55 km/h, local  în Dobrogea, vestul şi sudul Olteniei şi sudul Banatului.

Temperaturile maxime se vor încadra între 7 grade în estul Transilvaniei şi Maramureş şi 18 grade în Oltenia, iar cele minime între -6 grade în depresiuni şi 5 grade pe litoral. Izolat dimineaţa şi local noaptea, va fi ceaţă.

Prognoza meteo București și Cluj-Napoca

Articolul continuă după reclamă

Vremea va fi frumoasă şi se va încălzi. Cerul va fi variabil în primele ore ale intervalului, apoi mai mult senin. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 16 grade, iar cea minimă va fi de 3...4 grade, mai coborâtă în zona preorăşenească spre 0 grade. În Cluj-Napoca vor fi cel mult 13 grade Celsius, iar cerul va fi variabil.

Pe acelaşi subiect

Vremea la munte

Temperaturile vor marca o creştere faţă de ziua precedentă. Cerul va fi variabil, temporar cu înnorări în Carpaţii Orientali, unde izolat vor fi precipitaţii slabe, sub formă de ploaie, iar la altitudini mari şi ninsori slabe sau lapoviţă. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări mai ales ziua în Carpaţii de Curbură şi Meridionali, cu rafale în general de 50...60 km/h, iar pe creste de 70...90 km/h. Pe văi şi în depresiuni, dimineaţa şi noaptea izolat va fi ceaţă.

Cum va fi vremea în Europa

În estul Europei şi în extremitatea de nord, vremea va fi rece, local vor fi precipitaţii (slabe şi moderate cantitativ) sub formă de ploaie, lapoviţă şi ninsoare, iar vântul va fi intens, cu vitezele cele mai mari în spaţiul situat la nord de Marea Neagră. În restul continentului, valorile termice vor fi apropiate şi local peste cele normale la început de noiembrie, iar în Peninsula Iberică vor fi manifestări de instabilitate atmosferică; pe arii extinse în Portugalia vor fi ploi ce vor avea şi caracter torenţial, însoţite de oraje şi intensificări de scurtă durată ale vântului, în timp ce în Spania aversele se vor semnala local şi vor fi moderate cantitativ. În restul continentului, doar izolat şi trecător va ploua slab. La începutul zilei, pe alocuri va fi ceaţă.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Vremea » Vremea de mâine 4 noiembrie 2024. Până la 18 grade Celsius în Oltenia. Prognoza meteo ANM