Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Foto Vremea de mâine, 29 iulie. Se încălzeşte în cea mai mare parte a ţării, dar nu scăpăm de ploi

Vremea se va încălzi în perioada următoare în majoritatea regiunilor, dar în special în cele sudice. Nu vom scăpa de ploi care însoţite de descărcări electrice. Iată prognoza meteo pentru mâine, 29 iulie. 

de Redactia Observator

la 28.07.2023 , 15:27

Vremea de mâine, 29 iulie. Se încălzeşte în cea mai mare parte a ţării, dar nu scăpăm de ploi - Shutterstock

La noapte, cerul va fi mai mult senin, exceptând regiunile nordice, unde vor fi înnorãri temporare şi pe arii restrânse averse, posibil însoţite şi de descãrcãri electrice. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile minime se vor situa între 10 şi 20 de grade, cu valori mai scãzute în depresiunile intramontane, în special cele ale Carpaţilor Orientali, pânã spre 6...7 grade. Cu totul izolat se va forma ceaţã, îndeosebi în centrul ţãrii.

Vremea de mâine, 29 iulie, în ţară

Valorile termice vor fi mai ridicate faţã de ziua precedentã, astfel cã vremea va deveni cãlduroasã în majoritatea regiunilor, dar cu precãdere în cele sudice. Cerul va fi variabil, temporar cu înnorãri, averse, descãrcãri electrice şi intensificãri de scurtã duratã ale vântului, în special dupã-amiaza şi seara, în Maramureş şi pe arii restrânse în Crişana, Transilvania şi Moldova. Cu totul izolat cantitãţile de apã vor depãşi 15...20 l/mp şi vor fi condiţii de grindinã. În celelalte regiuni, probabilitatea pentru astfel de fenomene va fi redusã. Temperaturile maxime se vor încadra între 25 de grade în Maramureş şi 34 de grade în Oltenia, Muntenia şi Banat, iar cele minime vor fi cuprinse între 10 grade în estul Transilvaniei şi 21...22 de grade în Dealurile de Vest şi pe litoral.

Articolul continuă după reclamă

Presiunea atmosferică va fi uşor variabilã.

Pe acelaşi subiect

Vremea de mâine, 29 iulie, în Capitală

La noapte, cerul va fi senin, iar vântul va sufla în general slab. Temperatura minimã va fi de 12...15 grade.

Vremea va fi frumoasã, dar va deveni cãlduroasã, cu o maximã termicã de 33...34 de grade. Cerul va fi variabil, mai mult senin dimineaţa şi noaptea. Vântul va sufla slab pânã la moderat. Minima termicã va fi de 17...18 grade, mai scãzutã în zona preorãşeneascã, spre 15 grade.

Presiunea atmosferică va fi uşor variabilã.

Vremea de mâine, 29 iulie, la munte

Valorile termice vor fi mai ridicate faţã de ziua precedentã, apropiindu-se de cele normale caracteristice perioadei. Cerul va fi variabil, cu înnorãri temporar accentuate în special dupã-amiaza şi seara, când vor fi averse, descãrcãri electrice şi intensificãri de scurtã duratã ale vântului, local în Munţii Apuseni şi în Carpaţii Orientali şi izolat în restul zonei montane. Cu totul izolat cantitãţile de apã vor depãşi 15...20 l/mp şi vor fi condiţii de grindinã.

Vremea de mâine, 29 iulie, pe litoral

Vremea va fi în general frumoasã şi se va încãlzi faţã de ziua precedentã. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 27 şi 30 de grade, iar cele minime între 19 şi 21 de grade. Temperatura apei mãrii va avea valori cuprinse între 15 şi 20 de grade.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Vremea » Vremea de mâine, 29 iulie. Se încălzeşte în cea mai mare parte a ţării, dar nu scăpăm de ploi